Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Un pic de dragoste"22530 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
I

Ina

AutorAtelier

Nu cred ca vreau sa scriu în această fereastră un CV cu date seci. Aș vrea sa spun ca sunt fericită că am avut o copilărie frumoasă, plină cu de toate, șotii și fapte bune, zâmbet și plânset, premii și diplome de la școală, priviri serioase și cuvinte de înțelepciune pe care le-am auzit de la părinți. Acum înțeleg că a fost pe atunci și prima dragoste, care a fost un pic stângace, dar care, cum îmi dau seama la moment, a fost sincera. Acum am ajuns acolo unde trebuie sa fii mai responsabila, mai puțin sincera, mai cu inițiativa, dar cel mai important este ca și aceasta etapa a vieții mele o ador la nebunie, cu greșelele făcute, cu iubiri nerealizate, cu prietenii și dușmanii, pe care ii ador la fel de mult.

8 poezii, 0 proze

Nonciu DragoşND

Nonciu Dragoş

AutorAtelier

Scriu de când mă știu, public peste tot; pe unde sunt acceptat. Mulțumesc lui Dumnezeu, pentru harul ce mi l-a dat, nimic nu este mai frumos pe lume, decât închipuirea frumoaselor clipe de fericire și așezarea lor pe hârtie. O floare, și-un pic de nebunie, e tot ce-ți trebuie pe cerul albastru.

531 poezii, 0 proze

DN

Dop Niolae

AutorAtelier

Poet amator.Scriu versuri cand gasesc un pic de timp liber si gasesc o mare usurinta a pune in versuri ceea ce ma fascineaza

3 poezii, 0 proze

Camelia VoicuCV

Camelia Voicu

AutorAtelier

Am trecut pe aici, prin viață cu un pic de efort; m-am născut într-un orășel mic, am fost educată să fiu bună, să iubesc oamenii, sa apreciez talentul, natura, să dăruiesc bucurie, să respect, să văd lucrurile cu inima, să-mi hrănesc sufletul cu lucruri simple și profunde... Nu sunt poetă și nu tind să devin, Este doar un mod de exprimare și atât. Pagina personala: www.cameliavoicu.ro

9 poezii, 0 proze

DM

dimitriu mihaela

AutorAtelier

De fiecare dată când găsesc câte o muză care să mă ajute să-mi exprim trăirile, o primesc cu căldură și o invit să coboare printre măruntaiele gândurilor mele. De fiecare dată când îmi aduc aminte de locurile natale, de cetatea Târgoviștei mă cuprinde o senzație de alin și de bucurie. De fiecare dată când îmi arunc mârșav numele și prenumele, Dimitriu Mihaela-Doina pe un petic de hârtie, mă tot frământ dacă stihurile mele vor stârni în mintea vreunui lector un pic de euforie, de stimă, de critică , de nostalgie ori de o simplă introspecție. Întotdeauna ca un peregrin însetat de liric, de epic și dramatic, m-am tot avântat să îmi public modestele scriituri la gazetele locale, la revistele școlii, în volume colective. Am îndrăznit să iau premii și să particip la ședințele cenaclurilor locale , precum „Elena Văcărescu” și naționale „Săgetătorul” ce se țineau la București. Sunt ferm convinsă că niciodată nu îmi voi lăsa vocea mea lirică și mereu le voi spune celor ce vor vrea să muște...

2 poezii, 0 proze

alex robuAR

alex robu

AutorAtelier

imi fac masteratul in filologie. m-am apucat sa scriu poezie in anul ii de faculta, dupa ce am dat de un om cu care nu cred ca o sa pot fi impreuna si voiam sa ma dau in spectacol in fata lui. in rest, citesc, ascult muzici misto (portishead, bjork, radiohead, king crimson et al) ies cu prieteni la care tin ft tare si ii stresez de depresat ce sunt de vreo 2 ani (ies cu ei ca sa nu innebunesc, ca sa ma tin cumva in comunitatea lor, sa iau un pic de caldura de la ei). mail: lxrobu@yahoo.com mess: lxrobu

12 poezii, 0 proze

Alena HaiducAH

Alena Haiduc

AutorAtelier

născută (27 octombrie 1966) în Capitală apoi zacută (era cînd prea frig, cînd prea cald, cînd de dat examene) dar rezolvate unele teme lumești: sădit un pom, făcut o casă apoi lăsat pe seama altora mai există și un pic de carieră prin crîng, dar cine mai ține socoteala în rest, om (bun)

