Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Trădările"4203 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
DM

dimitriu mihaela

AutorAtelier

De fiecare dată când găsesc câte o muză care să mă ajute să-mi exprim trăirile, o primesc cu căldură și o invit să coboare printre măruntaiele gândurilor mele. De fiecare dată când îmi aduc aminte de locurile natale, de cetatea Târgoviștei mă cuprinde o senzație de alin și de bucurie. De fiecare dată când îmi arunc mârșav numele și prenumele, Dimitriu Mihaela-Doina pe un petic de hârtie, mă tot frământ dacă stihurile mele vor stârni în mintea vreunui lector un pic de euforie, de stimă, de critică , de nostalgie ori de o simplă introspecție. Întotdeauna ca un peregrin însetat de liric, de epic și dramatic, m-am tot avântat să îmi public modestele scriituri la gazetele locale, la revistele școlii, în volume colective. Am îndrăznit să iau premii și să particip la ședințele cenaclurilor locale , precum „Elena Văcărescu” și naționale „Săgetătorul” ce se țineau la București. Sunt ferm convinsă că niciodată nu îmi voi lăsa vocea mea lirică și mereu le voi spune celor ce vor vrea să muște...

2 poezii, 0 proze

BG

Balica Galina

AutorAtelier

Poezia e sufletul meu... Numai prin ea imi exprim trairile intr-o versiune atat de reala incat, atunci cand ies din lumea ei, nu mai am puterea sa ma recunosc...Si, totusi sunt eu!

6 poezii, 0 proze

D

Da

AutorAtelier

Ma numesc Andrii-Vlad Popa (numele mi se trage de la Andrii-Popa) si scriu pentru a-mi exprima trairile acumulate in aproape 40 de ani, pentru a compune, cu multa ravna, povesti ilar-scabroase din diverse franturi de viata ce palpita in jurul meu si pentru a scoate in evidenta deliciul unui discurs marait, cu ochi holbati si nas saltat strasnic in sus. Unele dintre situatiile redate nu au fost traite de mine, eu doar scriu ce as fi facut daca as fi fost intr-una dintre acele situatii. Inca ceva, contrar aparentelor, nu sunt "de gasca", astea sunt chestii de domeniul trecutului, de la 20 ani nu mai sunt in nici o gasca, ma vad doar, cand si cand, cu unul si cu altul, unii oameni foarte apropiati. Ar mai fi de spus ca, in 2006, imi pusesem singur pseudonimul "Da", pe care acum nu il mai pot sterge, insa am ales sa imi pastrez totusi vechiul cont si sa nu imi creez unul nou.

14 poezii, 0 proze

LUCIAN-CALIN FLOREALF

LUCIAN-CALIN FLOREA

AutorAtelier

Crezul meu? poezia,arta..pictură,piatră,sticlă ori metal,..asta când cuvântul nu a mai fost suficient pentru a-mi exprima trăirile ..și oamenii,da,cred în oameni *Licență în Managementul Stressului prin TRT gradele I și II din 1996 www.luchino.ro

72 poezii, 0 proze

PG

Pițoiu Giorgia-Angelia

AutorAtelier

Literatura este cel mai frumos si inofensiv drog.Dependenta provocata de ea se manifesta prin acea stare de reverie continua din care daca ai iesi, probabil ca tot farmecul ar fi anulat. Literatura se constituie din trairile extrasenzoriale ale autorului transpuse in cuvintele cele mai expresive si potrivite.Uratul si frumosul devin notiuni nesemnificative,totul reducandu-se la arta si la un devotament pentru talent si inspiratie.

2 poezii, 0 proze

Nicoleta AlecuNA

Nicoleta Alecu

AutorAtelier

Filele albe au inceput sa se coloreze inca din liceu, cand cu patos incercam sa-mi creez o alta lume unde iubirea, trairile interioare, gandurile, dainuiau in fiece cuvant.. Nu-s celebra, si nici nu cred in celebritate. Sunt doar un Om ce-si scrie gandurile pentru a nu se pierde in cartea stufoasa a Timpului.

10 poezii, 0 proze

Ocea Diana EmiliaOE

Ocea Diana Emilia

AutorAtelier

Poeziile mele nu au fost publicate sub niciun fel ,si nici nu am facut demersuri in acest scop.Am compus pentru mine,am considerat prin aceasta un mod original de a ma descarca,de a-mi asterne gandurile si trairile.

