"Vom fi..." – 18722 rezultate
0.01 secundeMeilisearchnicolau george daniel
Nascut in Bucuresti, 1976, absolvent al Colegiului Universitar de Birotica (2001), am ales domeniul managementului resurselor umane, adica un mediu in care ma simt cel mai bine, in care emotiile oamenilor nu sunt mereu cenzurate. Sunt casatorit si am in prezent o fetita care imi lumineaza viata. Poate copiii nostrii vor stii sa duca mai departe traditia pasiunii pentru romantism, pentru visul frumos al inteligentei, pentru ca noi romanii, indiferent cat de hoti si de vicleni suntem considerati, am fost si vom fi mereu mai aproape de D-zeu prin caldura sufleteasca si prin pasiunea cu care stim sa iubim. Sper ca viata sa imi permita sa compun texte care sa ajuta oamenii sa intre intr-o lume ideala, sau macar sa imbratiseze intr-un mod ideal toate sentimentele si trairile pe care m-au incercat si pe mine.
19 poezii, 0 proze
Cuviosul Ioan de la Valaam
Staretul Ioan de la Valaam a fost unul dintre marii duhovnici ai secolului XX, desi ramas necunoscut de multi . In scrisorile sale se regasesc asemanari cu arhimandrit ul Sofronie Saharov, ucenicul Sfantului Siluan. Asemenea acestuia din urma , care avea doua ierni de scoala, parintele Ioan provine dintr-o familie de tarani din Rusia. Adevarata sa scoala a fost rugaciunea si smerenia , caci "teolog este cel ce se roaga si cel ce se roaga este teolog". In viziunea Cuviosului Ioan, noi nu vom fi judecati dupa numarul închinaciunilor ori al metaniilor, nici dupa respectarea formala a multora din regulile exterioare ale credintei, ci dupa dragostea de Dumnezeu și de aproapele, de care depind duhovniceste viata și moartea noastra. Calea Dragostei, esentiala pentru a primi harul, implica însa virtutea smereniei în nenumaratele sale aspecte, asupra carora parintele nu contenește sa revina: cunoașterea propriei pacatoșenii, pocainta, necontenita învinovatire de sine, iertarea, dragostea de...
37 poezii, 0 proze
cristiana pricop
n.20.02.1962(ora 6:30 a.m.) -moldova romania-langa tanacu casatorita si mama a doi fii am avut o revelatie cu 10 ani in urma (4-5 Iulie 2001) si, dupa asta, am inteles Ideea principala a Bibliei complet diferit de toate religiile lumii Biblia vorbeste despre o Separare Finala (Judecata de Apoi) intre "cei buni" si "cei rai" si eu am primit intelegerea ca aceasta separare nu va fi INTRE categorii diferite de oameni unii "buni" si altii "rai" ci va fi o separare INTERIOARA in fiecare suflet, in fiecare individ ( care va fi vindecat de boala pacatului si va ramane numai esenta sa divina, chipul si asemanarea lui Dumnezeu) astfel noi, toti oamenii, (fiecare barbat si fiecare femeie) vom fi mantuiti, salvati, si vom merge in Imparatia cerurilor exact opusul a ceea ce actualele religii predica email: cristianas43@yahoo.com
38 poezii, 0 proze
deac suzana
Sunt din Târgu Mureș, am absolvit Facultatea de psihologie la UBB, Cluj. Am funcționat ca psiholog școlar, director la diferite școli, inspector școlar de specialitate. Debut în revista literară « Utunk » Cluj, 1972. Publicații culturale la care am colaborat cu proză, poezii, eseuri și publicistică: Utunk/Cluj, Ecoul, Răsunetul, Mesagerul, Mesagerul Literar, Mișcarea Literară, Didactica Nova, Conexiuni - SSB, Revista Ilustrată – SSBN, Revista Literară Napkút, Budapesta, Ungaria ; Vatra Veche-Târgu Mureș, Junimea Digitală, Rețeaua Literară, Cititor de Proză, www.cenaculum.ro,www.Europeea.atelier literar, Volume publicate : «Cine suntem și cine vom fi » - volum de nuvele, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2006 ; «Viața, ca o dispoziție» - volum de nuvele, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2007; « Exerciții pentru dezvoltarea inteligenței la copiii de 6-12 ani », - Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2007; «Meteora » - volum de poezii, Editura Karuna, Bistrița, 2008. «Femeia și bărbatul; Chemarea...
