"acum și iarăși" – 20490 rezultate
0.02 secundeMeilisearchLord_kanne
M-am născut în 1982 la Iași, după care la scurt timp „am fost strămutat” în Bihor unde viețuiesc și acum. Nici aici n-am putut sta locului așa ca înstruirea primară am facut-o pe rînd în 3 localități Bihorene. Ruperea de cuibul părintesc, care nu s-a produs niciodată, a început în 1996 când am fost admis la un Colegiu Național din Oardea unde timp de patru ani (extrem de fericiți) am făcut liceul. Deoarece călătorului îi stă bine cu drumul, în 2000 am plecat la facultate în Timișoara la Universitatea de Vest unde alți patru ani (iarăși tare interesanți) am urmat cursurile unei Facultăți umaniste. M-am întors în Oradea în 2004, iar de atunci sunt lucrător pe holda statului, fără convingere, fără speranță dar cu inima alături.
28 poezii, 0 proze
Daroczi Andrei Claudiu
M-am născut în anul Domnului 1984, în data de 3 a lunii noiembrie. Clasele primare le-am urmat în orașul Jibou, ( jud. Sălaj ), alături de cele gimnaziale, unde am avut rezultate bune la invătătură, în domeniile de interes pentru mine. Apoi din anul 2000 am frecventat Liceul Teoretic 'Ion Agârbiceanu ' din aceeași localitate, pe care l-am terminat în 2004. În prezent sunt student la Facultatea de Psihologie și Știinte Ale Educației din Cluj-Napoca. Părinții mei, tatăl profesor, iar mama inginer horticultor, m-au sprijinit mereu în domeniile mele de activitate, mai puțin unul: POEZIA, considerând că compusul poeziilor este o pierdere mare de timp pentru mine și practic am fost obligat de mine însumi, într-o oarecare măsură să lucrez pe ascuns la compusul lor, pentru a nu mi se atrage atenția că iarăși pierd timpul cu ele... lucram la ele noaptea de regulă, în pauzele de la școală, facultate etc. Am doi fratiori, care urmează liceul pe care l-am absolvit și eu acum ceva vreme. Am...
2 poezii, 0 proze
kolozsvari monica
Deschide ochii si realizeaza Ca poti sa iubesti acum si aici Ca viata-ti ofera o cale hoinara, Si pleci ratacind spre mii de alte ganduri, Priveste cum zbori si mergi mai departe Si drumul vietii domol il strabate....
1 poezii, 0 proze
Ivan Alexandru
In scurta-mi viata pe care am avut-o pana acum (si care doresc sa continuie mult dupa momentul de fata) am simtit in unele momente o dorinta puternica de exprimare. Si deoarece nu sunt talentat la cantat :), mi-am transpus gandurile in versuri. Ceea ce scriu sunt versuri lipsite de finisaj. Poezia ramane cu forma initiala deoarece asta a gandit corpul meu in momentul acela si tocmai asta vreau sa transpun pe hartie, ce imi zice corpul,inima.
5 poezii, 0 proze
Olteanu Robert
Buna,ma numesc Olteanu Robert-Claudiu,am 14 ani si ma pasioneaza enorm poezia. Am scris cateva poezii pana acum si vreau sa vada si ceilalti sa imi zica o parere,sa vad daca as putea sa continui sau sa ma las. Nu fiti prea duri,am doar 14 ani
1 poezii, 0 proze
Gheorghe Stanila
M-am născut în 1971, în mult iubitul oraș,Caransebeș din sud-vestul României. Eu, aici, acum și la vârsta asta, stiu cam târziu dar, "mai bine mai târziu, decât niciodată" ! Lăsați-mă vă rog să-mi împărtășesc visele cu voi ! Riddle…!!! Then, there, surreal dreams Yesterday, choices, regrets, rewards Now, here, reality, alive Tomorrow, opportunities, unknown, surprises Combine all of those, and, you get what else? ...than LIFE itself… So, lets: -dream, choose, live, cry, love, laugh, celebrate…LIVE YOUR LIFE! Don’t waste it!
4 poezii, 0 proze
iulia cracea
Bună!Ma numesc Iulia Cracea.Să va spun câteva lucruri despre mine.M-am născut în anul 1994 pe 21 decembrie in Tecuci Judetul Galati unde am stat pana am împlinit 7 ani, după care m-am mutat in Focsani orașul in care locuiesc acum și unde am petrecut 6 ani pana acum.Din clasa I am facut vioara la o școala generală si acum m-am mutat la liceul de muzică si arte plastice Gheorghe Tattarescu unde continu-i sa fac vioara.