5 poezii, 0 proze

marius cormosMC

marius cormos

AutorAtelier

Nascut in martie 1983, cu o boală la cap. gândirea. Doctorii au spus că cei care se nasc cu această boală, ori ajung primari până la 19 ani, ori vor fi nebuni. Eu am 23 de ani si nu sunt primar.... Este greu de descris un sentiment in cuvinte. Cu atat mai greu este sa-l descrii in poezie. Poate ca acest fapt ma atrage pe mine spre poezie... Prima poezie am scris-o in 1992 daca-mi amintesc bine.. oricum mai am acele foi de hartie doar ca nu sunt aici. Trairile te marcheaza, visele te influenteaza, perseverenta te face mai bun... Contact: cormos.marius@personal.ro yahoo mess: purpurestormpoet

23 poezii, 0 proze

nicolau george danielND

nicolau george daniel

AutorAtelier

Nascut in Bucuresti, 1976, absolvent al Colegiului Universitar de Birotica (2001), am ales domeniul managementului resurselor umane, adica un mediu in care ma simt cel mai bine, in care emotiile oamenilor nu sunt mereu cenzurate. Sunt casatorit si am in prezent o fetita care imi lumineaza viata. Poate copiii nostrii vor stii sa duca mai departe traditia pasiunii pentru romantism, pentru visul frumos al inteligentei, pentru ca noi romanii, indiferent cat de hoti si de vicleni suntem considerati, am fost si vom fi mereu mai aproape de D-zeu prin caldura sufleteasca si prin pasiunea cu care stim sa iubim. Sper ca viata sa imi permita sa compun texte care sa ajuta oamenii sa intre intr-o lume ideala, sau macar sa imbratiseze intr-un mod ideal toate sentimentele si trairile pe care m-au incercat si pe mine.

19 poezii, 0 proze

BI

Bogdan Ioan

AutorAtelier

Bucurestean. Cozi. Pionier. Curte. Bunici. Masini. Benzina. Table. Praga. Dulceata de dovlecei. Dna. Ene Olimpiade Sifoane 4 ani de liceu - 10 ani de viata laba de facultate prieteni falsi si adevarati sex. prea mult sex. prea pervers. dragoste. prea multa dragoste. prea perversa. durere. iubire pierduta. tradare. razbunare. bunici morti. drumuri fara sfarsit. lume nebuna. viteza. patima bolnava. sanatate - unde esti? muschi. amintiri. unde ma duc?

3 poezii, 0 proze

Trădările

de Florentina-Loredana Dalian

Trădările sunt ca lupii care-ți ies înainte pe o cărare prea însorită, prea înflorită pe care mergi liniștit, fără griji abia atingând pământul, visând că zbori. Deodată ți se ițesc de nicăieri...

PoezieAtelier

iti porti tradarile in spinare

de marinela serban

iti porti tradarile in spinare abia rasufland si spaima sa nu-ti deschida nimeni dosarele gandurilor dar nu de asta ma strang putin toalele nesigurantei nu da asta ma inalt ma subtiez sarutand...

PoezieAtelier

nume

de liviu clisu

să ne obișnuim cu trădările, să nu mai căutăm adevărul. orizontul nu se termină în acea cîmpie ci ocolește pămîntul și se întoarce la mine, asemeni oricărui lucru ce se depărtează, și aici nu există...

PoezieAtelier

foamea

de Ela Solan

astăzi m-am trezit printre stârvuri toate trădările stăteau la pândă împrăștiind miros fetid peste paloarea dimineții m-am ridicat brusc cu o senzație de gol și cu certitudinea că îmi pierd umbra în...

PoezieAtelier

trădări

de viorel gongu

trădări catifelate torc mincinos la urechile conjuncturii trădările nu așteaptă trenul ci stația dispar și las în compartiment prăjituri cu migdale trădările se cheamă cu cheaguri în tipare vechi de...

PoezieAtelier

poem de tăcut o vreme

de cezara răducu

eu revendic iarna asta cu tot cu trădările ei până la os cu neliniștea asta care-mi scrâșnește în dinți cu ferestrele ei lihnite nepătate de lumină așa ca să nu mă întrebați de ce vă spun:o revendic...

Atelier

avers vs revers

de Mihaela Popa

mi-am înălțat inima dezrobindu-mă de așteptări fără să număr trădările vorbesc despre încredere o singură dată știu tot ce spun poate fi folosit împotriva mea să nu-mi fiu mi-am ascuns inima și nu...

Atelier

Ottilia Ardeleanu, un nume - martor în literatura română

de Teodor Dume

A vorbi despre Ottilia Ardeleanu și scrierile sale înseamnă să vorbești despre trădările sufletului care, cu o prospețime aparte a cuvântului, vine apăsat pe urma criticii. Gesturile sale, poate mult...

Atelier

Eu...

de Pintilii Silvia

Toamna cade frunzele copacilor.Si le imprastie peste tot.Precum visele in viata.Transforma totul in moarte.La fel ca si tradarile desarte.Sperantele nu-ti mai fac parte.Din proectia naturii tale.O...

Atelier

Maestre

de Cristina Toropu

Maestre, Alungă cinismul criticii lumii, Luptă și-nvinge trădările Iudei, Cheamă-n tăcere muze divine, Te-afundă-n vâltoarea vieții sublime.

PoezieAtelier