2 poezii, 0 proze
Doru Alexandru
Parca nu mai era imbratisare contopirea aceea din urma, cand cu adevarat se topeau contururile, disparea carnea, ne uitam respiratia, mistuiti amandoi de o singura, insangerata si nesatioasa gura. De multe ori am nadajduit ca la capatul rapirii aceleia vom intalni, impreuna, moartea. N-am stiut cat ca poate fi atat de ispititoare moartea, atat de calda - voluptate fara spasm, beatitudine fara strigare. Mircea Eliade - Nunta in cer Yahoo ID: grydoryan
258 poezii, 0 proze
Lorena Popa
M-am hotarat sa scriu despre tine. Draga suflet al meu, iti multumesc pentru ca esti alaturi de mine si imi veghezi trupul. Iti multumesc pentru ca ma inveti sa traiesc chiar si atunci cand inchid ochii. Iti multumesc ca tresari daca ii ating parul si ii simt aroma de liliac. Iti multumesc pentru ca esti etern al meu, numai al meu si ca nimeni si nimic nu ne mai poate desparti de acum inainte, cat timp vom exista amandoi. Iti multumesc pentru ca nu vei muri dupa ce eu nu voi mai fi si iti multumesc din nou, dragul meu suflet, pentru ca m-ai intalnit intr-o seara, eu singura abatuta de soarta si cufundata in lasitate, tu singurul ghem de speranta care mi-a intins iubirea. Ma simt astfel datoare fata de tine sa iti scriu o carte. Fara cuvinte pretioase, fara lumina improvizata a gandurilor, doar pura realitate a ceea ce am trait. Si inca mai traiesc. Am incercat de multe ori sa incep aceasta carte, dar de fiecare data ma opream. Nu aveam curajul de a scrie despre mine si despre tine, nu...
36 poezii, 0 proze
Lidia Batali
,,Socotesc ca esența Poeziei este, după natura spiritelor, fie de valoare reală, fie de importanță infinită: ceea ce o face egala cu Dumnezeu (...) În zadar am numărat pașii zeiței, le-am notat frecvența și lungimea medie; așa nu vom afla niciodată secretul grației sale instantanee. " Paul Valery ,, În poezie, în pictură, în muzică, în dans, nu trebuie să înțelegi, trebuie să-ți imaginezi.” Maria, nepoțica mea în vârstă de șapte ani. Sunt novice-n prozodie, Scriu din suflet, scriu firesc, M-aș lăsa de poezie, Dar copiii mă iubesc. Apariții editoriale: Copilărie, dalbă floare editura Eikon 2007 ,,Îmi face plăcere să recomand spre publicare volumul de versuri pentru copii semnat de doamna Lidia Batali.Este o carte plină de grație și de umor, scrisă cu un talent literar care este în același timp educativ. Nu mă îndoiesc că în penuria de cărți dedicate copiilor, care mi se pare evidentă în ultimii ani, acest volum ar umple un gol și ar fi cu adevărat util. " Ana Blandiana Broasca, melcul...
