"Tiraj" – 2051 rezultate
0.02 secundeMeilisearchmihai nedelcu
Născut la Sibiu, 1978. Realizări literare: două plase de texte tipărite în tiraj restrâns la imprimanta proprie și citite cu entuziasm la familie și prieteni. Sunt încântat să-mi postez creațiile pe acest site deoarece în prezent familia nu le mai suportă iar prieteni nu mai am.
48 poezii, 0 proze
Eugen Cioclea
Eugen Cioclea este un poet, eseist și publicist moldovean contemporan Membru al Uniunii Scriitorilor din România și Moldova. Traducator în diferite instituții, din 1992 funcționând ca redactor-șef la “Tineretul Moldovei”. S-a născut pe 4 august 1948 la Druță, Edineț, ca fiu al lui Sergiu Cioclea, profesor de limbă și literatură română și al Iuliei Cioclea, învățătoare. Devine cunoscut ca poet încă din anii șaptezeci pe când își făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universității “Mihail Lomonosov” din Moscova cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut “Numitorul comun”. Cartea va fi publicată în 1988 într-un tiraj de 3000 de exemplare, deschizându-se cu o prefață de reputatul critic literar Eugen Lungu și se va bucura de o largă apreciere în lumea literară. Biologic vorbind, dar și din punctul de vedere al recunoașterii literare, Eugen Cioclea e mai mult șaptezecist decât optzecist (optzeciștii sadea, colegii săi de generație –...
9 poezii, 0 proze
smedescu ioan
Ioan Smedescu editor,tipograf,ziarist,fost realizator de emisiuni radio și tv. autor a trei vol. de poezie Vinovat după legea iubirii 2000 Lebăda de fum 2004 Umbra de ceară 2004 ca editor,realizări deosebite sunt cele două ed.Eminescu 2000 ed.liliput,4 minivol.7 pe 4 cm 2005 ed.monumentală,70 pe 50 cm.într-un tiraj de 155 ex.numerotate
37 poezii, 0 proze
Constantin Nisipeanu
Constantin Nisipeanu (n. 10 octombrie 1907, Craiova, d. 1999), cunoscut și sub pseudonimul de C. Olteanu, a fost un poet suprarealist român. A debutat în 1928 în Bilete de papagal. A fost redactor al revistei unu (1931-1940), director al Muzeului Peleș (1953-1957), îndrumător la Muzeul de Literatură din București (1957-1958). Cartea cu grimase, 1933 Metamorfoze, poeme, editura unu, București, 1934 (tiraj de 226 exemplare) Spre țara închisă în diamant, editura unu, București, 1937 (tiraj de 199 exemplare) Femeia de aer. Un poem și două desene, București, 1943 Moș Ioniță Făt-Frumos, București, 1956 Cartea cu oglinzi, Editura tineretului, București, 1962 Să ne iubim visele, București, 1967 Stăpâna viselor, Editura pentru literatură, București, 1968 (cu prefață de Miron Radu Paraschivescu și portret de Jules Perahim) Păstorul de umbre, Cartea Românească, București, 1971 (copertă de Langada Zoe) O lăută de frunze, Cartea Românească, București, 1977 Păsări de fum, Cartea Românească,...
23 poezii, 0 proze
Leonid Andreev
Leonid Nikolaievich Andreev (9 August 1871 – 12 September, 1919) a fost dramaturg nuvelist și fotograf, lider al mișcării expresioniste în literatura rusă, unul dintre cei mai de succes scriitori ruși dintre anii 1902-1914. S-a născut în provincia Oryol, Rusia. Studiază inițial dreptul la care renunță, însă, pentru a urma o carieră literară. Trece prin perioade de cruntă depresie în timpul studenției, fiind, de multe ori, aproape de sinucidere. Întâlnirea cu Maxim Gorky este decisivă pentru Andreev; Gorky îl sprijină în cariera sa literară, mijlocind mediatizarea acestuia. După acest moment, a fost unul dintre cei mai prolifici și de succes autori din Rusia. Prima sa colecție de povestiri apare în 1901 și se vinde foarte repede, într-un tiraj de 250.000 de exemplare. În scurt timp, însă, își șochează publicul cu exentricitățile sale. Idealist și rebel, Andreev își petrece ultimii ani din viață într-o mare penurie materială, în Finlanda, unde se retrăsese din cauza succesului...
