"Un fel de" – 22530 rezultate
0.01 secundeMeilisearchLouise Gareau-Des Bois
S-a născut la Montreal - 1934 Și-a luat licența în filosofie și limba spaniolă la Universitatea din Montreal, tot acolo urmând și un curs de creație literară. Ca într-un fel de cânt liturgic, Louise Gareau-Des Bois, perfect stăpână pe nuanțele limbii, dă expresie în poemele sale celor mai profunde sentimente umane. Volume: “Cuvinte de apă și sânge” (Paris, 1970) “Spărturi” (Quebec, 1976)
1 poezii, 0 proze
Demostene Andronescu
Născut la 3 decembrie 1927, în comuna Cîmpuri, județul Vrancea, deci într-o zonă ce constituie un fel de ținut de cumpănă între Moldova și Muntenia, Demostene Andronescu are parcă și ceva din blîndețea molcomă a moldoveanului, dar și ceva din încăpățînarea iscoditoare a munteanului: e un amestec oarecum paradoxal de contemplativism liric (prin care se explică poetul) și de activism neastîmpărat (din care se nutrește luptătorul). Cuminte și necuminte totdeodată, pare să nu se simtă în firea lui decît pe răzoarele inefabile dintre realitate și visare, dintre real și ideal. Prin poezia lui trece adeseori – cu o tristețe mai senină, de dor românesc – umbra lui Don Quijote. Omul însuși are, la rîndu-i, ceva donquijotesc, un amestec îndărătnic și indefinit de „visătorie” și „nebunie”, în sensul nobil (și adesea uitat) al acestor cuvinte. Donquijotismul apare de altfel, în viziunea sa, ca însemn paradigmatic al unei întregi generații: aceea a tînărului...
0 poezii, 0 proze
eduard
un fel de zero plin, ridicat la patrat, la cub, smucit de sub radical, nesiguranta, indrazneala, dorinta
16 poezii, 0 proze
Mondea Adrian
un fel de selfie... transcendentar. Cuvintele conturează. Cuvintele se conturează, dau naștere, un fel de „țesut” complex, învăluind stările, învăluind emisferele. Cuvintele se „regândesc” adesea într-un minunat vortex al trăirilor, coborând discret pe locurile intime, pe acea bandă a sufletului blocat în vibrație (...și distanța necesară pentru încă o sublimă respirație). Să fie poezia un spațiu vital al regăsirii? Sinele unui paradox în care am visat să avem o altă viață? Poate de aceea „curțile” noastre interioare nu ne aparțin. Nu au granițe. „Aleile” au devenit locuri de joacă, un panteon în jurul căruia nu există decât propriile noastre dorințe, senzații, eul creator și impactul psihic al nuanțelor. Dacă ar fi să investesc într-un selfie având ca fundal un joc teribil de ieșiri de urgență, unde „enclavele” intimității mele ar triumfa în ciuda mâinilor goale, aș putea, stenic, rupe marele pas al subconștientului, despărțit de oracole. Doar gândurile sunt umbrite de pleoape. Așa...
245 poezii, 0 proze
andrei nicolescu
sunt un fel de zeu pentru voi
3 poezii, 0 proze
Iulian Hermeziu
Deoarece biografiile le consider un fel de „blind date” cu trecutul, pentru a nu vă pierde răbdarea cu chestiuni ce le pot scrie și altii dupa ce mor, am să creionez succint câteva date despre mine: -născut in Bacău la data de 4 iulie 1980; -strămutat din Bacău la Bucuresti in interesul de a studia ceva; -am inhalat vreo patru ani de facultate de filosofie și jurnalism, fără licența-deci, nefinalizată. -actualmente mă prefac a ma juca de-a fotograful, graficianul (dtp-istul), web-adminul unor cluburi foarte cunoscute din Bucuresti. -mizez pe ideea de a ,,incepe” altă facultate insă sunt in dubii. -planuri de viitor: advertising. -vise: aș vrea sa fiu recitat la școala de copiii din cls. I-XIII, iar cei de a XII-a să-și dea duhul până invață comentariile pe-de-rost a poeziei macabre athomusciene.
10 poezii, 0 proze
Vaduva Oana Alexandra
Eu traiesc un fel de existență dublă : una reală și alta transpusă în lumea fanteziei și imaginației. Imi plac foarte mult calatoriile si imi place sa scriu, prin poezie ma descarc.
5 poezii, 0 proze
Adriana Marilena Stroilescu
Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...
221 poezii, 0 proze
Maftei Florentin
Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...
20 poezii, 0 proze
Flavius Tirnoveanu
Am terminat Liceul Pedagogic si am facut facultatea de mecanica. Nu am avut pina acum nici un fel de activitate literara publica. Lucrez ca agent comercial la o firma de distributie de bauturi alcoolice.
2 poezii, 0 proze
un fel de...
de Ionut Simion
avea lumina in ochi picura peste mine degete, saruturi copaci si ma hranea cu rasuflarea plina de maci intr-un fel pe care voi nu il puteti intelege eram un fel, un anume soi de rege!
un fel de
de Radu Herjeu
mi se-nchid ochii nu de somn asta încă ar fi bine aș trage două-trei sforăituri și ziua ar trece liniștită cu dopuri cauciucate în urechi așa, stau de veghe între lanuri de secară, de orz, de grâu de...
un fel de
de Lavinia Micula
bărbații sunt un fel de oameni pe care nu i-am întâlnit femeile lor cresc în sens invers acelor de ceas aleg aceleași oglinzi până la zero îmbătrânesc în palme de copaci și cred în continuare că...
Un fel de...
de Ina Simona Cirlan
Promemoria Cât am să plâng, pentru tine, iubite dacă nu uit. Stabilitate Vise deșarte singura mea ancoră în realitate.
Un fel de
de Daniela David
Un fel de zi, Un fel de viață, Un fel de chin, Un fel de piață, Un fel de-amar, Un fel de plîns, Un fel de zar, Un fel de prins, Un fel de rai, Un fel de iad, Un fel de ,,stai”, Un fel de ,,cad”, Un...
Un fel de...
de George Mira
Deschidem ochii în dimineața stridentă ca și când n-am fi trăit niciodată sub cerul ăsta tulbure în care se zbat ca muștele în pânza de păianjen îngeri scheletici. Ca și când palmele în care nu intră...
un fel de
de Dorina Șișu
când te-ai hotărât să treci strada ți-ai dat seama că ai uitat ceva te scarpini în cap degeaba că tot nu-ți aduci aminte și chiar atunci bunul tău prieten te vede și te trage de mâna aia din capul...
Un fel de
de Radu Ioan Tudosan
Cum ar fi să fie gândul Ca un fel de obiect Să îl iau să-l duc încolo Când îmi pare că-i defect Vreau să zic să-l iau cu mâna Vânt măcar aș vrea să-i fac De-aș putea când pofta-mi vine Capu' tot să...
un fel de fabula
de Margineanu Doina Elisabeta
un concert violent au început furnicile eu privesc visând stelele menuietul în delir face să îmi sară capacele îngrijorat un elefant îmi ușurează zbaterile frunze cad ușor pe lac acoperindu-l un...
Un fel de jurnal
de Traian Rotărescu
Nimeni, nici măcar în apartamentele închiriate, nu-și modifică parola la wi-fi în „ vai, ce mi-a plăcut limonada cu cărbune de ieri când m-am întâlnit în sfârșit cu tine, după ce fusesem înainte să...
