"Timp fără patrie" – 20506 rezultate
0.03 secundeMeilisearchLorenzo de Medici (zis il Magnifico)
1449-1492 Descendent al familiei de bancheri mecenați Medici, nepot al fondatorului Academiei neoplatonice din Florența, Cosimo, “Părintele Patriei”, fiu al lui Piero dei Medici și al Lucreziei Tornabuoni, Lorenzo de Medici, supranumit Magnificul, a moștenit mai mult de la bunic decât de la tată iscusința în conducerea treburilor de stat și receptivitatea față de artă și față de tot ce e frumos. De foarte tânăr a făcut studii cu iluștri învățați, împletind învățătura cu instruirea politică și călătoriile în peninsulă. După moartea tatălui său ajunge în fruntea statului florentin, pe care îl va conduce cu abilitate timp de 23 de ani. Acești ani constituie perioada cea mai strălucită din istoria Florenței pe care el a ridicat-o la nivelul de model al civilizației Renașterii și al culturii umaniste. Politician de geniu și diplomat neîntrecut, a fost totodată și un om de o vastă cultură și un mare protector al literaturii și artelor. De prețuirea și sprijinul său s-au bucurat cei mai mari...
2 poezii, 0 proze
Mario Vargas Llosa
Mario Vargas Llosa este un scriitor peruan născut în 1936 la Arequipa (Peru) și a copilărit în Bolivia împreună cu mama și bunicii materni, închipuindu-și că tatăl lui e mort și că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie își părăsise soția însărcinată și avea să-și revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 și 1952 urmează cursurile unei școli militare din Lima – experiența descrisă în primul roman, Orașul și câinii (1963). În 1955 se căsătorește cu o mătușă, provocând mare scandal în familie, și divorțează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se căsătorească cu verișoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franța ca profesor de spaniolă și ziarist. După o tinerețe în care se apropiase de comunism, ia distanță față de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel Garcia Marquez, odinioară prieten, de servilism. Călătorește, predă la universități din America și Europa, devine scriitor celebru prin forța epică,...
11 poezii, 0 proze
Iulia Sandu
Nascuta fara sa vreau la 8 august 1985 in Focsani, in decursul anilor am invatat sa accept viata ce mi s-a dat si sa traiesc undeva la limita dintre timp si spatiu. Ca orisice copil am mers la gradinita, scoala primara si generala+liceu toate absolvite cu brio in orasul nasterii mele.Apoi a venit vremea sa-mi iau zborul si sa-mi urmez calea, indiferent ca imi va fi senin sau norii si ceata ma vor invalui. Astfel, m-am insris la Facultatea de Litere din Iasi,insa dupa doi ani am renuntat cu mari resentimente la cursuri si la minunatul oras care m-a ocrotit in drumul spre maturitate. Din nou "boboaca" la Facultatea de Litere din aglomerata si prafuita capitala, dupa alti doi ani am renuntat din nou la studii din motive lesne de inteles in zilele noastre. In perezent, sunt printre altele, studenta la odiosu` Spiru Haret la sectia Jurnalism, Comunicare si Relatii Publice.
20 poezii, 0 proze
Nistor C Codrut
S-a intimplat sa ma nasc si sa descopar intre timp ca viata nu e tocmai un cadou fara cusururi, ci dimpotriva. Ca o consecinta directa a acestui fapt, am inceput sa scriu. Fara a-mi pasa de dogme literare, sacrificind totul sinceritatii.
1 poezii, 0 proze
dascalu alexandra
Ce s-ar face lumea fara cuvinte, caci ele inseamna si ce nu inseamna, vorbesc, chiar daca nu au glas si, mai ales, nu cunosc varsta, raman in timp si in inimile oamenilor! Cand aveam 11 ani, am inceput sa astern cuvinte impletite in versuri si in urma condeiului a aparut prima mea poezie. Scriam atunci despre un lucru care mi-a tulburat copilaria… O persoana foarte draga mie pleca dintre cei vii la doar 11 ani. Sufletul imi era gol… Nu intelegeam de ce un copil ce inca nu gustase din bucuriile vietii trebuia sa moara!Si singurul mod in care puteam sa-mi manifest durerea si zbuciumul sufletesc a fost scriind versuri:„Cand floarea~florilor s-a stins/Cazut-a inc-o stea/Afland si iarna cea cu parul nins/A lacrimat si ea./Cand floarea~florilor s-a stins/Cocorii au strigat/Plangand departe au zburat/Spre cerul innorat si-ntins. ” [„Floarea-Florilor” ] Mai trebuia lucrat la elementele de versificatie, insa Dumnezeu mi-a dat talentul si imaginatia necesare pentru ca, putin mai tarziu, sa...
30 poezii, 0 proze
tudor lavric
m-am nascut la Bucuresti \ntr-o familie de intelectuali - ziaristi pe bune fara "Stefan Ghe." am absolvit cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii Bucuresti, in 1991. Tot de atunci lucrez in presa, la Agentia Rompres, la ziarele "Curentul", "Jurnalul National", "Realitatea Romaneasca" (loc de munca actual). Am beneficiat in 2000 de o bursa pentru tineri jurnalisti la Hanovra, ocazie pentru a lucra cateva saptamani la un ziar german. N-am gasit femeia vietii cu care m-as fi casatorit. Hobby-uri? Cititul si scrisul, de care m-am apucat serios in 2002. intre timp am "pe teava" doua romane.
