"Tristetea unui Hommo sapiens sapiens" – 18702 rezultate
0.03 secundeMeilisearchirina berdila
tristetea si singuratatea unui om sunt asemeni viselor sale: cu cat se adanceste mai mult in ele, cu atat risca mai mult sa uite ca exista si altceva ...
4 poezii, 0 proze
Ion Iancu Vale
Sunt unul dintre cei care îl știu extrem de bine pe Ion Iancu Vale. Aș putea spune că îl cunosc ca pe propria-mi persoană. Între noi a existat întotdeauna o legătură și o încredere perfecte, totale, devenindu-i cu vremea un confident de neînlocuit. De aceea, pot afirma din capul locului că Ion Iancu Vale a fost, este și va fi un poet. Născut și nu făcut. Mai ales prin felul cum a trăit poezia. Așa i-a fost datul. Cei care nu au avut șansa unei astfel de condiții, cu greu pot înțelege în toată complexitatea lui un astfel de om. Iată ce îmi zicea în acest sens: „Datorită acestei condiții, obsedante și perpetue, bucuria și tristețea, victoriile și înfrângerile, dragostea și ura, curajul și teama, eu le-am trăit la alte cote, până la extaz. Am trăit și trăiesc încă prin și pentru poezie, cum numai prin și pentru Dumnezeu se mai poate trăi. Și nu voi regreta niciodată.” Nu a scris mult pentru că nu avea cum, datorită neastâmpărului său permanent și a unui nebunesc spirit de frondă. Din...
16 poezii, 0 proze
Mirela Serban
Amurgul unei zile de toamna mi te-a adus in cale..de atunci tristetea a disparut din sufletul meu prafuit de dor
2 poezii, 0 proze
ionut
Iubesc asa cum iubesc si nimeni nu o sa ma invete sa iubesc caci stiu sa iubesc Cand m-am nascut ... cineva mi-a daruit o poza rosie..Era inima mea ... Mi-a spus sa am grija de ea si sa n-o daruiesc nimanui ... numai lucrurilor sfinte ... marilor si stelelor Dar eu nu am ascultat si am daruit-o.Ea a inceput sa se joace cu "ea" de-a fericirea ... pana cand s-a plictisit ... Apoi a aruncat-o in spinii unui trandafir. Am gasit-o ... era ranita si plangea ... de durere si tristete ... Am incercat sa o vindec cu orice P.S Nu uita: Sa iubesti de ajuns sa fi iubit cat se poate ...
1 poezii, 0 proze
Demostene Andronescu
Născut la 3 decembrie 1927, în comuna Cîmpuri, județul Vrancea, deci într-o zonă ce constituie un fel de ținut de cumpănă între Moldova și Muntenia, Demostene Andronescu are parcă și ceva din blîndețea molcomă a moldoveanului, dar și ceva din încăpățînarea iscoditoare a munteanului: e un amestec oarecum paradoxal de contemplativism liric (prin care se explică poetul) și de activism neastîmpărat (din care se nutrește luptătorul). Cuminte și necuminte totdeodată, pare să nu se simtă în firea lui decît pe răzoarele inefabile dintre realitate și visare, dintre real și ideal. Prin poezia lui trece adeseori – cu o tristețe mai senină, de dor românesc – umbra lui Don Quijote. Omul însuși are, la rîndu-i, ceva donquijotesc, un amestec îndărătnic și indefinit de „visătorie” și „nebunie”, în sensul nobil (și adesea uitat) al acestor cuvinte. Donquijotismul apare de altfel, în viziunea sa, ca însemn paradigmatic al unei întregi generații: aceea a tînărului...
0 poezii, 0 proze
Petru jipa
Am văzut cerul prin lentila unei iubiri și am văzut soarele. Am văzut cerul prin lentila tristeții și am văzut norii. Am văzut cerul prin lentila ochilor tăi și am descoperit fericirea. Iar acum privesc , la cerul ochilor tăi pentru a descoperi viața .
111 poezii, 0 proze
Jemna Ramona Laura
Luni Sunt singura in camera. De fapt, sunt iar singura...in viata. Pentru a cata oara? Ce rost are sa mai fac fac socoteala? Important acum e prezentul. Scaunele " tac ", nu scartaie nici unul. Cand spui "sunt doar cu mine", in interiorul tau doresti sa fi pronuntat acest cuvant pentru ultima oara. Vrei ca semnificatia, incarcatura lui s-o uiti cat mai repede. Si vin ploi...si sterg o parte din cenusiu. Iar apoi...dupa ploaie rasare soarele si purifica atmosfera. Da...dizolva semnificatia tristetii. Mi-am scos un sandwich si mananc. Ma cauta cineva...dar nu pot sa raspund. De ce? Pentru ca azi doresc sa stau de vorba doar cu "tine", cu trecutul pe care vreau sa-l uit. Pe care faptele-l pastreaza, dar pe care l-am ascuns in mine. Si care m-a facut sa ma simt uneori atat de singura, singura...chiar cand eram inconjurata de atatia prieteni. Trecutul..."taci", as vrea sa-i raspund iritata eului meu! Si totusi el are dreptate. Ar fi fost bun de geolog. Sapaturile lui duc totdeauna la...
