Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Trestia"3078 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
tania trestianuTT

tania trestianu

AutorAtelier

eleva clasa a XII-a participari la olimpiade

3 poezii, 0 proze

HD

Harry White de Danciu

AutorClasic

din Prefață lui Ștefan Doru Dăncuș la cartea: Sânt pentru ca Este Harry White de Danciu s-a născut într-o lume a lacrimei terestre, satul Trestia din Maramureș. Acolo unde copilăria nu se pierde niciodată pe ulițele satului pline de praf, în luna când florile se rup din mugure prevestind învierea lui Isus. S-a risipit în parfumul universului, cu o chitară adesea sub braț, trecănd trist pe străzile întunecate ale unui oraș din România. Un steag, o mașină de tors, o lampă de mină, o piatră de la Chiuzbaia și alte câteva obiecte rustice, reprezintă pentru el zestrea româneascăa printre străaini. Dacă ar fi judecat după acestea, nu poate fi considerat un om bogat; în rest își trăieste viața pentru a putea răspunde la căteva întrebări esențiale pe care și le-a pus. Imaginea lui este mereu aceiași din vremea când a fost învățător în lumea copilăriei sale, pentru că nu există nicăieri pe pămănt un tablou mai frumos decăt acel al întoarcerii Învățătorului. Cartea de față (Sânt pentru ca Este)...

0 poezii, 0 proze

BC

Ben Corlaciu

AutorClasic

Pentru poet spațiul tavernal este un cadru familiar în care trăiește și scrie. Descoperim la el o lipsă de solemnitate a vieții ce se derulează într-un registru existențial degradat. Starea bahică prelungită conduce la o decădere metamorfică a eului: Mama mea a fost o broască țestoasă/M-a făcut cu trestia cea mai inaltă/Am fost alăptat de o baltă râioasă/Culcușul/Mi-a fost tot o baltă. (Fiul mlaștinei)

3 poezii, 0 proze

Neculai RoșcaNR

Neculai Roșca

AutorClasic

Neculai Roșca Poet român bucovinean, asociat cu gruparea iconaristă (poreclită și cea a "suprarealiștilor bucovineni", vezi G. Călinescu, care îl cita primul pe Neculai Roșca drept reprezentant al acestora, deși este aproape singurul cu un mare debit de neologisme dintre toți iconarii). Născut în 1912, în comuna Trestiana. A tradus mult din Baudelaire, Verlaine și Rimbaud. Decedat pe 31 martie 1954. Opere (listă posibil incompletă): Neutral, Colecția Iconar, 1934 Blocat, Colecția Plai, Cernăuți, 1934 A apărut în antologia Poeții tineri bucovineni a lui Mircea Streinul.

1 poezii, 0 proze

dan tristianDT

dan tristian

AutorAtelier

.

12 poezii, 0 proze

Hitter PaulHP

Hitter Paul

AutorAtelier

Biografie Dan Tristian îngrămădire de nenorocire și candoare, depozitar mirabil de interogații, delicat trădător de sine. Biografie Alina Livia Lazăr Dată principală și insuportabilă uneori: 8 iunie 1977 Locul petrecaniei: municipiul Tulcea Licențioasă în Jurnalism-Engleză, alias Științele Comunicării și ... Manipulării :) Nelicențioasă, dar facultatoare de Drept. Singurul proiect de cercetare realizat cu tot sufletul și în care încă mai cred: "O arheologie a noilor media: Jurnalismul online în România" Apariții pe hârtie: revista Porto-Franco, Acum, Facultativ, 24 Ore, Oglinda Literară, Orizont și altele de care nu mai știu. Apariții pe Internet: chiar are rost?! Eseuri de literatură engleză (Salman Rushdie) într-un volum colectiv apărut la Editura Universității Dunărea de Jos Galați, 2005 Apariție în volumul colectiv al poezie.ro "Ultima generație, primul val", editura Muzeului Literaturii Române, 2005 Contact virtual: captiva_matrix@yahoo.com Si un citat din donsoara: acum să te...

