Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Unde ești albastră floare"20807 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Nonciu DragoşND

Nonciu Dragoş

AutorAtelier

Scriu de când mă știu, public peste tot; pe unde sunt acceptat. Mulțumesc lui Dumnezeu, pentru harul ce mi l-a dat, nimic nu este mai frumos pe lume, decât închipuirea frumoaselor clipe de fericire și așezarea lor pe hârtie. O floare, și-un pic de nebunie, e tot ce-ți trebuie pe cerul albastru.

530 poezii, 0 proze

Jovan DuèiæJD

Jovan Duèiæ

AutorClasic

Născut la Trebinje, în Herțegovina, Jovan Duèiæ este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai simbolismului sârb și ai poeziei sârbe în general. Începând cu anul 1907, scriitorul ocupă mai multe funcții diplomatice, cea mai importantă fiind aceea de ambasador al țării sale la București, în 1937. Între anii 1937 și 1939 au și apărut, de altfel, în traducere românească, trei dintre cărțile scriitorului. A murit în 1943, în Ilinois, SUA, unde a trăit, în exil, după anul 1941. Jovan Duèiæ s scris o poezie de o muzicalitate melancolică și gravă, străbătută de neliniști metafizice și de sentimentul morții. Încărcată de sensuri profunde și dominată de o atmosferă de penumbră și taină, lirica lui are ca teme preferate natura, misterul existenței, efemeritatea vieții și singurătatea umană. Volume mai importante: ,,Poemele soarelui\'\' - 1929 ,,Poemele dragostei și ale morții\'\' - 1929 ,,Sonete imperiale\'\' - 1930 ,,Cetăți și himere\'\' - 1930 ,,Legende albastre\'\' - 1930 ,,Comoara...

3 poezii, 0 proze

MN

Mihai Nebeleac

AutorClasic

romancier ucrainean născut în Rona de Sus la 17 ianuarie 1949, decedat la 18 februarie 2003 Poetul și prozatorul Myhailo Nebeleac s-a născut la 17 ianuarie 1949 în comuna Rona de Sus, județul Maramureș, într-o famile de țărani. «M-am născut între munții albaștri/ din aleanul cântecului de oier,/ pe unde timpul șerpuie într-una, doar în răsuflări de primăvară/ apropiindu-se cu sete/ de cofa cu apă rece/ pe unde ierburile zboară/ tot printre șiruri de cocori…», va scrie într-una din poeziile sale, despre locul său de naștere, care a devenit pentru Myhailo Nebeleac alfa și omega a scurtei și neliniștitei sale vieți – «Aici este liniștea nașterii mele,/ aici este soarele plopilor mei,/ aici începe urcușul/ drumului meu către stele!..» Drumul către stele al poetului, ajuns el însuși o «stea» a literaturii ucrainene din România s-a dovedit a fi nedrept de scurt și deseori un «urcuș» greu. După terminarea școlii elementare din satul natal, unde-l avea profesor de limbă și literatură...

0 poezii, 0 proze

Max ErnstME

Max Ernst

AutorClasic

Max Ernst (n. 2 aprilie1891, Brühl - d. 1 aprilie 1976, Paris) a fost un pictor și sculptor modernist german, care a aderat în 1919 la curentul dadaist, pentru ca, în anul 1924 - o dată cu apariția oficială a suprarealismului - să se încadreze în această mișcare. Max Ernst, fiul unui pictor care lucra la o școală de surdo-muți, s-a născut la 2 aprilie 1891 în orășelul Brühl, lângă Köln. În anul 1908 începe să studieze Filosofia, Psihologia și Istoria Artelor la Universitatea din Bonn, unde îi va cunoaște pe pictorul August Macke - care îl introduce în grupul \"Der Blaue Reiter\" (\"Călărețul albastru\") - și pe sculptorul Hans Arp, cu care va deveni prieten foarte apropiat. Începuturile sale artistice stau sub influența pronunțată a expresionismului german pe de o parte, și a operelor lui Giorgio De Chirico pe de altă parte. Citește de asemenea foarte mult, cunoaște operele lui Sigmund Freud, Guillaume Apollinaire și Arthur Rimbaud. În timpul primului război mondial este rănit și...