35 poezii, 0 proze

Mircea MoroianuMM

Mircea Moroianu

AutorAtelier

Născut la 31 mai 1981 în București, Mircea locuiește încă în capitală și lucrează într-o firmă de publicitate. În ultimii 10 ani și un pic, adică din 2000 până acum, Mircea a terminat Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, filiera germană în cadrul Politehnicii din București, a cântat la chitară în trupa Oliver și s-a angajat dintr-o fericită întâmplare în domeniul publicității pe postul de copywriter. Cu trupa a scos doua albume, „Poetry Pop” în 2008 și „Eros” în 2012. Ca publicitar a participat la peste 30 de campanii, la care a contribuit cu idei de scenarii, slogane și concepte de evenimente. Ca să adauge un pic de știință la ideile lui din publicitate, în 2009 a început masteratul „Campanii de Comunicare în Relații Publice și Publicitate” în cadrul Facultății de Jurnalism din București. L-a terminat în 2010, an în care a început să scrie romanul „Descâlcitorul” și volumul de poezii cu același nume. Doi ani mai târziu a început munca la al doilea volum de poezii intitulat...

22 poezii, 0 proze

Nicoleta IuhoșNI

Nicoleta Iuhoș

AutorAtelier

2 octombrie 1977 O visătoare incurabilă, mereu în căutarea iubirii. M-am născut acolo, am copilărit dincolo, locuiesc aici, lucrez în altă parte. Sunt așadar câte un pic de peste tot. Nu am publicat încă nimic pe hârtie. Sunt master în dreptul afacerilor, dar n-am stofă de afacerist. Nici stomac de avocat. Am suflet delicat dar puternic. Și aripi pentru a zbura spre cer... nicofobia@yahoo.com

44 poezii, 0 proze

Dorobantu DanielDD

Dorobantu Daniel

AutorAtelier

Nascut la data de 14dec1986, Bucuresti, absolvent al liceului GH.ASACHI. De mic copil, cu o minte un pic mai avansata decat un obisnuit.

5 poezii, 0 proze

Un pic de dragoste

de gheorghe Sarbu

șfichiuri de boare cad peste claie de fân – scrisoare îți scriu

PoezieAtelier

Prefață la un roman de dragoste

de Geo Bogza

Tu mi-ai fost scrisă mie Nu deprimării, nu tristeții mele Ci adevăratului eu, puternic - și fără nici un pic de milă. Privesc trupul tău fraged de fată tânără Și o furtună de gânduri infernale se...

PoezieClasic

Poezie de dragoste

de Dumitrescu Vladimir Luchyan

Nostalgia iubirii Nu-i nimic... Dar tot e un pic. Un pic de tristețe Și lacrimi răzlețe, Te iubesc, Ai trăsături Divine, Pe cineva ca Tine Doresc să întâlnesc !!

PoezieAtelier

Declaratie de dragoste 2

de iulian

O mie de vieti de`as primii cu tine le`as împârtii, sá te am vesnic lângá mine sá-mi faci zilele senine. Sa simt mereu cá esti lângá mine, sá simt mereu cá esti o parte din mine si cá îmi vrei numai...

PoezieAtelier

Dor de o naluca

de Trif Laurentiu

Ca o naluca de cristal Tu inima mi-ai tulburat Erai ca si un gand fatal Dar dragostea tu mi-ai aflat Si acum ai disparut in ceata Si-n noapte caut infrigurat Caci dragostea ta e de gheata Si de la...

PoezieAtelier

Despre oamenii de zăpadă și nasturii lor

de Alexandru Manta

nu mai știu ce faci de când te-am vândut transformată-n silabe lumii înfometate care flutura cartele le uram tuturor poftă mare și priveam cum te mestecă cu voluptate amestecată cu sosuri picante și...

PoezieAtelier

Doar pentru jumătatea ta de lună neagră

de NIMENI

De viata mea te spală, Lasă-mi visul... Te vindecă de dragoste ca de o boală Si închide usa încet Să nu mă doară Plecarea ta în era glaciară... Mi-am adunat pe rafturi Înfloriri Si-n coltul amintirii...

PoezieAtelier

Ce iese de unde numai se intra?!

de Ina Delean

“La începuturi era întuneric ... și fiecare vedea ... Mai apoi a venit lumina.. ce pe toți i-a orbit ...” 0. Începuturile sfarsitului – Trezirea - Ce zici de niște dragoste împărtășită, prietene la...

ProzăAtelier

dragostea e o pictură pe ambele părți

de Leonard Ancuta

ce vine din dragoste se duce pe pulă tot pe dragoste. că ajungi să bei apa din budă unde s-a pișat ea să te mai droghezi cu un pic de dragoste. stai cu băiatul ăla de la universitate care vinde cărți...

PoezieAtelier

scrisoare de la Mos Craciun

de Anatolie Melnicov

De azi zic START la sărbătorile de iarnă de azi eu vă doresc tot ce-i mai bun, un pic de dragoste și-un pic de socoteală să le găsiți în sacul de Crăciun. Și tot în sac să fie multe - multe cadouri...

PoezieAtelier