Poezie
absolvirea de spovedanie
2 min lectură·
Mediu
El
cu vârful picioarelor
șuta spre ea viermii pe care trebuia să-i încaseze
acoperită de un clopot complet viermificată
fără să mai poată întinde un braț sau deschide gura
amintirea unei buze pierea cu încetul
dorul unor mângâieri era smuls
imaginea ochilor dispărea macabră prin țeava de scurgere
într-o perfectă stare de descompunere
era tocmai bună de abandonat la morga pentru studii
astfel și-a realizat El prima dezamăgire
cu mâinile curate putea acum să-și suflece manșetele
și să comande servirea felului următor
(viermii în orele lor libere se mănâncă între ei)
vânătoarea trebuie să înceapă
se impune o partidă în căutarea unei minore prezentabile
Ei
i-a trebuit mult timp să fie concepută
la început s-au ivit dificultăți la plasarea capului
dintr-o eroare de perspectivă
s-a trezit așezat în mijlocul burții
înspăimântător și fără gram de estetică
fason scump din cauza cuțitului care ieșea din pântec
astfel că s-a așezat momentan vertical
spre a da o idee de creștere
conceput fără excepții dulcege rătăcea conducând anomalii publice
picioarele visau împerecheri
s-a observat cu spaimă că lipseau unghiile
se trăia într-un regim strict de economie
asa că s-a luat hotărârea să se atribuie doar nouă unghii mâinilor
primele picioare erau perfecte zvelte puternice
puțin păroase și foarte voluntare
se visau funcționale se roteau în jurul unor mâini
într-o învălmășeală monotonă întreruptă când și când
de o viitoare dragoste carnală
restul se va produce în aceeași idee până când sentimentele actuale
vor ajunge să aibă o formă destul de inegală
astfel
se vor furniza sentimente par și impar
paradisul încă mai reprezintă o mare atracție
036620
0
Când încearcă să se mărturisească eul se anonimizează „El/cu vârful picioarelor/șuta spre ea viermii pe care trebuia să-i încaseze/acoperită de un clopot complet viermificată/fără să mai poată întinde un braț sau deschide gura” si lasă voit calea deschisă unei dialectici negative, de risipire.
Strofa a doua începe printr-o perspectivă de ambiguitate ontologică evoluție între fals și adevărat, între imaginarul negru și imaginarul mort:
„Ei
i-a trebuit mult timp să fie concepută
la început s-au ivit dificultăți la plasarea capului
dintr-o eroare de perspectivă
s-a trezit așezat în mijlocul burții
înspăimântător și fără gram de estetică
fason scump din cauza cuțitului care ieșea din pântec
astfel că s-a așezat momentan vertical
spre a da o idee de creștere”
și continua toată strofa a doua după un tipic beckettian deprins din lumea lui „Molloy”.
Aici devenirea și absolutul devin aberante, este cautat și, cine știe, găsit, nimicul, marele nimic.
Această ambiguitate perpetuă are si ciclurile ei bine definite (!) „restul se va produce în aceeași idee până când sentimentele actuale/vor ajunge să aibă o formă destul de inegală
astfel/se vor furniza sentimente par și impar”
La început spații de claustrare, spații de anatomie itinerantă în a doua, legate de confuzie și neputință. Trecutul fragmentat, împins într-un prezent ipotetic, viitorul – un proiect deviat, surpriză stupidă.
Destul cât să te întrebi, din perspectiva cititorului, „dacă paradisul încă mai reprezintă o mare atracție”!