Nu ma tintui
in cuvinte.
Nu-mi rupe haina dorului
in chinuri.
Paseste,
E odaia galsului meu,
cu simfonii
alergand prin tablouri,
cu nopti fierbinti
atarnand la feresti...
Vezi,
pentru
Buchet de dor
cu glas de maree solara
gleznele privirii
si-au depus icrele
-secunde de ceara-
prin porii dilatati ai visului...
si cantecul ochilor tai
doua stele
prinse in parul
M-am tuns iubito.
Am mai ucis un mit.
A mai ramas
privirea sa-mi tund,
sa nu mai aud
a ei traiectorie.
M-am tuns iubito.
Si iar am ucis.
Si tot mi-a ramas
rea multa
memorie!
M-a prins iarasi vantul de mana
m-a aruncat in memorie
rastignit de altarul viselor mele
ce nu mai au liniste
furtuna-i prea mare
si multe corabii s-au scufundat
in intuneric
unde
Afara pluteste ispita-n deriva
cu mine cu tine cu noi
cu dragostea noastra
duhnind a coliva
cu soapte scuipate-n noroi.
Si clatina iarasi in ceruri altare
smulgand intuneric cu
Albastru cu zgomot
si verdele apei
in graul din tamplele
parcului meu.
batraniii invinsi
-de plase-
si porii
copiilor tunsi
pana-n punctul din urma
asculta
Trenul
trece trenul,zumzet mare
se aude de departe
fuge mita sub cosarca
rața striga:La oparte!
Si fugiti voi oratanii
n-auziti ca vine trenul?
El e mare si puternic!
Voi,sunteti