2 poezii, 0 proze
Ioana Cristina Popescu
Scrisul este un hobby ce m-a urmarit de cand sunt mica. Prima si de altfel singura mea poveste - nepublicata vreodata, am scris-o cand aveam 9 ani si avea caini drept personaje. Poet preferat - Bacovia. Consider ca este unul dintre putinii poeti care exploreaza culmile tristetii atat de apasatoare. Atata de explicita este senzatia de dezolare in poeziile bacoviene, incat practic ai putea-o palpa. Admirabil... Unul dintre scriitorii preferati este Edgar Allen Poe, ce in povestirile lui reuseste sa mentina tensiunea si suspansul pana aproape de final. Il consider un autor greu previzibil si din acest motiv il respect foarte mult. Alte hobby-uri - muzica, lectura
3 poezii, 0 proze
Ela Solan
...toate au un sfârșit îmi spune tristețea eu zâmbesc mă dezbrac de mine cuvânt cu cuvânt rămân o rană în aerul viu mă gândesc poate ăsta e sufletul poate undeva în substanța lui ruginie mai e vreo sămânță de om neatinsă de șmirghelul lumii cineva a smuls o aripă și clipa s-a prăbușit cineva a crestat lumina și din ea s-a lățit o baltă de întuneric eu încerc să deslușesc în vociferarea lor seacă o zvâcnire de inimă sau câteva raze cu care să-mi leg rana dar nu găsesc bătrâne decat mâinile tale și curg înspre ele curg ca un râu spre ocean...
320 poezii, 0 proze
florin predescu
nascut in sibiu debut literar in sibiu si apoi aparut in publicatii in tara si in germania si canada si sua absolevent de filologie studii in germania si canada un poet exilat la tropice amintind nostalgia si tristetea din pontice
6 poezii, 0 proze
Tristetea unui Hommo sapiens sapiens
de Meszaros Andrei Sebastian
M-am săturat de umbra tavanului de beton, m-am săturat s-ascult amurgul de după geamul ce dă spre bulevard. n-ascult cu plăcere nici cantul chinuit al greierilor citadini aflați la radacina firului...
Androidul
de Rodica Lupu
Pierdut prin spațiu, hăituit de umbre și himere într-un timp ce pare atemporal, mă simt asemenea unui android. Atât a rămas din propria-mi masculinitate. Restul, masă cărnoasă. Bicepși, tricepși,...
Totul despre clopote
de Ovidiu Oana
Trilogia “Proiectul unei limbi universale” Partea I - “SUFLETUL” Motto: “Prin clopot nu dai veste Doar unui singur om Ci zvoană - ’mpărățită Ce vine de la Dom” Clopote - poeți români (5) 49.Ion...
Din inima Sălii Michel Deguy”
de marlena braester
La început ne învăluie tăcerea și tristețea unei absențe. Cu ani în urmă, îl întâlneam pe Michel Deguy în sălile de conferință ale Salonului Revistelor organizat în fiecare toamnă la Paris, îl...
În căutarea intuiției pierdute
de Ivan Pilchin
Mai mulți ani la rînd, Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu” din Chișinău oferă publicului cititor din capitală ocazia unor lecturi plăctute și utile. Romanul „Al 7-lea simț” (Editura Prut...
A mânca mâncare
de Zoltan Terner
Zoltan Terner A mânca mâncare Glose grase Una dintre denumirile omului ar trebui să fie „homo vorax”. Omul vorace, mâncătorul lacom. Ar mai fi și alte variante la această denumire. De pildă:...
Poezia ca eliberare
de florin caragiu
În data de 17 iulie, orele 17, sala mare a Cercului Militar, Constanța, va avea loc lansarea volumului de poezie \"Arlechinul cu fesul pe dos\", de Valeriu Barbu. Reproduc aici prefața volumului...
Viorel Zegheru-Ecloziuni
de Nache Mamier Angela
Viorel Zegheru, tânăr poet și prozator român, trăiește în Franța, unde a publicat primele sale cărți. El este sigur că poezia este în tot, chiar și în matematică. Important este a pune în ecuație...
A treia înțelepciune
de Octavian Paler
Scrisoare domnului Erasm Mă uit (a câta oară?) la chipul dumneavoastră din portretul pe care vi l-a făcut Holbein. La surâsul dumneavoastră sceptic și obosit. Surâsul unui om bun, prudent, înțelept...
Diferența uluitor de specifică
de felix nicolau
Mă topesc după reeditări. Văd o carte veche între coperte noi și mă gândesc la ea ca la un CD: ia să-i dăm un play, să vedem dacă mai sună ca altădată! Palimpsestele lui Cornel Mihai Ionescu (Cartea...