0 poezii, 0 proze
Aurel Zaremba
Aurel Zaremba (*21 iulie 1908, Iași - †9 august 1930, Iași), cunoscut și sub pseudonimul Azar, a fost un poet român de avangardă. A fost redactor-șef la revista XX - literatură contimporană și colaborator la revista unu și la revista Prospect. N-a publicat niciun volum în timpul vieții. După moarte, poemele sale au fost adunate în volumul Deschidere (incluzând un portret de Jules Perahim), ce a fost tipărit într-un tiraj de 151 de exemplare la editura unu în 1933.
4 poezii, 0 proze
Mihai Cocoi
Pensionar,fost gazetar în presa central.M-am născut la Iasi,unde mi-am petrecut copilăria și adolescența. Din 1953 am devenit bucureștean, dar sufletul meu a rămas dăruit pentru totdeuna orașului natal ,,dulcele târg al Ieșilor". În anul 20o9 ,Casa Editorială ODEON mi-a tipărit volumul de versuri Toamnă târzie,într-un tiraj de 200 exemplare -cheltuielile fiind suportate de subsemnatul. Debutul a fost în anul 2009 în revista ACASA- periodic cultural trimestrial-Editor - Fundația ,,Satul românesc". unde au văzut lumina tiparului un numar de 9 poezii semnate Mihai Cocor. A fost dorința redacției de a semna cu pseudonim. Menționez că volumul Toamnă târzie , care cuprinde și aceste poezii, este semnat cu numele meu real Mihai Cocoi.Doresc ca pe masa dstră de lucru să ajungă câteva din modestele mele încercări.Fiind începător, după cum se vede și în lumea Netului.
1 poezii, 0 proze
Iulian Sgarcitu
Iulian Sgarcitu s-a nascut la Braila pe 20.09.1968. Liceul „"Gheorghe Munteanu-Murgoci”" din orasul natal. Studii economice superioare, urmate de un masterat in management. Din anul 2000 isi ia inima in dinti si se expune oprobriului incepand sa publice pe site-ul www.poezie.ro . La indemnul unor entitati astrale cu gusturi literarea extravagante, debuteaza in anul 2006 cu volumul „"Glissando" ”. Lansarea oficiala a volumului a fost amanata in ultimul moment pentru ca autorul risca sa fie sufocat de fanii dezlantuiti . *** In anul 2014 publica la Editura Sfantul Ierarh Nicolae, sub pseudonimul Chris Bluemoon, volumul de versuri "Daca vei intreba". Raspunsul Marelui public la acest act de adanca si intensa cultura a fost de neimaginat: datorita tirajului insuficient cititorii prezenti la lansare s-au batut pe carti, sfasiindu-le pur si simplu in bucatele. Din fericire e-book ul poate fi descarcat de la adresa : librarie.bibliotecadigitala.ro ===
42 poezii, 0 proze
Aurora Luchian
Aurora Luchian 48 ani loc.Vaslui România Autor al 8 volume de poezii. Aurora Luchian este o scriitoare de versuri pentru copii, fabule, pamflete, texte umoristice, sonete, epigrame și catrene. S-a născut la Huși, județul Vaslui, la data de 28 februarie 1970. A început să scrie din 2009, iar după câteva luni a debutat în cărticica “Draga mea pentru copii”, o colaborare fructuoasă, de 6 ani, unde datorită tirajului său foarte mare, a fost cunoscută printre copiii din întreaga țară. Poeziile sale sunt recitite pe unele posturi de radio și televiziune, și folosite de Ministerul Învățământului, în Concursurile Naționale, și ca materiale didactice pentru preșcolari și școlărei. Autor al opt volume de poezii, dintre care, trei pentru copii, "În papuceii copilăriei" și "Trăistuța Pedagogului", editura Editgraph, Buzău, și Curcubeu de cuvinte (Auxiliar didactic) / ”Miracolul copilăriei” / ”Ghicitori” / Editura Stef Iași, și al volumelor de pamflete "Unde...
