Poezie

Cântec

1 min lectură·5 februarie 2007

Mediu

Ce bine-ar fi fost de-am fi-necat tot Pământul

Cu apa ce curge din muntele pașnic

Ne-ar fi purtat în valuri cuvântul

Și s-ar fi oprit pe-un mal, singuratic

Și Soarele demn mai rupe o stea

N-ai fost lângă mine când munții-au căzut

Când Luna rotundă se frânse și ea

Și stelele-au stat aici pe Pământ

Erai undeva în apa adâncă

Ce s-a adunat din gheață și ploi

Gândeam friguros: \"Dumnezeu de te-ajută,

Te scoate în cale-mi, să fim amândoi.\"

Întind un braț chiar de-i malul departe

Aș vrea să te prind de șolduri din nou

Să punem la loc, în zi și în noapte

O Lună, trei stele și-un Soare cât doi.

Te-am tras în final din apă de-o mană

Dar pielea ta rece mă zguduie tare

În piept aveai cruce, pe cap o cunună

Și-n palmă țineai o bucată din Soare.

De cum te-am lăsat în apă s-aluneci

Munții-n păduri, s-au tras înapoi

De mine și Lună să mi te încumeți

Să lași să răsară un Soare cât doi.

001.039

Stefan Daniel Dinca. “Cântec.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-daniel-dinca/poezie/229837/cantec

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.