Stefan Daniel Dinca

De fire de iarbă, Prinse-n copaci, cu agrafe. De-un borcan cu dulceață, De tine, de asta imi arde. Strânge-ți palma stângă, ți-am pus ceva în ea: E-o inimă În formă de boabă de cafea. Vom fi

[...] Și s-a mai spart un geam Și-un gând, cărunt, trecu in neființă De parcă tocul lui amenință. E-o siluetă neagră, fără neam. E lacul gri-verzui Și nici că mai vorbesc. N-am cui! Vântu-n

În fluturi moi zburam, Cu unduieli zemoase. O! durerile curioase, Ce le-am simțit până acum un an. În pumni țineam căldări Și mușuroaie. Furnicile rodeau Din temelii femeia. Și

Nu mai zic nimic de-acum; Am primit în dar o carte, (Dintre tufele de rouă,) Nu că mi-ar fi greu să-ți spun, (Un cuvânt vulgar, sau două.) Dar citesc. Deci sunt pe moarte. Sângele meu e