"Unul in sufletul celuilalt" – 20575 rezultate
0.02 secundeMeilisearchparerea-unui-om-obisnuit
Părerea unui om obișnuit
de Radu Herjeu
nebunul_secolului
Confesiunile unui nebun al secolului
de Gelu Diaconu
mariana didu
Profesor,om de condei,deschisă catre fire și plină de solicitudine,iubitoare de frumos și armonie cu sine și cu ceilalți.Îmi caut refugiul într-o lume mai potrivită cu însăși ființa mea, în lumea cugetării și a poeziei.Nici o individualitate masculină nu m-a putut cu desăvârșire captiva și ține în mărginirea ei.În lipsa unui reper masculin, doar D-zeu tronează în sufletul meu!
8 poezii, 0 proze
Petru Anghel
Întors de ani buni în locurile pe care, de drept, de suflet și de dor nu le-a părăsit niciodată, poetul Petru Anghel, născut la 4 aprilie 1931 în comuna Ciugud, județul Alba, se află într-o postură ușor inedită, în fața unui bilanț de moment, dictat mai mult de cifra rotundă a anilor împliniți, decât de elanul creator, nestins încă, neostenit în cuvântul scris, cu aceeași sfială în glas și în mers pe care i-am admirat-o întotdeauna. „Sunt poetul neștiut al unui sat,/sunt chiar satul neștiutului poet/unu-n celălalt adânc, îngemănat/cum de sunet clopotul, încet, încet,/se topește într-un imn nemaiîncîntat.” Poezia alunecă în timp înapoi, la chipul neșters al părinților, creionați cu nostalgie și naturalețe în curgerea timpului, simplu și duios, ca într-o icoană de suflet la care te închini cu drag: „Acasă, cu muma și tata, mereu să mă nasc în April,/ când cerul grădinii e gata/ de păsări cu limpede tril.” Liceul teoretic „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, urmat între anii 1942-1950, a...
1 poezii, 0 proze
Bogdan Nicolae Groza
doar semne de întrebare îmi pun când trebuie să răspund cine sunt. în rest, un om ce căuta cîndva o lumină si a găsit foc în răceala celorlalți. m-am "justițiabilizat" din când în când, dar asta pentru că am avut cândva posibilitatea de a ma juca de-a juristul. Vârsta variabilă. Când imatură, când prea înaintată. Azi am cam trecut de 40 ani; mâine poate voi împlini 25; iar poimâine voi fi un bătrânel simpatic de vreo 9 ani, că de, voi da și eu în mintea copiilor odată și odată, dacă n-am făcut-o cumva. Am mai parcurs și alte etape ale vietii, cu fiecare încăpățânare de a mă revedea în oglindă, însă nu vă spun nimic altceva despre ele din cauza ridurilor din suflet. Am ca referinte "Pasărea din tâmple", "Evadările unui poet domestic" și puteti liniștiți să mă strigați cu apelativul "Bă, Bogdanule!" Și o cărticică mai nouă ”Poetul se duce. Poemul seduce...” Am cochetat și cu proza "Life. Love. You!" mai mult din curiozitatea de a vedea dacă am atracție față de ea, și ea față de mine....
592 poezii, 0 proze
Diaconescu Marius Catalin
Am terminat liceul în 1987 și Literele la Universitatea din București, în 2002. În 1990 am făcut corectură la unul din primele ziare cu adevărat libere - Observator (București). Am încercat diferite joburi, mai ales în studenție, chiar și o afacere proprie și mi-au trebuit 5 ani ca să mă conving că nu sunt acela care să facă sau să agonisească bani. După 2000 am oscilat între munca la catedră (profesor de română și franceză) și jurnalistică. În prezent sunt redactor la ziarul ialomițean Impact. Din când în când mai „măzgălesc“ câte ceva, mai mult de sufletul meu. Nu mi-e foame de titluri și glorie.
