Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Un explorator obișnuit "22530 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
AD

Alex Dima

AutorAtelier

Un explorator al versului îmi este gândul. Un amic bun îmi este cuvântul.

1 poezii, 0 proze

Jean-Marie Gustave Le ClézioJC

Jean-Marie Gustave Le Clézio

AutorClasic

Motivația Juriului Nobel: „Autor al inovațiilor, al aventurii poetice și al extazului senzual, explorator al umanității aflate deasupra și dedesubtul civilizației dominante.” Jean-Marie Gustave Le Clézio, sau J.M.G. Le Clézio (n. 13 aprilie 1940 în Nice) este un scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2008 și câștigător al Premiul Reanaudot în 1963. În 45 de ani de activitate scriitoricească, Jean Marie Gustave Le Clézio a scris peste 50 de cărți. Opera sa cuprinde romane, eseuri și traduceri din mitologia indiană. Autorul francez a recunoscut, în numeroase rânduri, că printre scriitorii care l-au influențat se numără Hemingway și Faulkner. El a devenit cunoscut la 23 de ani, datorită romanului său, „Procesul verbal” (Le proces verbal), care a fost nominalizat la Premiile Goncourt. Într-un sondaj de opinie realizat de revista Lire, în 1994, 13% dintre cei chestionați și-au exprimat părerea că Le Clézio ar fi „cel mai mare scriitor de limbă franceză” aflat în...

0 poezii, 0 proze

Leonid DimovLD

Leonid Dimov

AutorClasic

Leonid Dimov (n. 11 ianuarie 1926, Ismail, Basarabia - d. 5 decembrie 1987, București) a fost un poet și un traducător român. Este fiul Nadejdei Dimov și al lui Naum Mordcovici. A absolvit Colegiul „Sfântul Sava” din București, 1944, continuând cu studii (trei ani) la Facultatea de Filologie din București, facultate pe care a abandonat-o, însă. La fel a studiat 3 ani de zile biologia, fără a-și lua licența. Căsătorit de două ori: prima dată, în 1948, cu Lucia Salam (cu care are un copil, Tatiana, n. 1952), iar a doua oară, în 1959, cu Ana-Marina Voinescu (pe a cărei fiică, Ileana - tatăl fiind Teodor Pîcă - o va înfia). Este principalul reprezentant al onirismului în poezia românească, explorator al visului ca realitate absolută, obiectivă. Volume Versuri, (1966) 7 poeme, (1968) Pe malul Styxului, (1968) Carte de vise, (1969) Semne cerești, (1970) Eleusis, (1970) Deschideri, (1972) A.B.C., (1973) La capăt,(1974) Litanii pentru Horia, (1975) Dialectica vârstelor, (1977) Tinerețe fără...

106 poezii, 0 proze

Charles LabergeCL

Charles Laberge

AutorClasic

Avocat, journaliste et homme politique, Charles Laberge est né à Monréal le 21 octobre 1827, d’Ambroise Laberge, marchand et de Rose Franchère, sœur de l’explorateur Gabriel. Il fait ses études au Collège de Saint-Hyacinnthe (1838-1848), où il débute dans le journalisme en fondant un journal, Le Libéral. Admis au barreau en 1848, après avoir étudié sous la direction de René-Antoine-Richard Hubert, il pratique d’abord dans sa ville natale puis s’installe à Saint-Jean d’Iberville. Membre de l’Institut canadien de Monréal, dès 1845, il est l’un des principaux collaborateurs de L’Avenir, où il publie plusieurs articles sur des sujets divers et même un conte intitulé „Conte populaire”, en 1848. Élu député du comté d’Iberville, 1854, il devient solliciteur général. Mais il renonce à la politique bientôt, pour accepter, en 1860, un poste à Sorel, poste qu’il perd toutefois, l’année suivante, avec l’arrivée au pouvoir des conservateurs. En 1860, il fonde, avec son ami Félix-Gabriel Marchand,...

1 poezii, 0 proze

un oarecareUO

un oarecare

AutorAtelier

neimportant sau cine stie...

1 poezii, 0 proze

un_gandU

un_gand

AutorAtelier

16 poezii, 0 proze

UN

Un Nume

AutorAtelier

un suflet printre suflete :)

1 poezii, 0 proze

SO

SAS OVIDIU

AutorAtelier

AM CUNOSCUT CE ESTE IUBIREA ADEVARATA SI SPER SA O GASITI SI VOI!

1 poezii, 0 proze

A

Alin

AutorAtelier

3 poezii, 0 proze

Ciprian BeguCB

Ciprian Begu

AutorAtelier

28 poezii, 0 proze

Un explorator obișnuit

de Silviu Somesanu

Împing destinul spre margini de timp ca pe un bolovan colțuros închid ochii și-i aștept căderea. Mă îndepărtez și nu mai privesc în urmă, am scăpat de temerea care-mi dădea fiori și mă aștepta la...

PoezieAtelier

Libera inițiativă. Oul lui Columb

de george geafir

Deși nesusținută de Guvern așa cum ar trebui, libera inițiativă a început să câștige teren: filologii s-au lansat în afaceri cu mici ateliere de producție, medicii în afaceri cu terenuri agricole,...

ProzăAtelier

Jurnalul unei zile banale scris cu indiferență

de Liviu Nanu

Ora 3,25 Sunt explorator în ținuturile arctice. Sau antarctice? În fine, nu contează, important este că în jurul meu sunt doar ghețari care nu vor să se topească și milioane de pinguini care țipă....

Atelier

Invenția trăsnită

de Grebenisan Mihai Marian

Invenția trăsnită Suntem în anul 2770 într-o lume în care domina science-fictionul. În laboratoarele de pe marea planetă descoperită recent se lucrează intens. Este o mare competiție între mințile...

ProzăAtelier

„Requiem for Detroit?”

de Helia Rimoga

British Council a lansat în această toamnă o serie de filme documentare la care accesul este gratuit, proiectate în studioul Horia Bernea de la Muzeul Þăranului Român. M-am aflat și eu printre...

EseuAtelier

o zi la Gange, India

de Lidia Muraru

O zi la Gange Varanasi, cea mai sfântă întindere de lângă Gange, centrul hinduismului indian căutat de pelerini și râvnit de exploratori din lumea întreagă. 26 ianuarie 2005 ora 11:32 ... Iată-mă...

Atelier

Expansiunea civilizației

de Danciu Vlad

-I- Suprapopularea planetei este chiar și în prezent o problemă care ne dă bătăi de cap, dar din fericire avem deja proiecte de colonizare a altor planete din sistemul solar. Pe de altă parte,...

ProzăAtelier

Mircea Mihăieș – „Despre doliu. Un an din viața lui Leon W.”

de Ghinea Nouras Cristian

Într-o vreme de alergătură bezmetică, în care debusolatul om modern își extrage din superficialul cotidian tot felul de „noi religii”, Mircea Mihăieș ne propune o carte a răgazului purificator și a...

ArticolAtelier

Spre China din Mogoșoaia-52

de viorel gongu

Somnul profund al soldatului obișnuit să adoarmă oriunde și în orice condiții m-a cuprins ca o aripă de cloșcă. Nu am visat nimic sau poate că nu îmi amintesc. Am făcut un duș înviorător și m-am...

ProzăAtelier

Elina

de schiopu madalina

Elina Elina este un perus de dimensiunile unei vrabiute, galbena, cu un mot verde in varful capului, cu cioc galbui si glas patrunzator si strident. Dimineata, de cum se lumineaza de ziua, ea isi...

ProzăAtelier