20 poezii, 0 proze
cezara răducu
cezara răducu (pseudonim magda mirea) n.1971, bucuresti "femeia cu mâinile lipite de trup", ed. ager press, 2008 "siaj", Fundatia ,,Scrisul Romanesc", Craiova, 2011 "antologia ARTGOTHICA 2011", editura A.T.U., Sibiu apariții în :"ramuri","cenaclul de la păltiniș","singur",'algoritm","fereastra" "- Oamenii, zise vulpea, au puști și vânează. E foarte neplăcut! Mai cresc și găini. E singurul folos de pe urma lor. Cauți găini? - Nu, zise micul prinț. Caut prieteni. Ce înseamnă „a îmblânzi”? - E un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. Înseamnă „a-ți crea legături”... - A-ți crea legături? - Desigur, zise vulpea. Tu nu ești deocamdată pentru mine decât un băiețaș, aidoma cu o sută de mii de alți băiețași. Iar eu nu am nevoie de tine. Și nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în...
463 poezii, 0 proze
NETA SUSANU
...Avem peronul.Vom sta pe el nemiscati si totusi vom ajunge in acelasi loc unde ajung si cei care calatoresc......Drumul continua spre marea tacere de nisip..."VIata pe un peron"Octavian Paler Cartea preferata"Portretul lui Doryan Gray"de O.Wilde
4 poezii, 0 proze
Aline d\'Arbrant
Idol al feminismului extrem, Aline d\'Arbrant. Vom reveni cu detalii.
1 poezii, 0 proze
Vom fi...
de grigore avram
Vom fi noi înșine o iarnă Sub cerul boltă de perfuzii, Când timpu\'-n clipe-o să ne cearnă Tot mai măruntele iluzii. Și tot mai mult în biata gară Vom arde câte-o lumânare, Uitând c-o altă primăvară...
\"Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât\"
de DUMITRESCU TIBERIU
Partea I Zilele trecute m-am întâmplat pe la cabinetul medical al unei cunoștințe și, cum pacienții întâziaseră să apară, am fost invitat la o cafea- pentru că așa se tratează oaspeții bineveniți- Și...
vom fi din nou poeti
de pop romeo
Mai avem doar o rima si ne vor creste codrii prin murmur de inima , din zeii albastri . mai e doar primavara sa ne fie cununa , sa ne trezim comoara din tainica luna . vor rasari palmele prin...
vom fi iar amandoi ?
de pop romeo
Vanturile suie spre gand...liniste-n pamant te-ai ravasit vers de aplecat timpurile si putin din lacrima ta imi topi incruntarea , cea cu care uneori ma nasc zeu de duminica si cu care imi plangi...
Vom fi pe Pământ amândoi
de Botu Alina
Vom fi pe Pământ amândoi Substanță fluidă din Râul Iubirii, Izvor de Viață, Copii Nemărginirii. Îmbrățișați în Sărutul de Foc, În stare a preface și praful în aur, Minuni ne vom ști în sine pe noi....
Vom fi altfel noi
de Efrim Alexandra
E toamnă și aici, gândesc zâmbind-și cu franchețe păream a doi amici cu amintiri tot mai răzlețe. Acum sub altă mască îmi ceri să te găsesc perfect crezând că reciprocă voi fi în vis, fără defect. Nu...
vom fi împreună
de Ecaterina Ștefan
Cerul dinaintea ploii, radiografiat de fulgere, pare o mare învolburată, o furtună în marea unde cândva Iisus se plimba cu barca. Jos oamenii merg pe sub felinarele aprinse, lipsiți de griji....
Vom fi o stea
de Cristian Petru Balan
Pădure grea de triluri, mi-e sufletul o floare În timp ce tot mai tainic mă adâncesc în vis... Încătușate doruri pulsează-nvingătoare Cărând clepsidra vieții prin porți de Paradis. Din țărm în țărm...
Când vom fi culcați unul lângă altul
de Mariana Cardas
Când vom fi culcați unul lângă altul în genunea timpului clisos ne vom întoarce noaptea ca să șoptim printre ierburi atunci când crește punctul de origine în ochii sălbăticiunilor sculptate din ceață...
Astazi nu vom fi pasari
de Pop Serban Rares
Pasari vom fi creati, nu acum si nu din tarana precum lanurile de ciresi in floare frematatori ca inima mea cusuta in piele, prinsa in capcana oaselor. Nu vom fi pasari din nou aripile noastre se rup...
