Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Vântul vorbește"13257 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Stoica AlexandraSA

Stoica Alexandra

AutorAtelier

Imi place vantul. Imi plac norii care ascund in spatele lor speranta soarelui. Caut sa ma cuibaresc prin munti. Ei sunt casa mea. Nicaieri nu ma simt mai libera ca acolo. Urc pe culmi ca sa pot fi mai departe de realitate. Primul meu „succes literar“ a fost in clasa a V-a, cand am scris compunerea „Frunza”. Era o poveste trista despre trecerea timpului si greutatea cu care ne despartim de trecut, apoi de viata. Bineinteles, pe vremea aceea nu cunosteam complexitatea de care vorbesc acum. Pe atunci eram multumita ca am reusit sa personific o frunza si sa creez o poveste deosebita. Apoi au urmat alte publicari in culegeri de eseuri si reviste ale liceului –am fost eleva a Colegiului National I. L. Caragiale, din Bucuresti – din cadrul unor seminare interdisciplinare. Apoi am scris doar pentru mine. Dar mi-am dat seama ca mi-ar placea ca numele meu sa insemne ceva, pentru ca in lumea asta exista un loc si pentru mine. Imi sunt foarte dragi lucrurile provocatoare. sau imi place sa-mi...

4 poezii, 0 proze

Eugenia VasiloaeEV

Eugenia Vasiloae

AutorAtelier

Sunt vantul care adie bland peste orasul adormit,sunt crivatul puternic ce rascoleste zapada in miezul iernii,sunt uraganul care zdrobeste totul in calea sa,sunt briza marii intr-o seara de mai...sunt copilul trist care priveste pentru ultima oara la gradina copilariei sale,sunt fata care viseaza la dragoste,sunt femeia care si-a pierdut visul si incearca sa il regaseasca...Sunt planeta al carei soare s-a stins si care pluteste in deriva...

6 poezii, 0 proze

SA

scripcariu alin

AutorAtelier

te iubesc si iubirea mea o va aduce vantul pana la tine...ma iubesti si iubirea ta o va aduce ploaia pana la mine!

7 poezii, 0 proze

MT

MIHAELA TANASE

AutorAtelier

Atunci cand ai inima pura,toata lumea este mai frumoasa...vantul iti mangaie parul,simti parfumul suav al naturii...iar iarba te imbratiseaza, ca un voal de matase verde razand in soare...

2 poezii, 0 proze

GE

Ghit Eugen

AutorAtelier

M-am nascut in vremea lui brumar Cand vantul sufla rece prin frunzar Si mustul se prelinge in oalele de lut Iar timpul trece iute, inmiresmat,si mut.

34 poezii, 0 proze

MH

Maria Hirtopanu

AutorAtelier

Eu m-am nascut acolo unde si muntii canta Cand se avanta vantul prin codrii cei merei. Avea pe gene lacrimi bunica mea cea sfanta, Si aveau si muntii lacrimi pe obrajii lor de strei

1 poezii, 0 proze

Farcaș Alexandru-EmilFA

Farcaș Alexandru-Emil

AutorAtelier

Visez cu ochii deschiși, și totodată încerc să raman cu picioarele pe pământ. Când se intâmplă să mă ridice vântul, mi-e teamă de momentul în care voi pune picioarele înapoi pe pământ, insă mă gândesc că e singura soluție. Decât a trăi într-o continuă iluzie? și caut cea mai ușoară metodă de a-mi face aterizarea cât mai lină. Odată cu picioarele pe pământ, mi-e greu să mă mențin, capul fiind la un metru și ceva in aer. E mai sigur, dar asta nu mă împiedică să îmi doresc mai mult. Un simplu elev la un liceu oarecare din Satu Mare. Născut pe 16 noiembrie 1993.

14 poezii, 0 proze

BV

Bivol Vasile

AutorClasic

Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...

0 poezii, 0 proze

Dámaso AlonsoDA

Dámaso Alonso

AutorClasic

Dámaso Alonso y Fernández de las Redondas (n. 3 octombrie 1898, Madrid - d. 25 ianuarie 1990) a fost poet, critic literar și filolog spaniol. Opera 1921: Poeme pure; mici poeme ale orașului ("Poemas puros. Poemillas de la ciudad") 1925: Vântul și versul ("El viento y el verso") 1935: Limba poetică a lui Góngora ("La lengua poética de Góngora") 1944: Fiii mâniei. Jurnal intim ("Hijos de la ira. Diario íntimo") 1944: Eseuri despre poezia spaniolă ("Ensayos sobre poesía española") 1944: Veste obscură ("Oscura noticia") 1950: Poezia spaniolă ("Poesía española") 1955: Om și Dumnezeu ("Hombre y Dios") 1952: Poeți spanioli contemporani ("Poetas españoles contemporaneos")

