"Vei pleca si tu" – 20032 rezultate
0.02 secundeMeilisearchMiron Kiropol
s-a născut la 29 octombrie 1936 - București "Cuminte cititor îti promit ca aventurile acestea te vor lega nu numai de lumea terestra, ci nazdravan de lumea cealalta, daca vei avea rabdare sa le urmezi. Cred ca descrierea lor te va apropia de asemenea de scriitorul acestor rînduri ce te binecuvînteaza pe tine, dar mai ales pe acela care l-a împins în prapastia oraculara a scriiturii (Miron Kiropol)" Miron Kiropol e un capitol aparte al literaturii romane. Plecat demult din tara ("transfug" al comunistilor), dupa peregrinari prin Europa, stabilit in Franta si devenit poet de expresie franceza, nu-si tradeaza in nici una din limbile operei sale filonul orfic, viziunea esentiala despre om ca fiinta implicata in Dumnezeire, chiar daca balanta mantuire-decadere este rareori echilibrata. Evident, poezia lui Miron Kiropol e una a insistentelor raportări la lumea fizică, tensionată de reflectarea subiectului în oglinda oarbă a lucrurilor, care-i redă candoarea specifică, adică una lirică: "Mă...
5 poezii, 0 proze
Wang Wei
Wang Wei (699-759) a fost un poet chinez din epoca dinastiei Tang (începutul Renașterii chineze). A fost un virtuos poet al naturii și un budist fervent care a preferat să rămână mirean, deținând chiar funcții înalte în aparatul de stat. A fost, în același timp, și pictor, dar puține tablouri au fost păstrate, și numai sub formă de reproduceri realizate de alți artiști. Atât picturile cât și poemele sale au avut o mare influență asupra generațiilor viitoare. *** Wang Wei (699–759) was a Tang Dynasty Chinese poet, musician, painter, and statesman. He was one of the most famous men of arts and letters of his time. His paintings survive only in later copies by other artists, but numerous poems are preserved and some were included in the highly influential 18th century anthology, Three Hundred Tang Poems. Originally from Qi (Modern day Qi County of Shanxi), Wang Wei moved to PuZhou (today Yong Ji, Shanxi). He was of Han ethnicity. Born into an aristocratic family, Wang Wei passed the...
1 poezii, 0 proze
Cristian B
vei afla
1 poezii, 0 proze
Aurel Vladu
Cand vei ajunge sa cunosti incearca sa nu uiti
17 poezii, 0 proze
Fidy
Ma vei cunoaste pe parcurs !
38 poezii, 0 proze
Dark Angel
in timp ma vei cunoajte dupa genul de poezii pe care-l scriu
1 poezii, 0 proze
Smaranda Popescu
Si daca...chiar ma vei cunoaste, cu suflet,trupu-mi daruiesc...doar poeziei ce-o iubesc !
4 poezii, 0 proze
Gheorghe Mădălina
Când o vei cunoaște pe ea, s-ar putea să ți se pară scorpie, sau s-ar putea să ți se parâ cea mai dulce fata. Uneori poate să fie atât de rea iar alteori atât de bună… Nu știe nimeni cum, majoritatea doar cred că iși schimbă măstile la fiecare minut. Dar ea nu poartă măști pentru că a învățat că e mai bine fără ele. Nu. Se schimă atât de repede pentru că de fapt ea e mai multe persoane într-una, dar nimeni nu pare să realizeze asta. Mădălina e serioasă, bea cafea și știe că fiecare sfârșit e inevitabil și ca pâna la urmă totul va păli cândva. Ea nu iubește niciodata cu toata inima pentru că știe că intr-un final inima ei va ajunge zdrobită pe podea și va plânge atât de mult.Mădălina nu se atașează niciodata de obiecte sau de locuri pentru că știe că se sparg, se pierd și se uită. E atât de matura încât te izbește cu capul de asfalt doar spunându-ți adevarul.Mădălina nu urlă niciodată. Ea doar se uită la tine fără să spună nimic și atunci poti să știi că i-ai făcut cel mai rău lucru și...
