"Viața, în prelungiri" – 20917 rezultate
0.02 secundeMeilisearchE. Ar. Zaharia
E. Ar. Zaharia (n. Zaharia Macovei pe 24 ian. 1911, Horodnicul-de-Sus (jud. Rădăuți) - d. 2005) a fost un poet român din Bucovina, ultimul rămas în viață din grupul iconarilor. Despre autor: ”Scriitorul interbelic E. Ar. Zaharia, pe numele real Zaharia Macovei, le-a fost profesor la Oradea multor scriitori din zonă, sau care au trecut prin Bihor, după 1950, Mircea Zaciu, Ana Blandiana, Gheorghe Grigurcu, Vasile Dan, Octavian Doclin, Ioan Derșidan, Ileana Zubașcu ș.a. Născut în Bucovina, în 1911, a fost fixat de George Călinescu, în marea sa Istorie a literaturii române…, la subcapitolul Suprarealiști bucovineni, dedicat “iconarilor” (o prelungire zonală a Gândirii și gândirismului), din grupul cărora făceau parte Mircea Streinul, Iulian Vesper, George Drumur, Traian Chelariu ș.a. Puțini, însă, dintre cei care au învățat literatura română de la profesorul Zaharia Macovei, știau că a publicat ( înainte de 1944) 13 volume de versuri, pentru că după instaurarea regimului comunist la...
2 poezii, 0 proze
Stefan Daniel Dinca
Viata e un mare semn de intrebare. Povestea unui om se sfarseste intotdeauna cu "punct si virgula".
6 poezii, 0 proze
Elena Cataramă
Multe-ar fi, dar nimic nu mai contează. Ego : Buna. Ma numesc Lucia. Am 20 de ani, sunt o fire calma si usor iritanta Am dus o viata de plastic. Am o inima imprumutata. Am promis c-o inapoiez, dar am dat de bine si mi-am otravit sufletul, din nefericire. Multe trepidatii. De moment. Zambet inabusit si acoperit cu o fata serioasa si discreta. Situatii de minut. Nimic mai mult. Falsuri. Recunosc. Am devenit o ipocrita care vinde zambete la pret redus si cultiva fericire doar de dragul dorintei de mai bine.
2 poezii, 0 proze
Onu Lucian
Viata este mult prea importanta pentru a fi luata in serios. Poate ca de aceea astept sa prind timpul in pumni si sa-l strang acolo ca pe coaja de nuca...
1 poezii, 0 proze
ana ion
Viata nu consta in realizarile materiale, pentru ca dupa ce mori ele raman aici, pe Pamant! Viata consta in cultivarea sufletului, in acumularea cunostiintelor necesare pentru a trece la urmatorul nivel! Viata este un joc!
2 poezii, 0 proze
Mădălin Farcaș
Nu sunt genul care să-și vândă viața în cuvinte frumoase. O trăiesc, o desfac, o înțeleg pe bucăți — uneori prea bine. Am învățat mai mult din nopți decât din zile, mai mult din greșeli decât din oameni. Nu caut sensuri complicate, dar nici nu mă mulțumesc cu minciuni simple. Simt mult, spun puțin. Observ tot, dar aleg ce contează. Nu sunt pierdut — doar în proces. Nu sunt rece — doar atent unde mă risipesc. Dacă mă înțelegi, bine. Dacă nu… nici nu trebuie.
4 poezii, 0 proze
Luana Craciun
O viata in zig-zag.
11 poezii, 0 proze
Isvanca Manuela-Alina
In cautarea a ceea ce cu adevarat conteaza in viata... ce o fi oare? Iubire,fericire,noroc... oare cine imi poate spune ce sunt toate acestea?... niste cuvinte rasfirate-n vant sau niste trairi? Pace si Liniste... de asta avem nevoie, urmata de o sanatate de fier... si restul le facem de la sine cu ajutorul lui Dumnezeu.
116 poezii, 0 proze
irina munteanu
o viata monotona...intr-un oras banal, ingropat in rutina, intr-un bloc de la periferie, in camera in care lumea are alte cote...alte bariere, devine ireala.aici stau eu...si ma pierd mereu regasind drumul catre loc'sorul unde luna argintie guverneaza in noaptea purpurie,inmiresmata de arome tainice...acolo,la umbra copacilor, copilul incantator suspina si se joaca,plange si rade...iubeste...
17 poezii, 0 proze
Ion Ion
In viata.
1 poezii, 0 proze
Viața, în prelungiri
de Laurentiu Blaga
Toate crucile dor indiferent de oasele din care cresc. lemnul doare de insistența cariului... piatra, de răceala din noi... dincolo de credință e doar zborul. Toate crucile dor...dor de viață.
am avut odată bunuri mobile și servitori și păuni și prin decret dreptul de a scrie și de a comunica cu familia și prietenii
de Bogdan Geana
aș mai fi adăugat ceva, ceva care se cere urmat de altceva și de altceva și de altceva și tot așa până când răsărea soarele pe alt fus orar și iartă-mă dar mă grăbesc mă simțeam responsabil cu un...
Spațiul lui Ulysse în poetica eminesciană
de Emil Iliescu
Spațiul lui Ulysse în poetica eminesciană “Cerul deasupra-ți schimbi, nu sufletul, marea trecând-o” (\"Pentru tâlmăcirea...\") Spațiul pelegrinărilor poetice eminesciene, întocmai ca periplul eroului...
Maxime 22
de razvan rachieriu
571.Omul care combină controlul minții, prezența activă în viață, creativitatea şi ingeniozitatea, ajunge la un moment dat să manevreze beneficul şi să stabilizeze bucuria, veselia, încântarea,...
depărtări apropiate...
de sorin saguna
obosesc de o viață întreagă iubindu-te... să fiu doar eu întregul dragostei noastre... depărtări apropiate se duc din nou în șoapte... căldura ți-o simt mai fierbinte ca niciodată, parfumul tău...
Maxime 12
de razvan rachieriu
271.Idiosincrazia la stagnarea antrenând vetustul într-o viață uniformă, ține de oamenii care percep în inițiative moduri de a-şi inova, reinventa, reactualiza şi rafina ființarea. 272.Idiosincrazia...
Perfectibilul și imperfectibilul 5,6,7,8
de razvan rachieriu
Finitudinea omului s-ar mări dacă efemeritatea sa și-ar extinde limitele temporale și inserează în perfectibil imperfectibilul care este împânzit de vicii, tare, păcate, lubric și ilegal schițând...
Maxime 17
de razvan rachieriu
421.Amatorismul îşi leagă pseudo-supraviețuirea de planul profesional în care conduc provizoriul şi variabilele, fiindcă profesia nu este întărită de responsabilități, asumări şi discernământ....
Fiu de cățea
de Emil Iliescu
Fiu de cățea Se privea în oglinda mare din living. Din ce în ce mai atent. Și asta nu pentru că nu s-ar mai fi recunoscut în alcătuirea de ape ce-i prelua trăsăturile, redându-i-le simultan, ca un...
Palimpsest
de Mihai Leoveanu
inlauntrul cuvintelor ploaia de meteori nu ucide sunt straturi de alte-ntelesuri care ascund esenta primara cobor dintr-un timp suspendat de privirile tale tot mai adanc viata mea se accelereaza o...