21 poezii, 0 proze
Lord_kanne
M-am născut în 1982 la Iași, după care la scurt timp „am fost strămutat” în Bihor unde viețuiesc și acum. Nici aici n-am putut sta locului așa ca înstruirea primară am facut-o pe rînd în 3 localități Bihorene. Ruperea de cuibul părintesc, care nu s-a produs niciodată, a început în 1996 când am fost admis la un Colegiu Național din Oardea unde timp de patru ani (extrem de fericiți) am făcut liceul. Deoarece călătorului îi stă bine cu drumul, în 2000 am plecat la facultate în Timișoara la Universitatea de Vest unde alți patru ani (iarăși tare interesanți) am urmat cursurile unei Facultăți umaniste. M-am întors în Oradea în 2004, iar de atunci sunt lucrător pe holda statului, fără convingere, fără speranță dar cu inima alături.
28 poezii, 0 proze
alexandru matei
Lacrimi, in fond... A trecut atata timp de cand cu ura Si pistolul in mana ai strigat :"va urasc pe toti in mod egal!" Si-ai tras... regreti? A trecut atat timp de cand tot rogi un zeu sa-ti fie tata Dar tatal te inseala... te ucide... te sugruma. A trecut atata timp de cand sangerezi cuvinte fara sens De cand in oglinda nu ti se mai arata chipul De cand inima ei e stearpa.... Si te doare si tipi... inspaimantat... Dar, ce ciudat, te-ai injunghiat! Incruntare... curmare? cine stie VIATA, lacrimi, in fond..
25 poezii, 0 proze
Teodor Tudor Topan
Mi-era rau dor de tine, soare ranit de timp, Cand cu ochii plini de lacrimi Te visam si te-nviam. Viata ti-o impodobeai cu rogvaiv de duzi. Cu mana dezvaleai planetele ce-apun Si cu sufletul, prin infinituri, cautata-i a ta mama. Cu vocea-ti bantuiesti o clasa fara alb de sfant, Iar mersu-ti zgomoteste printr-o casa de sticla. Patru pereti, patru ceasuri iti erau, Numarandu-ti vesnicia clipei Care iti inchide sicriul cu un juramant: NU AI SA MORI UITAT!
15 poezii, 0 proze
KEES BUDDINGH\'
Poezia sa este foarte personală, experiența este relatată cu sentiment, dar fără milă. A studiat literatura engleză și a fost câtva timp redactor la mai multe periodice literare. A debutat în anul 1941, cu volumul Cântecul enervat, dobândind notorietate cu Rime din gât, tipărite clandestin în timpul războiului și reeditate apoi în antologia Muza ușoară (1956).
0 poezii, 0 proze
Timp fără patrie
de Lucian Blaga
Timp fără patrie: rîu fără ape, secetă-n albie și subt pleoape. Timp fără patrie: inimi învinse, vîrste nerodnice, cugete stinse. Timp fără patrie: sură poveste, vuiet de cetină neagră pe creste....
douăsprezece lecții deschise despre Patrie
de Adi Cristi
2.Dușmanii când cineva îți cere să scrii frumos despre Patrie e semn că acela nu poate fi decât un dușman declarat Patria nu are nevoie de astfel de intervenții atâta timp cât despre Patrie nu se...
„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”
de paul bacosca
Ce mai putem dori României și românilor? Atât de multe dorințe, rămase irealizate, s-au exprimat încât deznădejdea unei alte cruciade a cuvintelor nu face decât să acutizeze trauma inutilității....
O zeamă de... cuvinte (16)
de Mihai Cucereavii
* Omul sănătos luminează ca un soare. * Adevărul are o față, iar minciuna – mai multe. * Dorul de patrie departe de casă te roade. * Flămândul gândește mai rațional decât sătulul. * Lumina nimerind...
Dizidența eminesciană
de paul bacosca
Eminescu este poetul nostru național, inegalabilă stea pe firmamentul existenței românești, și ne mândrim cu el. Această mândrie națională este una cu totul specială, deoarece el a devenit unul...
Durata bergsoniană şi fenomenul dublei prezenţe
de Dolcu Emilia
Prima parte Durata este fără îndoială ideea majoră a filozofiei bergsoniene şi, în filozofie în general, un concept inconturnabil, căci în ciuda celor spuse de Einstein în dezbaterea din 1922,...
Manifest îmbuteliat
de Corneliu Traian Atanasiu
\"Cel care e singur în el însuși este însoțit.\" Nichita Stănescu Prietene, vreau să vorbim de la om la om, iată ce sper că-i poezia. Azi poate ne-am privit întîmplător, fiecare cautînd dușmănos o...
cititorul
de Vasile Munteanu
este un extremist. vrea dramă. sau comedie. nu îi pasă că suferi sau minți. trebuie să îți plângi de milă. ori să îi oferi motive să râdă de tine. măcar atât îi ești dator. oricum îți rămâne...
în așteptarea ploii
de Cătălin Al DOAMNEI
amintiți-vă pe vremea aceea educația lumii se făcea pe dealurile socialiste numai și numai prin muncă fiecare deal îmbrățișându-se cu un alt deal cu o infinită gingășie și speranță magiștrii...
dialog: delfina (alias sirena) - magister
de silvia caloianu
d: nu stiu de ce au facut ăștia reclama așa să ningă pe roșu m: demoazele the french kiss exersat la lumina neoanelor reclamele iluminându-le fericirea de-o clipă d: oameni de zăpadă pur și simplu...
