Poezie
Cântec
1 min lectură·
Mediu
Ce bine-ar fi fost de-am fi-necat tot Pământul
Cu apa ce curge din muntele pașnic
Ne-ar fi purtat în valuri cuvântul
Și s-ar fi oprit pe-un mal, singuratic
Și Soarele demn mai rupe o stea
N-ai fost lângă mine când munții-au căzut
Când Luna rotundă se frânse și ea
Și stelele-au stat aici pe Pământ
Erai undeva în apa adâncă
Ce s-a adunat din gheață și ploi
Gândeam friguros: \"Dumnezeu de te-ajută,
Te scoate în cale-mi, să fim amândoi.\"
Întind un braț chiar de-i malul departe
Aș vrea să te prind de șolduri din nou
Să punem la loc, în zi și în noapte
O Lună, trei stele și-un Soare cât doi.
Te-am tras în final din apă de-o mană
Dar pielea ta rece mă zguduie tare
În piept aveai cruce, pe cap o cunună
Și-n palmă țineai o bucată din Soare.
De cum te-am lăsat în apă s-aluneci
Munții-n păduri, s-au tras înapoi
De mine și Lună să mi te încumeți
Să lași să răsară un Soare cât doi.
001030
0