2 poezii, 0 proze

MARILENA MIHAIMM

MARILENA MIHAI

AutorAtelier

Sunt nascuta in Galati,intr-o familie de omeni simpli si frumosi.Copilaria mi-am petrecut-o in Bacau,acolo unde am terminat o parte din studii.In prezent sunt educator puericultor si mamica unei fetite in varsta de patru ani.Am debutat pe hartie in Bacau,la varsta de opt ani. Declaratie Mi-as deschide aripile sa zbor, Sa ma inalt,sa te ating, Dar aripile se topesc In raza frumusetii tale. Mi-as agata privirea de ochiul tau, Dar este aruncata inapoi, De albastrul crud, In abis. Ti-as spune cuvinte de dragoste Dar toate se prabusesc La picioarele iubirii tale, Fara regrete,fara cuvant. Te iubesc! Si viata va calca Mai departe In nopti si zile fara sir. Iar atunci,candva, Sa stii ca toate acestea Sunt telul meu,inima mea Si varsta ta:o luna si o zi.

104 poezii, 0 proze

Ioana GeierIG

Ioana Geier

AutorAtelier

...necunoscand secretul invincibilitatii, nu-mi pot uda oglinzile interioare in albastru, asa ca cerul va ramane intact pumnalelor voastre... jodeburg@yahoo.de Carti editate in Romania: Femeie,ia-o spre Vest!-roman-2006 Gongul din Altenmünster-roman-2007 Rochia de nisip(Das Sandkleid)-poezie-2006 Pasaport pentru iubire-poezie-2007: 2010-carti editate in Londra: Das Sandkleid- o noua versiune The abandoned woman-trad. Ada Ionescu Hörend das Licht-Haiku Klavier und Knospen-Tanka § Haiku Genunchi pe lut albastru-poezie *** "Si tratta di un volume di poesie,dove l'anima della poetessa exprime emozioni interiori.Il paesaggio e la partenza sono temi fondamentali.Ma anche il vedere entro se stessi assume una valeza purificatrice..." Accad.Angelo Manitta Accademia Il Convivio Italia,(dic,2007) "Dein Gedicht ist sehr intensiv,sensibel;es ist viel zwischen den Zeilen...gefällt mir" Erik Buchheister Red.Chef "Art Profil-Zeitschrift für Aktuelle Kunst",Deutschland "Aceasta carte este un act de...

347 poezii, 0 proze

DA

doru alexandru

AutorAtelier

sunt un simplu om care nu vrea decat sa se afirme dar sa nu fie criticat de cei care nu stiu ce este o poezie ma aplec cu turpul caut o stea ma inailt cu privirea stau si ma intreb:oare unde o fi ea? te caut pe tine cea mai iubita femeie-iubita de mine sa stii ca te astept ,te astept si o viata cum sa urasc un trup ,un suflet,o inima te tine TE IUBESC tu esti cea mai aleasa sa-ti dau tot ce am sa-ti dau toata iubirea unde esti acum? de-mi caut eu mangaierea? DOAMNE CAT TE IUBESC! cu tine in viata.... stiu ,ca pot sa reusesc iar pt tine doar mai am speranta o lume mizera fara rusine doar cu dispret o fericire ce-i doar efemera nimic nu are pret mai putin dragostea!!! eu am nevoie de tine tu te gandesti acum? oare gandu-ti e la mine? sa fiu eu oare singur la capat de drum? te rog te implor iti cer si iertare caci nu mai vreau sa mor atunci nu mai am sperante cum oare sa fac cum oare sa ajung ca de durere sa scap sa nu mai plang cum ra razbesc sa uit de necaz,sa-l uit de ce exist de ce...

1 poezii, 0 proze

Doru LascaracheDL

Doru Lascarache

AutorAtelier

Doru Lascarache ing. ...de ceva timp in Giurgiu 47 ani / 20/01/1965 delascarache@yahoo.co.uk Scriu de plăcere, pentru că este de unde. Cu bănuiala mai trăiești, cu certitudinea mai greu. Cat trăiești,înveți - apoi mori și uiți tot. Timpul există ca să nu se intample toate deodată. Acasă este acolo unde ești imbrătișat. Cand l-am anunțat pe tata ca mă insor mi-a zis "Bine, dar să nu se mai repete". In viată e bine să fii cuminte, dar să nu exagerezi ! Dragostea, hrana si un loc unde sa poti locui, astea fac oamneii fericiti. Daca vezi pe casa un coș, nu da fuga la dermatolog. Viata ne ofera de toate ...dar nu ne este permis sa luam chiar ce vrem. Sunt cine vreau, oriunde, oricand..!! Bogat e cel care nu-si doreste mai mult de cat are. "Libertatea este dreptul de a le spune, oamenilor, ceea ce nu vor să audă !" - George Orwell

182 poezii, 0 proze

BI

Bogdan Ioan

AutorAtelier

Bucurestean. Cozi. Pionier. Curte. Bunici. Masini. Benzina. Table. Praga. Dulceata de dovlecei. Dna. Ene Olimpiade Sifoane 4 ani de liceu - 10 ani de viata laba de facultate prieteni falsi si adevarati sex. prea mult sex. prea pervers. dragoste. prea multa dragoste. prea perversa. durere. iubire pierduta. tradare. razbunare. bunici morti. drumuri fara sfarsit. lume nebuna. viteza. patima bolnava. sanatate - unde esti? muschi. amintiri. unde ma duc?

