Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Un colt de realitate bolnava"22526 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
40 rezultate
Galoiu MarianGM

Galoiu Marian

AutorAtelier

Am descoperit în Marian Găloiu un veritabil fieldworker, adică un cercetător de teren dedicat ținuturilor natale, un dumitreștean aplecat asupra trecutului acestui colț de țară, mult încercat de-a lungul istoriei. Într-o vreme în care – așa cum spunea Simion Mehedinți – „nepoții nu mai cunosc nimic din vremea bunicilor”, iar trecutul se destramă atât de repede, Marian Găloiu luptă pentru protejarea patrimoniului local de orice agresiune exterioară. De la „Ursul de la Plai” (Al. I. Zamfirescu) la Căpitanul Nae Constantinescu, de la calea ferată ce urca pe Valea Râmnicului la „Drumul Sării”, de la podul peste Râmnic la școala de băieți, cartea descrie realitatea de altădată a celei mai mari așezări rurale de pe Valea Râmnicului Sărat, cuibărită între dealurile curburii carpatice, la hotarul celor două vechi principate românești. O undă de regret transpare din lucrarea dumitreșteanului convins că, întocmai ca noblețea, trecutul obligă....

25 poezii, 0 proze

MarcelaM

Marcela

AutorAtelier

Se intreba oare cineva cine sunt?! Nici macar eu...Totusi sa trecem la treaba. Biografia?!-Arhiva prafuita de agonia timpului Uitata pe coltul unei buze uscate A vrajitoarei batrane - Soarta. Eu - nascuta atunci si inca nu decedata, Insir biografia unei vieti inca virgine. Bantuie pe ici-colo si dincolo cineva, Ce isi doreste sa traiasca frumos. Fericirea o imaprte cu suferinta Se bucura de fiecare nota din muzica clasica Dansata in armonia vocii lui Pavarotti. Adora natura,linistea,haosul Adierea vantului ii produce extaz. Raza de soare o incalzeste ca iubirea de mama Luna ii asculta secretul noptii Norii spulbera gandurile adunate Si fulgerul o trezeste la realitate. Apa dulce de izvor ii amorteste buza. Iubeste viata, uraste moartea Simte durerea prin muzica Exprima sentimentul prin vers Iubirea o transforma in note muzicale Note intregi,doimi,patrimi,pauza mai lunga Si din nou pe scara portativului O patrime si-o doime isi face loc. Bataia inimii e un semn ca traieste. Respecta...

1 poezii, 0 proze

lucian tanaseLT

lucian tanase

AutorAtelier

M-am nascut pe data de 4 iulie 1988 intr-o frumoasa vara si luna de iunie;am studiat in scoala nr. 169 din dr. taberei si in prezent sunt elev in clasa a 11 in Col.nat."I.L.Caragiale" si am numeroase activitati in care sunt implicat(coral-muzical;jurnalism..etc..);am fost deseori la conferinte si lansari de carte a unor oameni importanti.printre care la lansarea cartii: "Regalitate din Romania: un spectacol" lansat insasi de printul de Hohenzollern;

2 poezii, 0 proze

DS

delia schipor

AutorAtelier

multi ar spune ca nu sunt un om demn de luat in seama si,e adevarat,nu am realizat lucruri extraordinare,dar cred ca sunt speciala in virtutea faptului ca am fost creata(ca,de altfel,toti oamenii,dar dintre care multi nu vor sa creada acest lucru sau sa tina cont de el),ca exist si ca,deci,am posibilitatea de a lasa in aceasta lume,in urma mea,o dara de lumina

1 poezii, 0 proze

Gusa Monica ElenaGE

Gusa Monica Elena

AutorAtelier

M-am nascut intr-un mic orasel sudic,un colt de lume cu o vaga localizare pe harta pt majoritatea oamenilor. Totusi, nu pot vorbi despre acest oras precum locul copilariei mele. Am fost crescuta pana la 7 ani de catre bunici,la tara, si poate ca acesta a fost "pilonul" iubirii fata de tot ceea ce este natural, frumos, misterios, omenesc. Cel mai mult iubesc campul si marea. Imi dau senzatia de libertate, de pace, de fericire suprema... E ca si cand as intra in simbioza cu natura, ca si cand m-as uni cu ea... E senzatia aceea de apartenenta la ceva...Defapt, nu cumva noi apartinem naturii si nu invers?