2 poezii, 0 proze

Ilie ConstantinIC

Ilie Constantin

AutorClasic

Ilie Constantin (născut la 16 februarie 1939, în București), fiul textilistului Stan Constantin și al „taxatoarei de tramvai“, Ralița Constantin (n. Constantinescu), este un român, doctor în filologie, poet, prozator, eseist și tâlmăcitor, reprezentant strălucit al generației resurecționale și a paradoxismului. Studiază la Liceul Sfântul Sava din București, între anii 1953 și 1956, apoi la Facultatea de Filologie – Universitatea din București (1956 – 1961). O dată cu debutul în studenție are loc și debutul cu versuri în revista Tânărul scriitor. Debutul editorial se produce în penultimul său an de studenție, 1960, alături de Nichita Stănescu și de Cezar Baltag, cu placheta Vântul cutreieră apele, prefațată de Al. Philippide. După absolvirea cursurilor universitar-filologice, funcționează ca redactor la ziarul Scânteia, din 1962 și până în 1965; pentru o scurtă vreme, din 1965 și până în 1967, se angajează la Studioul Cinematografic București; îl aflăm apoi într-un post de redactor,...

6 poezii, 0 proze

Vântul vorbește

de Lassi Nummi

Dacă ar vorbi întradevâr am fi în stare să-l înfruntăm cuvintele aeriene, dure, ezitante, pline de sare, spaime, toane- talaz prelung, întunecat și mut pe țărmul pustiind păduri și case și gunoie....

PoezieClasic

Întrecere

de Tinca Mihai-Paul

Întrecerea Vântul vorbește orbește cu mine, forțează lumina să-mi licărească în ochi din frunze, frunzele verzi și proaspete mânjite de o aproape vară... Burta norilor fără buric a început să se...

Atelier

Ploaie și dor

de Țenche Mircea

Firele de nisip nu au glas, Vântul vorbește pentru ele Prin furtuni cu praf saharian Și miros de globalizare. Praful se depune peste tot, Pe case, mașini și oameni Ce cred doar în fake news. Ploaia...

PoezieAtelier

Viața este vis(col)

de Pestrea Ion-Daniel

Stihiile ne conduc viețile (Coridoarele mașinilor oarbe) Ah! vântul vorbește dar nu pe limba mea, arborii, ei fandează precum spadasinii Lumina e puțină ne aflăm În colțul cel mai umbros dintre cele...

PoezieAtelier

Suflete la mal

de Iurcencu Teodora Ioana

Ce tăcută și liniștită este marea, Nici valurile nu se mai aud deloc, Doar glasul blând al soarelui ce se scufundă-n mare, Se-aude, adiind; ușor. Ce liniștită e durerea ce scurmă în suflet Parcă nu...

Atelier

noi doi

de Elena D. Marcu

Șuieră vântul și vorbește și el limba mea, Și îmi vorbește de tine. Trebuie să exiști TU, sau cineva, undeva Probabil tu așteptându-mă pe mine. Suntem despărțiți, duși amândoi la poluri opuse Și tu...

Atelier

Lacrimi de bucurie

de Adrian N. Pleșcãu

Pare un tărâm de basm, așa mă duce gândul, În timp ce tot aud și-ascult cum îmi vorbește vântul. Adie murmurând ceva, nu-nțeleg ce, dar… culmea! O bucurie mă cuprinde, de-aș da la toată lumea....

PoezieAtelier

iubeste-ma

de Alexandru Despina

cum sa transform viermele ce-mi roade inima te-am intrebat intr-un poem anterior ca umbra unui ecou mi-ai raspuns ar suna mai bine sarpele indoielii imi otraveste existenta iti spun ca nu e vorba de...

PoezieAtelier

(În noaptea aceea)

de Paul Păun

În noaptea aceea, pentru prima oară lumea s-a oprit într-o respirație adâncă și în inima ei, ca o largă prăpastie s-a deschis așteptarea. Treaz de o lumină tristă, interioară cu gesturi atente,...

PoezieClasic

vântul vântură vorbe vorbește

de Bejliu Anne-Marie

leagănă Dumnezeu cuvântul în brațele moriștilor vântul vântură vorbe vorbește vorbirea-i bătăioasă încropește învelește uitucul stă pe marginea lacului tălpile-i satură aerul mișcarea statica tactica...

PoezieAtelier