3 poezii, 0 proze

LS

lefter sorana

AutorAtelier

Cand simti ca totul iti scapa,pamantul iti fuge de sub picioare,opreste-te o clipa,inspira,apoi expira si striga:asta e!Chiar daca totul iti pare un chin fara sfarsit,gandeste-te ca intr-o zi va lua sfarsit si va fi la fel ca la inceput:pur,cald,linistit.Nimeni si nimic nu te va deranja. Si ce daca totul e intors,totul iti merge rau,viata poate lua o alta turnura.Asta daca vrei cu adevarat!Daca te complaci in situatia in care esti,totul va fi pierdut. Trebuie sa speri,mereu sa crezi ca va fi bine!Pentru ceva te-ai nascut,dar pentru ceva bun,nu pentru chin!Fi tare,fi tu insati,fi asa cum ai fost mereu:nepasatoare,rece,dura.De ce te-ai schimbat?Nu erai asa!Unde esti,unde te-ai pierdut?Pe care drum ai ratacit?Regaseste-te! Vino!Simti ca totul e altfel?De ce lasi grijile sa te copleseasca,lasii sa te domine,raul sa te inraiasaca? SUNT DOAR UN SUFLET NEBUN CU TRUP DE FUM!

3 poezii, 0 proze

Unde ești albastră floare

de Eugen Fulea

Rătăcesc pe malul mării Încercând să regăsesc Plaja unde-n miezul verii Îți șopteam că te iubesc. Caut prima mângâiere, Zborul, de la început, Când eram doar noi în mare Scufundați sub un sărut....

PoezieAtelier

Atingând o amintire...

de Eugen Fulea

Îmi întorc adesea gândul Atingând o amintire… Care încă-și plânge versul Rătăcit într-o iubire. Nu vreau să aprind iar focul, Să-mi incendieze visul, Îmi doresc doar să văd farul: Locul - unde-i...

PoezieAtelier

Acum...

de Eugen Fulea

Acum - a trecut și vara... Greierii își vând vioara, Frunzele îngălbenite Pe alei sunt risipite. Vântul este doar molatec, Va fi iarna mai sălbatec; Iar din când în când o rază Mai sclipește la...

PoezieAtelier

Visul nopților pustii...

de Eugen Fulea

As vrea să îmi zâmbesti...acum! când drumul meu nu e pe drum, când sunt pe firul unei văi înconjurat de muntii răi, iar apa curge printre stânci sau prin prăpăstii prea adânci, când văd o margine de...

PoezieAtelier

Culori

de Martinescu Gabriela Maria

Floare albastră Floare mică Unde ești tu mititică?! Aurul galben strălucitor Îți ia ochii oricând Dar ai grijă Să nu te prindă! Trandafirul roșu pasional Fură inima oricui Roșu ca sângele Deci iubire...

PoezieAtelier

(Unde ești, draga mea casă?...)

de serghei esenin

Unde ești, draga mea casă, Gârbovită și retrasă? Floare, albastra mea floare Din nisipuri mișcătoare. Unde ești, draga mea casă? Cocoși cântă peste vale, Turmele se-ntorc agale, Iar, în ape, vreo...

PoezieClasic

***

de George Pașa

Unde ești, draga mea casă, Gârbovită și retrasă? Floare, albastra mea floare, Din nisipuri mișcătoare. Unde ești, draga mea casă? Cocoși cântă peste vale, Turmele se-ntorc agale, Iar, în ape, vreo...

PoezieAtelier

La poarta gândului

de mara manolache

La poarta gândului \"pe lânga plopii fără soț\" trecu o adiere de tei misterioasă, mă trec fiori amari de poezie cu gândul la poetul Eminescu. Răsare luna sfioasă de iubire cu pletele-i gingașă de...

PoezieAtelier

946

de Parfenie Iliieas

Care e obraznicul cel care Mnîncă Prazdnicul... Care e a cel mă-gar care știe și o veșnicie că-i el de-o seamă cu Dragostea ta Nu mai poate fi uitată și lăsată la voia soartei... Vine el o dată o...

PoezieAtelier

Si unde esti?

de MARILENA MIHAI

Si unde esti Cand zeii au deschis? Au ai ramas trimis_ A cata data?_ Pe-un fir de floare, Pe-un fir de nea Topire-n culoare. Da-mi mana ta, Albastra nunta, Fara margine de luna. Si vreau Un singur...

PoezieAtelier