16 poezii, 0 proze

ZM

ZAMFIR MOLDOVAN

AutorAtelier

Dac-am trăit o mie de ani într-o zi?! Nu știu. De-am risipit?... Nu vreau să-mi amintesc. De voi muri? Nu vreau să dăruiesc țărânei nici regretul. De voi atinge țărmul Și stelele-mi vor spune Că drumuri nu mai sunt, nici ape, Aș vrea să-mi risipiți cenușa într-un colț de lună! Nici lacrimi să nu verse nimeni... Și nici mormânt să-mi sape. De va mai fi ceva, apoi, Nu știu...

1 poezii, 0 proze

Silvia VanSV

Silvia Van

AutorAtelier

(van_silvia@yahoo.com) Nascuta in Arges, Liceul German in Pitesti, Facultatea de Limbi Straine (germana-franceza) in Bucuresti; profesoara un timp, in prezent, redactor pe probleme de politica externa la Observatorul Militar; volumul de poezii "Obsesia Iubirii" a aparut in mai 2006, iar cel intitulat "Dansand cu timpul" in iunie 2010 la Societatea Scriitorilor Militari. Biografie, altfel Am avut privilegiul sa-mi petrec copilaria intr-un colt de rai, asa cum sunt nenumarate in tara aceasta, un loc a carui existenta abia daca o poate banui un orasean si mai ales un bucurestean, daca nu are norocul sa aiba bunici sau alte rude la tara. Nu era un sat propriu-zis, ci o colonie muncitoreasca plantata intr-o comuna suburbana. Dar asezata la poalele unui deal, pe o fosta mosie boiereasca, - Florica lui Bratianu - un taram fermecat, ce si-a lasat amprenta in intreaga mea fiinta. Stateam intr-o casa impunatoare, un fost conac nationalizat care apartinuse lui Virgil Madgearu, cunoscut economist...

211 poezii, 0 proze

Alin Stelian DobreAD

Alin Stelian Dobre

AutorAtelier

00 00 00 Dialog cu Dumnezeu: -EU sunt Inceputul si Sfarsitul. Tu cine esti sau ce esti? -Eu sunt Singur pe Lume,sunt cel fara Inceput si fara Sfarsit. -Cum poti tu, un muritor sa nu ai Sfarsit? -Pentru ca eu sunt numai Suflet.Cand Sufletul se va desparti de trup asemeanea unor pasari carora le-au fost distruse cuiburile,el va colinda prin lume nelinistit,neinteles si trist, isi va gasi o noua casa si inca una si inca una...la nesfarsit. -Tu nu ma iubesti pe Mine? -Ba da te iubesc cum l-am iubit si pe tatal meu. -Tu nu ma iubesti pentru ca nu vei aduce rod pentru mine,tu esti copacul neroditor, esti cel blestemat . -Doamne, si eu am in gradina mea multi pomi neroditori si ii ud in fiecare zi si am grija de ei ca si de cei cu rod. Cand vine primavara si ciresii si visinii neroditori infloresc si totul e un colt de rai, dar din cauza raului din lume ei se scutura iar fericirea ia locul tristetii. -Frumusetea vietii voastre este data de faptul ca moartea va poate lovi in orice clipa. Daca...

10 poezii, 0 proze

Camelian PropinatiuCP

Camelian Propinatiu

AutorAtelier

Debut publicistic cu două poezii, în Viața Românească, nr. 1/1986, și cu o povestire în magazinul SF Helion, Timișoara, iunie 1987. Diverse premii la concursuri de poezie, proză scurtă, anticipație, dramaturgie, roman (Premiul Nemira, 1998, pentru La un colț de cotitură, apărut în 1999 semnat Camelian Propinațiu). (Heteronimul "Camelian Propinațiu" vine din limba latină: propinatio = "invitare la băutură"; în Bucovina și în Galiția, propinatori se numeau țiitorii de crâșme.) Este nepotul preotului Grigore Constantinescu, profesorul de limba noastra cea romana, la Seminarul din Chisinau, al poetului Alexei Mateevici. Se identifică literar cu personajul din imagine, un mazil din Codrii Bâcului. ____________________________________________________ "La un colt de cotitura", Ed. Nemira, 1999 "La un colț de cotitură" (Ed. a doua), Edago, 2006 "Oligopedagogia", Edago, 2006 "Puii păsării de rubin pe urmele poetului Nicolae Labiș", Edago, 2006 Este autorul unui studiu critic de fezabilitate...

