Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"absolvirea de spovedanie"567 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
GA

girigan andreea

AutorAtelier

Nascuta in Iasi,in Faurar, in zodia pestilor care mi se potriveste de minune. Cea mai mare realizare profesionala deocamdata este absolvirea facultatii de drept, domeniu pe care mi l-am ales inca din gimnaziu. Cea mai mare realizare personala este si va ramane fiica mea, Emma Alexandra. Imi doresc sa fiu fericita, sa-mi pastrez copilaria in suflet si sa nu-mi uit pasiunea - poezia.

3 poezii, 0 proze

Ada OrleanuAO

Ada Orleanu

AutorClasic

Este fiica Leliei (născută Orleanu) și a lui Constantin Marinescu, inginer silvic. Urmează școala primară și primele clase de liceu la Râmnicu Vâlcea, apoi la Constanța, unde susține bacalaureatul în 1933. După absolvirea Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1938), este secretar de redacție la „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1943-1944) și din 1947 până în 1958 profesoară de istorie și franceză în județele Argeș și Hunedoara (la Călan). După 1958 se dedică în exclusivitate scrisului. A colaborat la „Fapta\", „Dacia rediviva\", „Vremea\", „Revista Fundațiilor Regale\", „Femeia și căminul\", „Dorul românesc\", „Viața românească\", „Luceafărul\" etc. A locuit o perioadă îndelungată pe această vatră, (1950 - 1974) perioadă în care a editat cărți fundamentale din întreaga sa operă. Debutează cu nuvela Revedere în „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1942) și editorial, cu romanul pentru copii și tineret Epace noaptea asta-n codru...

2 poezii, 0 proze

chirila roxanaCR

chirila roxana

AutorAtelier

chirila roxana,nascuta pe data de 22 aprilie 1985 in bucuresti,fiica lui enache si a ruxandei chirila ,oameni din popor ,muncitori.Intre anii 2002-2006 liceul colegiul tehnic media, filologie.la absolvirea liceului,facultatea de teologie ortodoxa,,patriarhul justinian'universitatea din bucuresti,incheiatain 2010.

1 poezii, 0 proze

MI

Moraru Igor

AutorAtelier

Dupa absolvirea gimnaziului din satul natal Ciripcau apoi a liceului din or. Floresti imi fac studiile la Universitatea de Mediina din or. Chisinau.

3 poezii, 0 proze

Pana Carmen-GabrielaPC

Pana Carmen-Gabriela

AutorAtelier

MEMORIU DE ACTIVITATE Educatie Si pregAtire profesionalA  Liceul pedagogic „Matei Basarab”, Slobozia – absolvit în anul 2000  Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, Bucuresti, 2004  Cursuri pentru absolvirea modulului psihopedagogic înscris în Curriculumul pentru formarea inițială a cadrelor didactice - 2004  Curs psihopedagogic: „Elemente de psihopedagogie școlară” – 2004  Cursuri de inițiere în utilizarea calculatorului – 2004  Curs psihopedagogic de formare continuă – 2005  Curs de formare: „Managementul proiectelor educaționale” – 2006  Cursuri de pregătire pentru definitivarea în învățământ – 2006  Curs de formare continuă: „Informare/Sensibilizare pe tema HIV/SIDA” – 2007  Cursul de formare continuă: "Programul național de dezvoltare a competențelor de evaluare a cadrelor didactice pentru bacalaureat" – iunie, 2009 * Autorizatie de traducator, translator si interpret pentru limba engleza,...

4 poezii, 0 proze

Bogdan OlteanuBO

Bogdan Olteanu

AutorAtelier

Născut la Tulcea, trecut prin patru clase și trei școli până la absolvirea unui liceu cu profil real, am ajuns în București în anul 2000. Marcat de diverse eșecuri și pierderi (în special de moartea tatălui meu), am continuat ceea ce începuse ca un „moft” la 17 ani: scrisul. În prezent urmez cursurile secției de Japoneză-Engleză ale Facultății de Limbi Străine din cadrul Universității București.