8 poezii, 0 proze
Robert
...si dak mergi atat..unde crezi ca vei ajunge?..
1 poezii, 0 proze
Valeria Lioara Roman
Șapte lucruri pe care nu le vei regreta niciodată: *Să arați bunătate unei persoane în vârstă. *Să distrugi o scrisoare scrisă la nervi. *Să-ți ceri scuze, salvând o prietenie. *Să oprești o ceartă pe cale să distrugă reputația cuiva. *Să-l ajuți pe adolescent să se găsească pe el însuși. *Să-ți faci timp să faci ceva frumos pentru mama ta. *Să accepți părerea lui Dumnezeu despre orice lucru. Doar câteva dintre motivațiile care aș vrea să mă însoțească pentru restul vieții mele... oricum, nu prea palpitantă. Cât despre regrete...ele n-au viitor! http://oamenganduri.blogspot.com/
58 poezii, 0 proze
Vei pleca si tu
de Ana Roxana Ciupuliga
Vei pleca si tu Noiembrie 2001 Vei pleca si tu Într-un târziu Cu multe regrete, Cu sufletul pustiu, Fără mine… Fără amintiri… Vei pleca si tu Într-un târziu, Iar umbra ta tristă Ca un pardesiu, Mă va...
Iar tu
de Iavorenciuc Tiberiu
Iar, Iar tu Iar nu pot spune nu Aceeasi lupta cu destinul Asta e ultimul Cantec care ti-l scriu Nu Nu vreau sa mai aud Iar scriu, dar nu vreau sa ascult Melodia asta Iar, mult prea mult Doare, mult...
Marama
de Iulia Elize
Cum te numești când îmi atingi mâna Cu mâinile, de la vremea cireșelor și a caiselor coapte Vei începe să mă cauți Abia ști despre mine două cuvinte Dar mâinile îți miros a parfum și a mâinile mele...
Culoare de aur
de Lohmuller Beatrice
Ce frumoasă ești toamnă! Te-am așteptat să vii! Chiar dacă acum covorul este ruginiu Și chiar dac-ai furat monedele, acele păpădii, Te-am așteptat fiindcă la anul, eu nu o să mai fiu. Dar nu vorbim...
791
de Parfenie Iliieas
cărunte poezii am început a cerne dar sita nerușinată a început a geme... și auzise lumea răstogolită de aurul vieților de Toamnă și tu supărătă ai plecat cu capul sus ca o Doamnă de prin Societatea...
Odată, acum 13 ani și ceva Eugen Gălățeanu a început brusc și inexplicabil să fie fericit, să strălucească de fericire ca un prost...
de Eugen Galateanu
„E umbra aceasta pe care O semeni în sufletul meu Cu milă și tristă mirare Voi duce-o în suflet mereu” Odată am visat pentru femeia aceasta. Am visat prostii. Că mă iubește, că mă poate iubi sincer,...
constructie de imposibil
de silviu dachin
incerci si tu asa cum alte dati scanteile de stea ratacitoare s-au chinuit sa imi strapunga miezul. asa sa fie, asa sa fie precum e scris pe un ciob de soarta infipt in radacina mea de talpa; si vor...
Aleea de trepte (I)
de Stephan Roll
Colombei Vei ocoli în pașii lupilor pădurea și foarfeca fântânilor îți va tăia beregata. O vertebră grațioasă va apleca un crin roșu pe gură și o gondolă ovală sângele va pluti pe apele de marmoră....
Ma voi ascunde....Hai sa ne iubim
de ursoiu felix
Ma voi ascunde mereu ma intristez, cand ma gandesc la tine si-adesea lacrimez - tampitul de mine. ma enerveaza gandul ca vei pleca de tot si cerul si pamantul ma vor numi netot. mereu ma voi ascunde...
Ritual
de Nicolae Oancea
Te voi purta la noapte, cum din ochii închiși mai știu să zbor păsări, albă pasăre am să te duc, dincolo de ce știu numai gândindu-mă, amintindu-mi. Și, pentru că vei fi neadevărat, drumurile te vor...