2 poezii, 0 proze
Carmen-Elena Munteanu
Ma numesc Carmen, dar prietenii imi spun Amy. Sunt dintr-un orasel din N-E tarii, Roman. Momentan sunt studenta in Iasi, la Universitatea "Al. I. Cuza", Facultatea de Litere, Departamentul de Jurnalistica si Stiintele Comunicarii, in anul III. Sunt o fire incapatanata, dar care iubeste adevarul, plimbarile in aer liber sau prin ploaie, linistea. Ador sa citesc si sa scriu. In anii precedenti am facut cateva cursuri de teatru si de pian, dar micul meu oras nu mi-a dat prea multe sanse de a ma lansa. Imi place ceea ce studiez acum si sper ca intr-o zi sa ajung acolo unde mi-am propus... este o promisiune pe care mi-am facut-o, in primul rand, mie... iar pe langa aceasta dorinta, sper ca intr-o zi sa pot tine in maini propria-mi carte... mai multe despre mine puteti descoperi din textele pe care am sa le trimit.
9 poezii, 0 proze
Adriana Georgian
Am învățat prea mult și acum încep să mă întreb de ce... Suntem doar trecători prin această lume (viață) și tot ceea ce învățăm pentru a evolua în plan profesional, ... în lumea de dincolo, nu ne este de folos. Uităm cea mai importantă lecție care ni s-a cerut să o învățăm ... IUBIREA. Suntem preocupați de lucruri efemere: funcții, bani, renume. Din ce avem mai mult, ne dorim mai mult. Totul pare să nu aibă o limită clar definită. Când ajungem să tragem linie, sufletul nostru este pustiu, căci l-am abandonat. Sufletul e cel ce-ți dezvăluie lucrurile pe care mintea nu le poate înțelege și cuvintele nu le pot cuprinde, .... e tot ceea ce rămâne din noi și trece mai departe ...
3 poezii, 0 proze
Cristina Cataraga
Buna,sunt Cristina am 16 ani si acum sunt in Portugalia.Daca doriti sa facem cunostinta imi puteri scrie pe mailul dat: Cristina_Cataraga@hotmail.com.
1 poezii, 0 proze
acum și iarăși
de Daria Darid
de aici se-nhamă furia nu ai nicio scuză zburătăcești gânduri care te apleacă te închizi cam des în văzul altora și înapoi nu ai brațele potrivite cât să păstrezi cât să alungi la timp sau poate...
Cursuri cusături cusururi
de Adrian Nicula
Dar cum de nu a „văzut” până acum și de ce i se întâmpla acel dezastru inevitabil, ca un blestem de mult articulat de forțe supranaturale, din nou, în care cădea din nori la pământul, pe un pietriș,...
miniepistole (19)
de nicolae silade
am tot timpul de pe lume și tot timpul de pe lume e al meu de acum și până la facerea lumii și de la facerea lumii până la desfacerea ei am tot timpul de pe lume și iarăși de la desfacerea lumii la...
primele impresii
de toma razvan gabriel
Un apus de soare atat imi vine acum in minte, si faptul ca erau la un moment dat niste copii sus pe un munte si se jucau de-a viata reala cu tot felul de cuvinte si declaratii mai ceva ca la politie....
Amintiri
de Amanda Spulber
– Și dumneavoastră tot pentru?... Îl întrebă zâmbitoare femeia așezată la câteva scaune de el. Era o brunetă cu buze pline și sâni luptându-se să iasă din bluza cam strâmtă. – Da, îi răspunse sec și...
dintr-un triunghi sferic
de Ecaterina Ștefan
Simțeam eu ceva la profu ăsta al meu de matematici și de aceea am venit la tine Bătrâne să mă lămuresc dacă-l bănuiesc degeaba sau nu și te iau pe tine arbitru-n problema aceea cu coordonatele ce...
clipe căzute
de Ioan-Mircea Popovici
sub pietre clipe căzute spre scara scărarului în cântecul țărmului fiecare seară poeme-n oglinda fântânii dincolo de nisipuri și de întâmplare lumina-și uită raza pe unda rotundă dogorește a căldură...
somnul scenic
de Mirela Ionescu
Mi se mai întâmplă uneori cînd n-am ce bea sa ...scriu; mai ales toamna, mai ales noaptea. și cu toate astea scriu și ard și iarăși scriu și iarăși ard. sunt un creator denaturat. le iubesc doar în...
A patra scrisoare pentru iubita mea
de hera lucian
„Când îmi zâmbești pe loc mă înnebunești. Când mă săruți ușor cu buzele tale până în iadul păcătos mă arunci, de unde nu aș mai pleca decât dacă ai fii iubita mea. Când mă privești ușor și dulce,...
Meditații
de Nincu Mircea
Pământul în care sau din care se naște omul, devine și rămâne un spațiu sacru, adică sănătos atât timp cât este în-cântat, adică prea-mărit. Colindele sunt mijlocul cu ajutorul cărora, atât aceia...
