Luana Craciun

m-am ciocnit de un vis ce iși pierduse direcția pâlpâia confuz printre păsări de ghips și oameni de thinichea avea urme de praf și o scamă de păpădie îi flutura in punctul de

privirea scrâșnește pe lutul rotund un sunet tremură în lumina violetă picurată din vânt privirea seceră șuvițe de gând copt în lumina deșarta implacabil cercul se strânge

transez gandurile in felii le faramitez si le imprastii pe lacul sarat pasari mari migratoare zburatacesc fara a intelege de ce ninge taios in culori stufarisul sopteste cu glasuri

fasii de vis plutitoare nisipuri scanteind sub sarate ninsori vise salbatic albastre sau verzi alternand uneori soapte spumegand in pantec de mari orologii contemplative erodand

lumina zdrentuita flutura o pleoapa vopsita purpuriu in fard gros siroind prin faldul perdelei compacta frenetic amalgam de fotoni ce isi cauta confuz limpezimea pierduta in

cuvintele ma bantuie se arunca nebune asupra mea tasnesc siroiesc gem tipa palpita nazuind disperat sa nasca lumi sa transmute culori ma incoltesc ma pun la zid ma crucifica se infig

zbatere de lumină tescuită strop după strop din întunericul greu de dureri aripă piezișă mlădiată din tăcerea vascularizată, subtil, de disperările discursive poamă mustind de

spațiul dintre noi este mort sufletele încă se zbat incă se sfâșie deasupra hoitului descompus fractura cuvintelor infige semne de interdicție vopsite strident marcând absența matricii în

sunt amfora respiratiei tale arzande sunt miezul de noapte si sunt fructul de zi sunt marul domnesc - parguit si zemos ce seva-si prelinge pe buze rasfrante sapandu-si fagas ascutit si

visele cad în falii mari. le văd eu cum cad. cu coada ochiului cuibărit în inimă le zăresc. unele se prăbușesc atât de abrupt încât abia am timp să le simt pulberea de lumină arzândă altele

Diminetile disloca din mine cuvinte oarbe cuvinte-perechi cuvinte-culori Nici macar nu stiam ca in mine dospeau atatea cuvinte Se inmulteau tacut litera cu litera in bezna flamanda din