61 poezii, 0 proze

Foias NicoletaFN

Foias Nicoleta

AutorAtelier

Dintotdeauna mi-am dorit sa fiu altfel decat ceilalti , sa fac ceva nebunesc si nemaivazut , sa imi las sufletul sa exalte si sa-mi domolesc pasiunea prin ratiune . Traim unii langa altii si avem impresia ca ne stim pe dinafara, dar de fapt fiecare dintre noi e un strain . Cu toate ca odata destainuite , gandurile isi pierd esenta si devin banalitati , m-am gandit totusi ca intr-un colt de lume exista poate o singura persoana , care trecand peste cuvinte va intelege ce vreau sa spun . OM SINGUR , ai grija de tine !!!

4 poezii, 0 proze

Un colt de realitate bolnava

de Mihaela Anghel

Mi-e scarba de aceasta lume murdara, De strazi pline de putreziciuni, De oameni morti ce se cred vii, De copii murdari si bolnavi zacand pe la colturi. Mi-e groaza sa privesc in jur De teama de a nu...

PoezieAtelier

Daniela Șontică: O estetică a durerii

de Valeria Manta Taicutu

Cu volumul „Uitați-vă prin mine” (Editura Brumar, Timișoara, 2007), Daniela Șontică dă expresie unui mal du siècle de factură modernă. Boala este una a sufletului, într-o societate bolnavă,...

ArticolAtelier

Pasărea Spin În Îmbrățișarea Ultimei Petale

de Sorana Petrescu Felicia

În câmpul gol, cuprins de valuri de întuneric, m-am lăsat ușor, în cădere liberă, pe un nor de iarbă albastră. Fremăta, sărmanul, de durerea purtării greutății mele într-însul. Și împreună cu vântul,...

ProzăAtelier

Un om bolnav

de Theodor Emilian Barbu

Intri cu pași mărunți în încăperile albăstrii. Culoarea te dezgustă și mirosul te îngrețoșează. Pe scaunele murdare stau oameni descurajați, cu chipurile șterse. Îi saluți, dar nu ți se răspunde...

PoezieAtelier

Eden văzut dintre gratii

de Ioana Petcu

De la visul textului la realitatea spectacolului Destul de tradus în România ca romancier, autorul japonez Yukio Mishima este și un cunoscut dramaturg, dintre piesele lui fiind Damask Drum, Lady Aoi,...

ArticolAtelier

Cartea tibetană a morții

de Constantin Enianu

Cel mai mare mister al omenirii este moartea. Shakespeare a numit-o „țara necunoscută“, ținutul „de unde nimeni nu se mai întoarce“. Toate culturile lumii au analizat-o și s-au mirat de finalitatea...

ArticolAtelier

schiță

de godfather

\"Începutul. Copil pierdut. Pierdut în timp. Pe jumătate rupt de realitate, care trăiește în microlumea sa. În vise. Cu vise. Închis în cimitirul tinereții. Coridoare aglomerate. Și totuși singur....

ProzăAtelier

Copil De Păianjen

de Sorana Petrescu Felicia

O noapte crăpată într-un nou coșmar. S-a spart geamul dintre realitate și visare. Nu mă mai învinovăți până și de aerul pe care-l respir ! Poluându-ți parfumul, din florile prea-frumoaselor tale...

Atelier

zăbovire în partea asta de lume

de ștefan ciobanu

când nu am mai putut să întind mâna după paharul cu apă am continuat să fac asta în vis nu e mare diferență față de realitate și aici oamenii îmi răspund la bună ziua! apoi se pierd pot să decojesc o...

PoezieAtelier

Nenorocirea holteiului

de Franz Kafka

Pare atât de grav să rămâi holtei, să te lupți din greu să-ți păstrezi demnitatea atunci când, bătrân fiind, vrei să-ți petreci o seară printre oameni și te rogi să fii primit; sau să fii bolnav și...

ProzăClasic