112 poezii, 0 proze

Ion VineaIV

Ion Vinea

AutorClasic

Ion Vinea s-a născut pe 17 aprilie 1895 în localitatea Giurgiu. Pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanaki, poet român în vecinătatea mișcării literare de avangardă.După absolvirea liceului \"Sfântul Sava\" din București, frecventează cursurile Facultății de Drept, mai întâi la București, apoi la Iași, unde își ia diploma de licență. Nu a profesat niciodată avocatura. Încă din anii liceului, scoate împreună cu Tristan Tzara și Marcel Iancu revista Simbol 1912, cu atitudine netă împotriva semănătorismului. În anii 1914-1916 publică versuri apreciate în mod pozitiv de critică. De la început Vinea a fost socotit un poet modern. A fi modern la acea dată însemna a fi simbolist. Dacă poeziile de ucenicie sunt într-adevăr simboliste, producțiile următoare au o nuanță mai tonică, Vinea fiind refractar oricărei înregimentări. El și-a înjghebat propria echipă în jurul revistei Contimporanul, pe care o conduce în anii 1922-1932, revistă care devine principală rampă de lansare a scriitorilor...

71 poezii, 0 proze

Ovidiu HurduzeuOH

Ovidiu Hurduzeu

AutorClasic

S-a născut în București la 12 iunie 1957 din tată bănățean și mamă moldoveancă, ambii părinți de profesie geologi. După absolvirea în 1981 a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, secția engleză-franceză a lucrat ca profesor la țară, în satul Vintileanca de lângă Mizil. În 1983 a devenit redactor la Editura Politică (actuala editură Humanitas) unde s-a ocupat cu traduceri din/în limba engleză. În 1988 părăsește definitiv România și se stabilește în SUA. * (Din "Istoria Literaturii Române Contemporane 1941-2000" de Alex Ștefănescu): "Este remarcat de SLAST (în 1982), de Viața Românească (în 1984), dar publicarea primei sale cărți se amână sine die. Ca aspirant la condiția de scriitor, stă multă vreme în anticamera întunecoasă în care stăteau, în deceniul nouă al secolului trecut, toți tinerii talentați, dornici să debuteze. În 1986 face un prim pas în această direcție, fiind prezent cu două povestiri în volumul colectiv Debut ’86, publicat de Editura Cartea Românească. În 1988 îi...

1 poezii, 0 proze

Alexandru GherghelAG

Alexandru Gherghel

AutorClasic

Alexandru Gherghel s-a născut la 27 aprilie 1879, la Pitești. După absolvirea studiilor juridice la Facultatea de drept din București, se consacră avocaturii, pe care o profesează de-a lungul întregii vieți la Constanța. Decan al baroului acestui oraș, Alexandru Gherghel moare la 20 decembrie 1951. Debutează în literatură la revista "Viața nouă", cultivând cu insistență și entuziasm, în numeroase volume, o poezie de tip amator, care o va sustrage atenției criticii literare. De altfel, nu va deveni membru al Societății Scriitorilor Români decât în 1942. O ultimă culegere de versuri, prefațată de Al. T. Stamatiad, a rămas în manuscris, din cauza decesului ambilor poeți. A mai publicat studii de drept penal și volumul "Dobrogea în viața românească" (1935). OPERE (poezii): Cântece în amurg, Buc., Sfetea, 1906; Insula uitării, Constanța, 1924; Raze și umbre, Constanța, 1933; Solitare, Constanța, 1935; Solitare, Sonete, Constanța, 1935. COLABORÃRI: Viața nouă (1905, 1907 - 1911, 1915 -...