24 poezii, 0 proze
moisoaie razvan
Acum am inceput sa vad demoni in ceata Sa ii aud cum imi soptesc : "Renunta la viata!" Dar niciodata nu o sa renut la ea, Voi continua sa lupt pana voi ceda. O sa continui sa traiesc Si o sa dobor demonii ce stau si ma pandesc Precum o cioara Din intunericul infinit si satanic numit. Ceata am vazut si penele unui inger doborat Caci am fost printre putinii ingeri Ce pe diavol l-au infruntat. Mi s-a parut ciudat la inceput... Dar apoi am inteles.... Scrisul "Deschis NON-STOP" de pe poarta de la intrarea in iad... Era pentru sufletele invinse si ispitite de pacat, Care odata ajunse acolo sunt precum Frunzele ce cad pe pamantul inegrit Blestemate sa moara putrezite.... Rar mai apare o raza de speranta Care pare sa puna capat Demonilor ce ma pandeau etern Si care in suflet imi provocau un freamat Dar nu sunt indeajuns de puternic Sa ii infrunt de unul singur. Stand in intuneric neajutorat aAsteptandu-mi sufletul ce mi-a cazut in pacat Sperand ca imi va da puterea Si sa-mi implinesc menirea...
1 poezii, 0 proze
Frédéric Mistral
Motivația Juriului Nobel "ca o recunoaștere a originalității lui pline de prospețime și a inspirației adevărate a creației lui poetice, care reflectă fidel priveliștile țării sale și sufletul autentic al poporului său, și, de asemenea, ca o recunoaștere a activității lui semnificative ca filolog provensal". Frédéric Mistral ( n. 8 septembrie 1830 Maillane, Bouches-du-Rhône - d. 25 martie, 1914 Maillane) poet francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1904. Joseph - Étienne Frédéric Mistral s-a născut la 8 septembrie 1830, în localitatea Bouches-du-Rhone din sudul Franței. Tatăl său este proprietar al Mas-ului du Juge, unde poetul va locui până la moartea acestuia (1885). Face studii la școala rurală de la Saint-Michel-de-Frigolet, apoi la Pensionatul Dupuy și la Colegiul Regal din Avignon. Prima sa încercare poetică (încurajată de Joseph Roumanille, "repetitor" la Colegiul din Avignon și unul dintre cei mai apropiați colaboratori și prieteni ai scriitorului) este...
0 poezii, 0 proze
Alecu Russo
Alecu Russo s-a nascut la 17 martie 1819, la Chisinau, in familia unui boier de vita veche, dar cu o situatie sociala relativ modesta. Copilaria viitorul scriitor si-a petrecut-o la tara, in mijlocul taranilor. Cu multi ani mai tirziu, in "Amintiri", el isi va aduce aminte de un frumos sat basarabean, "raschirat intre gradini si copaci pe o vale a codrilor Bicului", unde "mosnegii spuneau de turci si tatari… de Ileana Cosinzeana, de fratii din luna, de lupte si navaliri", ca si de vitejia "celor Novaci, de raul carora urdiile tataresti nu se puteau in Bugeac cu prada in Tara Leseasca". Aici, din virsta frageda, in sufletul lui au prins radacini lastarii dragostei pentru popor, poezia populara orala si limba stramoseasca, dragoste pe care o va purta vie toata viata. Pe la 1829 o cumplita epidemie de holera i-a secerat familia: "din patruzeci de persoane ce locuiau intr-o casa" au scapat cu viata numai el si tatal sau. Ramas orfan de mama, Alecu Russo e trimis de parintele sau la studii...
0 poezii, 0 proze
Albu Marius Silvan
Nefiinta In tacerea ratiunii imi odihnesc sufletul amagit De dulceaga amintire a unui sarut nesfarsit... Incet alunec in nefiinta,plutesc in gand, O viata las in urma...pulbere in vant. Prin ploaie ma misc,fara putere si privesc... O lume salbatica, fara culoare, un peisaj grotesc. In acest decor inert ,lipsit de suflet si maretie, Numai noaptea stelelor aprinse trezeste emotie. Te vad... Privesc splendoarea unui sentiment atat de firesc, Cum dispare fara speranta in neantul omenesc. Esti doar o imagine umana,un vis salbatic... Plec acum, lipsit de viata...fantomatic. Sunt atras de durerea inimii in spatiu neinsufletit Unde o femeie plange pentru-al meu drum neispravit; In al vietii cimitir ,intr-un cenusiu mormant Ma odihnesc in pace ,fara culoare si cuvant.
