Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Un om de zapada"22531 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Lorenzo de Medici (zis il Magnifico)LM

Lorenzo de Medici (zis il Magnifico)

AutorClasic

1449-1492 Descendent al familiei de bancheri mecenați Medici, nepot al fondatorului Academiei neoplatonice din Florența, Cosimo, “Părintele Patriei”, fiu al lui Piero dei Medici și al Lucreziei Tornabuoni, Lorenzo de Medici, supranumit Magnificul, a moștenit mai mult de la bunic decât de la tată iscusința în conducerea treburilor de stat și receptivitatea față de artă și față de tot ce e frumos. De foarte tânăr a făcut studii cu iluștri învățați, împletind învățătura cu instruirea politică și călătoriile în peninsulă. După moartea tatălui său ajunge în fruntea statului florentin, pe care îl va conduce cu abilitate timp de 23 de ani. Acești ani constituie perioada cea mai strălucită din istoria Florenței pe care el a ridicat-o la nivelul de model al civilizației Renașterii și al culturii umaniste. Politician de geniu și diplomat neîntrecut, a fost totodată și un om de o vastă cultură și un mare protector al literaturii și artelor. De prețuirea și sprijinul său s-au bucurat cei mai mari...

2 poezii, 0 proze

VN

vladimir nichita

AutorAtelier

Nascut în București... cu multi ani în urmă. Vârsta nu are importanţă, fiind derizorie. Sunt un om de acţiune,care se vrea natural, atât pe plan spiritual cât și moral. Scriu proză foarte rar, poezia fiind cea ca- re mă preocupă. Trăiesc la Melbourne / Australia. Vladimir Nichita/Australia.

6 poezii, 0 proze

Dumitru PopescuDP

Dumitru Popescu

AutorClasic

Dumitru Popescu, zis „Dumnezeu”, (n. 1928, Turnu-Măgurele) este un om politic, jurnalist, prozator, poet și memorialist român. Absolvent de științe economice, Popescu intră în Partidul Muncitoresc Român în 1953. În anii 1950 și 1960 activează ca jurnalist la publicații precum Contemporanul, Scînteia tineretului și Scînteia. În perioada 1962–1965 este vicepreședintele Comitetului de Stat pentru Cultură. Este primit în Comitetul Central al P.C.R., unde înaintează rapid în funcție, astfel încât din 1969 face parte din Comitetul Politic Executiv (CPEx). În anii 1970 a devenit un om de încredere al șefului statului, Nicolae Ceaușescu, și a contribuit la construirea cultului personalității acestuia. Porecla „Dumnezeu”, a cărei origine este incertă, sugerează întâietatea opiniilor lui Popescu în aplicarea cenzurii politice. În general echilibrat în această activitate, politicianul a adoptat uneori poziții excesive. Scrierile literare ale lui Popescu sunt puțin cunoscute. Începând din anii...

1 poezii, 0 proze

Dario FoDF

Dario Fo

AutorClasic

Dario Fo (n. 24 martie 1926, Sangiano, Italia) este un scriitor, scenograf, dramaturg, pictor, actor și regizor italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1997. Este faimos atât pentru textele teatrale de satiră politică și socială, cât și pentru implicarea în viața politică. Fo, ca actor, regizor, scenograf, damaturg, costumist, impresar al propriei companii teatrale (dar și ca pictor) este cu siguranță un om de teatru complet. Într-un interviu acordat in 1962 declara cu ironie: "Autorii neagă că aș fi un autor. Actorii neagă că aș fi un actor. Autorii îmi spun: tu ești un actor care face pe autorul. Actorii îmi spun: tu ești un autor care face pe actorul. Nici unii nu mă vor în propria categorie. Doar scenografii mă tolerează." În ultimii ani, producția lui Fo a continuat să urmărească cele două străzi paralele: comedia farsă (Diavolul cu țâțe, 1997) și monologul construit după modelul arhetipului Mistero buffo (de la Lu santo jullare Francesco din 1999 la...

0 poezii, 0 proze

Mindren IzabelaMI

Mindren Izabela

AutorAtelier

Mama m-a născut la Codlea, Brașov, într-o familie de maghiari catolici săraci. Bunicul ei a fost rabin, iar tatăl - preot. De tânără a învățat limba germană, pe care a predat-o la o școală primară din Brașov. În timp ce fratele ei mai mic, Zalman, a devenit un om de afaceri prosper în Ungaria, din 1985 ea s-a orientat spre poezie. În timpul unei șederi în Franța l-a cunoscut pe poetul comunist Jean Paul Grindel ,fiul lui Eugène Emile Paul Grindel cu care s-a căsătorit. La încurajarea lui, a intrat, în anul 1998, in partidul neocomunist PSDR.

1 poezii, 0 proze

cernea rodicaCR

cernea rodica

AutorAtelier

Un om iubitor de oameni!