6 poezii, 0 proze

VA

Valeriu Anghel

AutorClasic

Se naste in satul Olteni, jud. Teleorman. Dupa absolvirea cursurilor primare si gimnaziale in Olteni, Valeriu Anghel urmeaza Scoala Medie Mixta de 10 ani din Rosiorii-de-Vede. Isi intrerupe studiile timp de cinci ani lucrand ca profesor suplinitor la diferite scoli, sef de birou, metodist. Debuteaza cu poezie in revista Luceafarul in august 1960; in acelasi an intra prin concurs la Facultatea de Limba si Literatura Romana din cadrul Universitatii din Bucuresti pe care o absolva in 1965. Dupa absolvire intra in invatamant si se stabileste in judetul Vrancea; este profesor la Scoala din Negrilesti si la Tulnici. In anii '90 desfasoara o intensa activitate publicistica (Tribuna invatamantului, Milcovul, Informatia, Saeculum s.a.). Incepand din anul 2000 cunoaste o adevarata "explozie editoriala" si este director al editurii Pallas. Scrieri: Vocatie si destin (in colaborare cu Alexandru desliu)-2000; Pseudoversete aproape satanice -2001; Dincolo de toate - 2002; Camasa de racoare -2003;...

3 poezii, 0 proze

absolvirea de spovedanie

de Eugenia Reiter

El cu vârful picioarelor șuta spre ea viermii pe care trebuia să-i încaseze acoperită de un clopot complet viermificată fără să mai poată întinde un braț sau deschide gura amintirea unei buze pierea...

PoezieAtelier

La dispoziţia dvs., domnule! / Coca și Vicu (2)

de Daniela Luminita Teleoaca

Înaltă, mai exact deşirată. Deșirându-se, văzând cu ochii. Pe sub tricouri. Pe sub fuste. Pe sub. Aparent fragilă. Trapezoidală frunte. Geometrie asimetrică. O bază mare, mult prea proeminentă. Cine...

ProzăAtelier

Capcana Diavolului

de Ion B. Giurgesteanu

Greu le-a venit gârleștenilor, fără preot în sat, aproape un an, după trecerea la cele veșnice a părintelui Costea. Speranța era, ca din următoarea vară, când se dau examenele de absolvire a...

ProzăAtelier

Biserica, un loc plin de ipocriti?

de campeanu claudiu

Toată povestea începe încă din copilărie când ai mei, ma ales bunica şi una din mătuşi au insistat să merg la biserică în ficare duminică, la toată...

ProzăAtelier

Aproximativ alături

de Daniela Luminita Teleoaca

Septembrie și-a intrat deja în drepturi. Numai vara se încăpățânează să-și întindă fieful dincolo de niște limite. Impuse cumva în virtutea calendarului, a tradiției. Sau poate a obișnuințelor. Ce...

ProzăAtelier

Dincolo de curcubeu

de Cristian Petru Balan

NOTÃ: În probleme legate de ecologie, științele naturii, ufologie ori religie, au fost consultate, în principal, următoarele cărți: The Columbia Encyclopedia, Third Edition 1963, Eighth printing...

ProzăAtelier

Încă o carte de Amos Oz, tradusă în limba română, apărută în colecția de autor ”Amos Oz” la Editura Humanitas

de marlena braester

Categorie: carte Titlu: Aceeași mare An apariție: 2021 Ediție: I Format: 13x20 cm ISBN: 978-606-779-807-4 Colecție: Seria de autor Amos Oz Domeniu: literatură Autor: Amos Oz Traducere din limba...

ArticolAtelier

Toamnă Ieșenă (premiul III)

de Ruse Ion

La 42 de ani de la absolvirea liceului De mult, din anii tinereții, Eu nu mi-am mai văzut amica; Am intâlnit-o-n toamna vieții Și-am confundat-o cu bunica. Unui june cam trecut Tomnatic bine, un...

PoezieAtelier

Migrații (11) - Matei Gorganu, București

de Laurențiu Orășanu

(continuare) Până aproape de absolvirea liceului, Matei Gorganu fusese olimpicul Bacăului la fizică. Premiat, în fiecare an, la olimpiadele naționale. Ca absolvent al secției reale, toată lumea îl...

ProzăAtelier

Cazul Cioran: nefericirea dusă la absolut

de alex strenc

În lume au existat de-a lungul timpului oameni extrem de nefericiți, care parcă au căutat cu tot dinadinsul să fie nefericiți, să-și întrețină această stare. Emil Cioran a fost, fără îndoială, unul...

EseuAtelier