8 poezii, 0 proze

Mihaela-Iuliana STANCUMS

Mihaela-Iuliana STANCU

AutorAtelier

DESPRE VOLUMUL "RE-VERS" Mihaela-Iuliana Stancu este o pascaliana trestie ganditoare ce-si inalta subtiratica ei coloana de simtire sub o bolta a varstei ,cand tulburata de vartejuri si patimi solare,cand strabatuta de adierile aromiroare si misterioase ale noptii. Vrajita de indepartate chemari bacoviene sau blagiene,Mihaela ramane un teritoriu poetic insemnat cu pecete razesasca de stapanire.In versurile ei suple, topite in valurile ritmice si simetric distribuite ale unei respiratii lirice proprii,ea canta si descanta,cheama si blesteama,doreste si dojeneste,se daruie si se naruie cu gratia si resemnarea unei fatalitati feminine asumate.Poezia ei adolescenta este un scaldat continuu intr-un lac vrajit,incarcat cu nuferi de trairi si intelepciune nascuti in dulcele namol al iubirii si tasniti apoi floral si candid spre cer. Autenticitatea scriiturii poetice a Mihaelei Stancu sta in simplitate ,fluiditate,lipsa aproape totala de artificii moderne si vulgaritati postmoderne.Este un...

18 poezii, 0 proze

RS

Richard Von Schaukal

AutorClasic

1892-1897 studiaza dreptul in Viena; in 1998 promoveaza examenul de licenta; face parte din categoria poetilor simbolisti din Viena; primul volum de poezii il scoate la varsta de 19 ani, sub influenta puternica a lui Hugo von Hofmannsthal. Opere: Poems (Dresden 1893); Verses 1892-96 (Bruenn 1896); My gardens. Lonely verses (Berlin 1897); Tristia. New poems from the years 1897-98 (Leipzig 1898); Days and dreams. New verses (Leipzig 1899; 2 1902 erw. Expenditure.); Longing. New verses (Munich 1900); Pierrot and Combine or the song of the marriage (Leipzig 1902); Previous evening. An act in verses (Leipzig 1902); Selected poems (Leipzig 1904); Book of the soul. New poems (Munich 1908); Child poems (Munich 1913); Autumn. Poems 1912-14 (Munich 1914); Eherne of sonnets 1914 (Munich 1915); Homeland of the soul. Poems 1914-16 (Munich 1916); War songs from Austria (Vienna 1917); Jahresringe. New poems 1918-21 (Braunschweig 1922); Autumn height. New poems 1921-33 (Paderborn 1933); Music of the...

2 poezii, 0 proze

Flavia TeocFT

Flavia Teoc

AutorAtelier

Flavia Teoc – n. 13 mai 1971, Cluj-Napoca Poetă, publicistă. Facultatea de Filosofie a UBB Cluj. Masterat în Filosofia Culturii. Debut absolut cu poezie în Steaua (1989). Volume: Înzeire, versuri, 1992; 1997; Semn către cetate, versuri, 1994; Din casa lui Faust, versuri, 1998; Trestie și plumb, interviuri, 2001; Brațul pierdut, versuri, 2001; Din capitala provinciei, interviuri, 2002; Cronograf, versuri-antologie, 2004, The Dice, proză, Norcross-USA, 2005; Povestea lui Theodor, La storia di Teodoro (volum bilingv), 2006. A publicat in revistele „Steaua”, „Tribuna”, „Poesis”, „Familia”, „Observator cultural”, „Transylvanian Review”, etc. Prezentă în dicționare și antologii de poezie. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

