Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Universul interior"19736 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Constantin FântâneruCF

Constantin Fântâneru

AutorClasic

Constantin Fântâneru (n. 1 ianuarie 1907, Glodu, județul Argeș, după unele surse în satul Budișteni, Argeș – d. 21 martie 1975, Ștefănești, județul Argeș) a fost un scriitor român care a activat și publicat cu precădere în perioada interbelică. Un veșnic neadaptat, l-a făcut să scrie pe Eugen Ionescu, cu care a fost prieten în tinerețe, că „nu se simte bine nici la oraș, nici în cultură, nici printre oameni, nici singur”. Elenist, a fost profesorul de limbă greacă al lui Constantin Noica. În anul 1932 a publicat singurul său roman, numit „Interior”, roman al adolescentului întârziat. În anul 1942 suferă o depresie nervoasă, din care își revine cu greutate, în anul 1948, când devine profesor de țară. Uitat o bună bucată de vreme, este recuperat în perioada recentă, operele sale (puține la număr) fiind republicate și bucurându-se de interesul moderat al criticii literare. A fost un prozator, critic literar, poet și dramaturg român. Activitate publicistică la Prezentul, apoi la Universul...

1 poezii, 0 proze

Gina NicolaeGN

Gina Nicolae

AutorAtelier

. Editura Metafora, Constanta, versuri: "Univers Interior" 1994, Mesaj sublim 1995 . jurnalist pana in 2004 in Romania . jurnalist independent, USA

31 poezii, 0 proze

Mihaela RascuMR

Mihaela Rascu

AutorAtelier

Uneori, am impresia că fluturii se zbat înăuntrul sufletului meu, nerăbdători să iasă pentru a întâlni lumina. Câte unul reușește să își ia zborul către univers. Fiecare carte care se naște din infinitul meu interior, poartă între pagini un vis de fluture.

214 poezii, 0 proze

Liviu PopescuLP

Liviu Popescu

AutorAtelier

Liviu -Florian Popescu Date: Născut: 29.03.1976 Râmnicu Vâlcea, român Ocupație: Corespondent special Agenția Națională de Presă AGERPRES Studii: 1997 – 2002 – Universitatea Politehnică București Facultatea de Inginerie cu Predare în Limbi Străine -„engleză” – specializare inginer hidromecanic Activitate profesională: 2002 – 2008 – S.C. Energomontaj, inginer hidro, șef de lot; 2008 – 2009 - Televiziunea VTV – redactor șef, Director de Știri; 2009 – prezent – AGERPRES – corespondent special și fotoreporter; Colaborări: În prezent – Televiziunea VTV – realizator emisiuni; Revista „Infopuls” – senior editor; Revista „Criterii” - redactor; Anterior: diverse articole – Academia Cațavencu, Dilema, Curierul de Râmnic, Vocea Vâlcii Extra: Martie 2010 – publicat romanul „Universul ca Teatru” – Editura Lumina; (recenzie prof Ion Soare, revista Forum) Octombrie 2010 – publicat volumul de poezie – „Toamna cu frunze întregi” – Editura Lumina (recenzie prof Vasile Barbu, Revista TIBISCUS) În lucru:...

3 poezii, 0 proze

Guțu VictoriaGV

Guțu Victoria

AutorAtelier

Victoria Guțu, originară din or. Bălți a debutat în anul 2008 la Concursul Republican al Tinerilor Poeți și Prozatori ,,Florii 2008”, cu poeziile ,,Tăcerea” și ,,Lacrimi”, obținând locul III. Scrie poezii pentru revista studențească USARB. Publică poezii în revista Tinerilor poeți și Prozatori Noi, 2011. Urmează multiple publicații în ziarul săptămânal ,,Literatura și Arta”, prima publicație fiind în anul 2018 (poezia ,,Dor de tine”, ,,Privește-mă”, ,,Domesticirea furtunii”, ,,Creatorii”). În același an, publică primul volum de versuri, intitulat ,,Lumina din glastră” (ed. Universul, 2018) prefațat de marele Poet și Scriitor Nicolae Dabija. Tot în anul 2018, debutează în calitate de textieră, fiind autoarea textului ,,Azi e ziua ta, măicuță” colaborând cu interpreta Tatiana Timuș. Urmează publicațiile din revista creștin-ortodoxă ,,Călăuza credinței” din România, poezia ,,Rugăciune” și ,,Menire”. In anul 2019, publică poezii în revista ,,Roua stelară”, este inclusă în antologia...

8 poezii, 0 proze

Imants ZiedonisIZ

Imants Ziedonis

AutorClasic

Imants Ziedonis (May 3, 1933) is a Latvian poet who first rose to fame during the Soviet period of Latvia A fost unul dintre cei mai de seamă poeți letoni, a cărui operă a căutat să descifreze condiția biologică a omului, în căutarea permanentă a raportului dintre individ și univers, dintre persoana sa și tot ceea ce îl înconjoară. A scris poeme în proză, încărcate de zăpezi, de roadele pământului, de ploi, de lumină și de zgomote, alcătuiri materiale pline de misterul existenței și ale spiritului, lăsând însă cititorului dreptul de a interpreta după cuviință mesajul său. Dintre cărțile sale enumerăm: "Nisipul pământului și al visului" "Dinamita iubirii" "Întru în mine însumi" "Epifanii" "Cum arde lumânarea?" "Teză și antiteză" "Tridentul"