19 poezii, 0 proze
Filip Razvan Constantin
În particular arhitect, în esența un visător neînțeles nici chiar de mine. Dacă undeva în univers ai putea atinge trupul timpului atunci încolo imi bate sufletul la unison cu mișcarea imperceptibila a unui ochi frumos. ABSTRACT
9 poezii, 0 proze
Otto Rene Castillo
In condițiile tragice ale anului 1954, un adolescent, încă elev de liceu, dar participant activ la luptele politice din țara sa, Guatemala, este nevoit să ia drumul exilului. Avea abia 18 ani și îl chema Otto Rene Castillo. L-a primit plină de dragoste și înțelegere, Republica Democrată Germană astfel numită până la căderea zidului, unde tânărul surghiunit a studiat literatura și cinematografia. Reântors în Guatemala, țara lui de baștină, se reâncadrează în rândul acelor Fuerzas Armadas Rebeldes implicându-se la instaurarea unui regim al moralei și echității sociale. Rănit în luptele de guerillă, este torturat în chip sălbatic și asasinat mișelește în luna martie a anului 1967. In rest, biografia lui se descifrează cu intensitate din versurile în care și-a nemurit sufletul, fiind cum însuși zice “văduv de lume” la o vârstă când alții își fac încă mari planuri de viitor, prea devreme smuls dintre cei vii. Ne rămân de la el poemele din volumul “Jertfa sărutului”, versuri de o gingășie...
3 poezii, 0 proze
Unul in sufletul celuilalt
de VOROBIEV
Tu acolo ,eu aici Departe dar totusi aproape. Un singur intreg ,o singura inima. Sentimente ce ne leaga pe veci.Noi ingearsii..
Rezervare (Booking)
de Simion Cozmescu
Rezervare (Booking) aș vrea să călătorim un dram un crâmpei unul în celălalt unul pe pleoapele celuilalt unul în sufletul celuilalt să vânăm fluturi nesfârșiți și neîncepuți de zborurile clarului de...
io elia clodia han
de Iakab Cornelia Claudia
. schimbă-te de haine cum se murdăresc umblă în om curată pe venus luceferii coseau eu mă iubeam cu io cel mai mare creator de modă al universului fiecare cută ori pensă era de o blândețe miraculoasă...
vremelnicie
de Ioan Grigoraș
din tot ce mi-am fost nu-mi mai aparține nimic sunt a ta în întregime creată din coasta începutului de lume a timpului tău tu alfa eu omega doi poli ai aceleiași existențe fii ai unui Dumnezeu obosit...
E toamnă iar
de Toma Ana-Maria
E prima zi de toamnă și deja în aer plutește melancolia. Frunzele, cândva învelite în mantii verzi, acum sunt stropite cu picături ruginii, galbene... Amintirea serilor toride și a plimbărilor prin...
Felina
de Madalin Ciortea
asternutul pastreaza urma si parfumul ea , sprijinita de rama emotiei priveste absenta lumea de pe gream. intru tiptil aducand ceaiul descult aproape de trupul iubit ,acelasi ceai ne invadeaza...
metamorfozele trăirilor
de Bogdan Nicolae Groza
mâinile mele altoite fac schimb de impresii cu crengile unui paltin îmi cresc muguri între umeri și verdele îmi invadează respirația devin tot mai mult coloană albă în bătaia vântului de la...
grăbiți să ne golim cât mai repede cerul
de Valeriu Sofronie
te voi învinge îmi repeta și îl mai scoate o dată la vedere rotund nesfârșit întotdeauna rabdător și înțelegător cu gusturi atât de rafinate te voi învinge prin toate gândurile te voi trece cu toate...