65 poezii, 0 proze

DS

delia schipor

AutorAtelier

multi ar spune ca nu sunt un om demn de luat in seama si,e adevarat,nu am realizat lucruri extraordinare,dar cred ca sunt speciala in virtutea faptului ca am fost creata(ca,de altfel,toti oamenii,dar dintre care multi nu vor sa creada acest lucru sau sa tina cont de el),ca exist si ca,deci,am posibilitatea de a lasa in aceasta lume,in urma mea,o dara de lumina

1 poezii, 0 proze

C.VictorC

C.Victor

AutorAtelier

Sunt un om care inca mai crede in romantism,bunatate,generozitate,decenta,verticalitate si poezie .Ma numesc C Victor ,calatoresc tot anul pe mapamond si incerc sa procesez cu mintea mea tot ce mi se intampla.Am gasit acest site si incerc sa postez in pagina mea trairi aleatorii.Mentionez ca nu am valente de om al literelor dar respectul meu e nemarginit pentru cei consacrati....genii in ale scrisului.

2 poezii, 0 proze

EL

eu_ lory

AutorAtelier

eu shi cu mine... un om destul de singur shi de instrainat de lumea in care se afla pur shi simplu eu shi cu mine...

24 poezii, 0 proze

VA

valcu adina

AutorAtelier

\"Ce pot spune Eu despre mine? Foarte multe și mai că nimic. Ce fel de om sunt? Mediu, simplu - nici alb, nici negru. Nu sunt înger, dar nici drac, ci o mediocritate (acea de aur :-) ) între ei. Sunt un om simplu cu necesități vitale normale. Sunt din categoria persoanelor, care tind de a lăsa o urmă pe acest pământ.\"

3 poezii, 0 proze

Un om de zapada

de qasman

am facut din zapezi inchipuite un om de zapada cu capul de povesti auzite si mina de piatra. cu nasul de chihlimbar si inima de gheata. in mina stinga i-am pus o cana de lut plina cu vin pe el o...

PoezieAtelier

spânzur un om de zăpadă

de Vasile Munteanu

nici un vis nu vine nici un vis nu trece suntem adormiți întru veșnicie scriu neîntrerupt cu zvâcniri de brațe nu tresar în somn ard în poezie uneori mai cad în fântâni de stele ca un inorog însetat...

PoezieAtelier

ce visează un om de zăpadă

de Ottilia Ardeleanu

cum stăm relaxați în fața unui smart derulăm reclame la tot felul de lucruri care oricum nu ajung la noi motivele o garnitură de substanțe inflamabile în dreptului orașului unul vehiculează idei cu...

PoezieAtelier

Nu voi fi niciodată un om de zăpadă

de Silviu Somesanu

Cine mușcă mâna care l-a hrănit e mai feroce decât sălbaticii, nu știu ce mă face să cred în loialitate dar trădarea este ticăloșia întruchipată. M-am tot convins că disprețul învinge, strânge în el...

PoezieAtelier

Amorul unui om de zapada

de Razvan Dragoi

Sunt un om de zapada. Sunt fericit iarna. Tie iti este frig, esti prea zgribulit ca sa ma vezi. Te iert. Pe mine ma vad numai copiii si, uneori, batranii. Tu te grabesti. Normal, ti-e frig, de aceea...

Atelier

om de zăpadă cu lumânare

de Vasile Munteanu

de ceva vreme m-am mutat la țară toată noaptea a nins m-am trezit și mi-am dat seama că nu am nimic de făcut am aprins focul dar lucrurile mari nu le puteam frânge pe genunchi am inventat toporul dar...

PoezieAtelier

„Rock în Praga” sau Retrăirile unui om de zăpadă

de florin caragiu

O excursie la Praga, contemplarea arhitecturii, carnea măcinată de ploaie, căutarea furibundă, vizitarea unei expoziții Dali, lecturi din Kafka și pași de dans se conectează la numele Adela, nod de...

ArticolAtelier

Omul de zăpadă și Moș Crăciun

de Mihaela Rascu

A fost odată un om de zăpadă care locuia la un colț de stradă și atât de mult Crăciunul iubea încât la toți oamenii de zăpadă spunea că și-ar dori nespus un cadou care să ajungă la el măcar până de...

PoezieAtelier

Despre anul nou si omul de zapada

de Andrei Dumitrescu

In seara de revelion am facut un om de zapada.Iar apoi a doua zi am revenit la locul cu pricina sa-mi vad capodopera...Omul era insa disparut.Deabea daca se mai vedeau bucati aruncate pe ici pe colo...

PoezieAtelier

un fel de iarnă

de Ottilia Ardeleanu

ninge cu funinginea coșurilor în parc a înghețat un om de zăpadă pe fază numai ochi de sticlă străzile alunecă în mare derivă cu pumnii bate în geam până se crapă gerul într-un fel apare un moș cu...

PoezieAtelier