3 poezii, 0 proze

Daniel DăianDD

Daniel Dăian

AutorAtelier

Daniel Dăian s a născut la 29 noiembrie 1978. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, este poet, prozator, eseist, dramaturg. Poemele lui au apărut în diverse publicații literare: Antologie Universală a Poeziei Românești Contemporane-124 poeți contemporani- 2012, Cenaclul de la Păltiniș, anul 4, iulie 2012, Nr. 25, Semne, An XIV, Nr. 1-2-3-4(53,54,55,56) 2012, Algoritm Literar, Nr. 6, Anul III 2012, Cafeneaua Literară, 10/117, Octombrie 2012, Anul X, Orient Latin, an XIX, Nr. 3/2012, Discobolul, Anul XVI, Nr. 181-182.183, ian.-feb.-martie 2013, Discobolul, Anul XVI , Nr. 187-188-189, iulie-aug-sept. 2013, Euphorion, Anul XXIV/7-8/iulie-august/2013 Colaborări pe diverse site uri literare: www.agonia.ro http://junimeadigitala.ning.com; http://reteaualiterara.ning.com/ Volume publicate: Arbori de cristal – Reflexii, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2011 – poezie; Reflexii din Temnița Îngerilor, Editura Neliniști Metafizice, Constanța, 2011...

1317 poezii, 0 proze

Universul SufletuluiUS

Universul Sufletului

AutorAtelier

....

5 poezii, 0 proze

florin otrocolFO

florin otrocol

AutorAtelier

- m-a asimilat universul la 20 aprilie 1971 - mă odihnesc momentan la Cluj-Napoca - licențiat în știința calculatoarelor - masterat în informatică medicală și biostatistică - jurnalist radio în perioada 1993-2006 - din iunie 2006 îmi pierd timpul cu investigații jurnalistice - actualmente lucrez în televiziune (nu mă întrebați ce caut acolo știind că orice aș face nu pot schimba nimic) - de ieri căzut în propria-mi dizgrație - nu am publicat și nici nu voi publica curând pentru că știința cuvântului nu a atins apogeul care să-mi permită defularea publică -adresă de mail: revelatiata@yahoo.com

152 poezii, 0 proze

DB

Dan Bunica

AutorAtelier

Sunt o rapida strafulgerare in universul monstruos de mare

1 poezii, 0 proze

Universul interior

de Margineanu Doina Elisabeta

Gândul e o mică planetă, cu furtuni,eclipse,explozii solare, adieri de pădure și mare. Tot mai mult vorbesc cu mine, corzile sufletului prea melancolic încep să sune. Aș vrea de toamna vieții să fiu...

PoezieAtelier

recenzii la cartea- Iubirea, calea spre cunoașterea evoluționistă

de FLOARE PETROV

Cuvântul și lumina iubirii Literatura confesivă și meditativă are darul de a dezvălui nu doar universul interior al unui autor, ci și de a oferi cititorului o cale de reflecție asupra propriei...

Atelier

Fluture de noapte

de Silviu Somesanu

Mărturisesc tot ce-mi stă pe inimă, ascunsul ce roade universul interior. Știu că lumina de pe retină alungă întunericul și-mi înfloresc în gând cuvintele care adapă din căușul palmelor iubirea ta,...

PoezieAtelier

întâlnind pe Margareta Sterian…

de Anisoara Iordache

grădinarul a trecut degetele prin petalele orhideei. un descântec pur îngânat de zefir animă Edenul. treptat, întreg universul interior se tapetează cu impulsuri de zbor. visul este asemenea unui...

PoezieAtelier

Atunci

de Campeanu Magdalena Geta

Atunci când luminile se sting și rămâi în întuneric, Atunci când prietenii pleacă și rămâi singur, Atunci când masca se desprinde și rămâi descoperit, Atunci, privindu-ți propria ființă în ochii mari...

PoezieAtelier

Despre incandescența absurdului

de ioan lila

Despre incandescența absurdului Poezie erotică Păpădia ta, risipită peste buzele mele, De deasupra inflorescenței tale uimite În devălmășia unui ritm halucinant... Eu mă prăbușesc în adîncul tău...

Atelier

fără aburul meu cald

de Bogdan Nicolae Groza

calc nervos epitelii fragile maculând zăpada așternută-n suflet e atât de rece aerul ăsta coroziv încât aburii-mi devin sloiuri tăietoare-nțepătoare despic dimineața până la măduvă și-i sorb...

PoezieAtelier

Iertare și supra-realitate

de razvan rachieriu

1.Percepând senzitiv în viteză tot ce are legătură cu tine, nu te poți opri la marginea existenței și treci departe de limitele proprii, dincolo de tine, acolo unde ființează nefiindul, prin care...

Atelier

Cercuri, pătrate, cuburi și sfere

de razvan rachieriu

1.Dacă ne-am umple golurile cu divin, corpul ar fi un lest inutil, mizeria ar fi topită în imanență și ne-am amplifica dimensiunea existențială. 2.Poezia este totem, fetiș și talisman, când o...

Atelier

iluzia de a fi

de Stanica Ilie Viorel

cât din ceea ce suntem este iluzie, cât ne reprezintă? dacă reacția noastră este una influențată de stările pe care le-am trăit, fără să aibă legătură cu momentul în sine, suntem noi, ne reprezintă,...

Atelier