1032 poezii, 0 proze
Viorela Codreanu Tiron
Desfășoară activitate literară mai intensă din anul 1969. -În afara unor grupaje de poezii care au apărut în diverse reviste literare de prestigiu: - Hyperion, - Convorbiri literare, - Dacia literară, - Azi-cultural, - Sfîrșit de mileniu, - Luceafărul, - Poezia, - Zorile, - Kitej-grad, - Porto-Franco, - Foaie – New-York - Constelații Diamantine - Armonii Culturale - Agero, Germania - Conexiuni Crestine Contemporane, USA - Argos s.a. Volume publicate: - "Zidire în cer",Editura Axa, Botoșani, 1996; - "Anotimpuri ostile",Editura Axa – Botoșani 2000; - "Ochiul somnului - darul iubirii", Editura Mustang – București , 2005; - "Az alom szeme - a szerelem varazsa" – volum bilingv româno-maghiar, în talmacirea prof. Horvath Dezideriu, Editura rania, Brasov, 2006; -"Taina" – volum bilingv romano-rus, Editura Fundației Est-Vest, București , 2007 – trad, Elena Loghinovski; - Se solicită un nou tiraj la traducerea bilingvă româno-maghiară, motiv pentru care apare a...
39 poezii, 0 proze
Tiraj
de Daniel Aurelian Rădulescu
Mi se trage asupra-mi, cu flinte, în psihoză Și gaura-i gol și multele-s gloanțe Și sângele-mi curge petale de roză, Din seva de spin... îngrădit între clanțe... ... De uși ce trântesc de pereți fără...
anticredo poetic
de alex bâcu
din ziarele cu mare tiraj profii de romana imi molfaie cuvinte dumicatatite pe care le inghit ca o pirueta printre nodurile din gatul papurei. - deschide gura puisor... uite aici \"o aripa de inger\"...
Ultimul ceas
de Angi Cristea
moartea are raftul ei este scoasă în tiraj redus numai pentru inițiați zilnic o curăț de praf poate se va deschide acum cât ceasul încă îmi ticăie în piept să poată citi și nevăzătorii literele...
Și dumneavoastră la fel
de florian stoian -silișteanu
Încă serios mă gândesc cum despre toamnă ca și despre tirajul unui ziar să nu mă aflu Știu că toate femeile au loc în doar inima Lui Respir uneori printre ani căutând Nu pot învăța să trăiesc într-un...
Recviem pentru ziarist
de Traian Calin Uba
Aș vrea să lucrez ca reporter de investigații la un ziar de mare tiraj, nemanipulabil, de adevărată opoziție, la care director să fie Dumnezeu-Tatăl, redactor-șef Isus Hristos iar Duhul Sfânt –...
Bucureștiul sub \"asediul\" NATO
de Viorel Vrânceanu
SECURITATE Stă presa fără de speranță, Văzînd tirajul cum sucombă, Că, pe motiv de siguranță, Nu pot lansa vreo știre... \"bombă\"! CENTRUL,CURÃÞAT DE MAȘINI PARCATE... Poliția română azi ne-a dat o...
amor în doze pentru adulți
de Eugenia Reiter
sâmbăta asta nu are sevă m-am hotărât o să-mi pun amintirile la păstrat bat monedă cu tăcerile mele în tiraj limitat și-o să mă las percheziționată înaintea execuției fără condoleanțe nupțiale mă...
Pandurii tristetii
de Boris Druță
Lector: Maria Morar-Ciocanu Coperta, gragică: Veronica Druță Acest volum a fost tipărit într-un tiraj simbolic în orașul Padova , Italia, 2010 Boris Druță PANDURII TRISTEÞII Versuri, proză și...
Premiul Nobel pentru literatură
de gina-elena afrasinei
Oricât s-ar spune că premiul Nobel avantajează o carte (mai ales din punctul de vedere al tirajului vândut), această onorabilă medalie are și reversul ei: vei avea tendința să iei totul de-a gata,...
la moartea poetului
de Alexandru Iacob
la moartea poetului nu a venit nimeni, toti erau ocupati cu citirea in sens invers a versurilor lui ciudate. atat de ocupati incat observand la rubrica mortuare din ziarul cu cel mai mare tiraj din...