8 poezii, 0 proze

Franz GrillparzerFG

Franz Grillparzer

AutorClasic

Franz Seraphicus Grillparzer (n. 15 ianuarie 1791 - d. 21 ianuarie 1872) a fost dramaturg și poet austriac, reprezentant de seamă al dramaturgiei austriece din secolul al XIX-lea. A fost influențat de scriitori ca: Shakespeare, Lope de Vega și Calderón de la Barca. Opera 1807 - 1809 Blanca din castilia ("Blanca von Castilien"); 1809: Spartacus ("Spartacus"); 1809: Alfred cel Mare ("Alfred der Grosse"); 1817: Străbuna ("Die Ahnfrau"); 1818: Safo ("Sappho"); 1821: Lâna de aur ("Das goldene Vlies"), trilogie formată din: Oaspeții ("Der Gastfreund") Argonauții ("Die Argonauten") Medeea ("Medea"); 1823: Norocul și sfârșitul regelui Otokar ("König Ottokars Glück und Ende"); 1826: Un servitor credincios și stăpânul său ("Ein treuer Diener seines Herrn"); 1827: Poezii ("Gedichte"); 1831: Valurile mării și ale dragostei ("Des Meeres und der Liebe Wellen"); 1834: Un vis, o viață ("Der Traum, ein Leben"); 1835: "Tristia ex Ponto" 1838: Vai de cel ce minte ("Weh dem, der lügt"); 1847: Libussa...

1 poezii, 0 proze

Trestia

de sdfsdfdsfd sdfdf

Astăzi, a mai murit un suflet! Nu unul pur, ci unul bun. S-a dus, si dus a fost. Ispita l-a ajuns Când apei sclipit-au ochii, Când cu voalul negru, furios și mlădios, A furat o inimă!

PoezieAtelier

Trestia si pluta

de Ciprian Begu

Meschin sunt eu să te bârfesc în gânduri În slăbiciunea mea de trestie de baltă. Sunt un bastard, un cerşetor ce dorm pe scânduri, Pe lângă tine-o plută...

PoezieAtelier

Trestia și vântul

de Sherko Bekas

Nu se mai întâmplase. În dumbravă arborii erau toți îndrăgostiți de o trestie un pai subțire ce iubea în schimb vântul, vântul ce aduce ploaia. Așa dumbrava o renegase. Trestia îndrăgostită răspunse:...

PoezieClasic

Trestia gânditoare”

de Bălășanu Constantin

Omul, acea \"trestie gânditoare\", nu poate trăi prin natura sa în prezent, nefiind satisfăcut niciodată cu ceea ce îi oferă prezentul. El speră la ceva mai mult în viitor, când, crede el, va scăpa...

Atelier

Trestia ce-și despoaie

de Eugenio Montale

Trestia ce-și despoaie primăvara molatic, roșul evantai; făgașul din canal, în neagra albie cu libelule ce plutesc deasupra și câinele ce gâfâie spre casă cu un pachet în bot; azi n-are rost să le...

PoezieClasic

Pe strada trestiana

de qasman

pe strada trestiana e noroi pe care-l calca in picioare un tren marfar si-un functionar marunt alunecat printre dosare. o cruce albastra apare la rascruce e crucea injuraturilor de mama si de tata pe...

PoezieAtelier

ce să-ți plâng Trestiana?

de paparuz adrian

două lacrimi de dor mi-au rămas pe care umăr le vrei? de fericire butoiul mi-e-ntreg în deșert ca o oază te-așteaptă Trestiana ce să-ți mint? minciunile mele s-au sinucis când ochii tăi mi-au...

PoezieAtelier

Marturisirea

de Anca Pepelea

trestia mea nu e ganditoare, s-a aplecat cu amiaza, cu vantul, si cu echinoctiul. sta neinvelita de cuvinte albastre pe care copacii le cresc in umbra lor. din cand in cand se-ntinde a cumpana peste...

PoezieAtelier

Romanță în trestie

de Adrian Păunescu

Trestia pe baltă bate tremurat, Se aude trenul dinspre Calafat, Neștiute păsări saltă peste noi, Cum, chemat de tine, morții mă-ncovoi. Te iubesc în umbra unui fraged vrej, Greierii în scocul Dunării...

PoezieClasic

Flori de nufăr

de Vasile Alecsandri

Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie Răsună-n dimineață o tainică-armonie. Sunt zâne ce se scaldă în fragedele ziori? Nu-s zâne, dar copile, a zânelor surori. Verginile în apă intrat-au cu...

PoezieClasic