Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Te-am dat uitarii"20203 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
IV

ioana vaduva

AutorAtelier

Mi-am luat dreptul la cuvintele mele, m-am născut cu ele pe inventar așa cum te naști cu tot stratul de celulită de care urmează să te bucuri o viață, cu tot norul de neuroni pe care urmează să-i ucizi într-o viată, cu toți anii și toate secundele în care urmează să te așezi vreme de o viată. Mi-am luat dreptul la cuvintele care sunt ale mele. Le-am dat liber și nu s-au dus, și-au cusut cămașa de forță direct pe piele și acum, și doar acum vreau rochia mea de seară cu umeri dezbracati și n-aș putea… Doar sa gasesc firul dus și să destram silabele până ce aerul dintre ele rămâne surd și să arunc în spate ghemul cum arunca voinicul pieptenele în poveste. Și-n spatele meu să nu se fac zid, nici pădure, să se starnească doar o furtună de răvașe trecătoare. Cuvântul spus cu adevărat e ca o zi de naștere cu tort și îmbrățișări.

6 poezii, 0 proze

CSFC

CSF

AutorAtelier

Ce înseamnă a te scrie într-o biografie? Nu e nimic altceva decât a-ți resemna trecutul, a semna un contract, oarecum, declarându-l - pe el, trecutul - trecut. Ce-a fost a fost și așa a fost, zică-se. Scrisul, ca pasiune, nu a trăit decat în mod temporal în mine. Nu am cunoscut încă atemporalitatea acestui amor. E greu, sincer, fiindcă nu le este multora "la'ndemână". Pentru asta e nevoie de ceva mai mult. Din punct de vedere lumesc, sunt absolvent al liceului Nikolaus Lenau și am pus de-un BSc de la Imperial College London în studiile management-ului aplicat. De când scriu, am dat cu condeiul pe la mai multe competiții, agățând pe ici, pe colo câte o remarcă mai amiabilă și câte un premiu. Dintre cele trei graiuri principale în care sunt fluent, le iubesc pe toate pentru ceea ce îmi oferă: româna o ironie tandră, germana un cinism flegmatic/contemplativ și engleza un sarcasm copilăresc. Cuvinte rotunde, dar presărate cu bune intenții, ca tot în lume.

39 poezii, 0 proze

Anca PepeleaAP

Anca Pepelea

AutorAtelier

sunt doar cuvant aici. timpul ce l-ai pierdut pentru a ma rosti in gand, mi-a dat mie viata, multumesc. sa ma ierti daca in viata ce mi-ai daruit-o nu te-am bucurat. ### id yahoo messenger:secundita www.en-joy.ro

179 poezii, 0 proze

CA

Culidiuc Andrei

AutorAtelier

Nu sunt perfect,nici nu vreau, nici nu pot…Sunt incapatanat si imi place asa cum sunt… Si daca nu`ti convine eu n`am sa plang ! Ma Urasti? Problema Ta. Ma Copiezi? Nu`mi Ajungi Nici Pana La Picioare. Ma Iubesti? Ce Bine.Si Eu Pe Tine… Un Sfat? Nu Te Lua De Viata Mea. te-am Amagit? ScZ.N`a Fost Cu Intentzie. te-am Insultat? Foarte Bine.Meritai. te-am Jignit Cand Nu Era cazu? Iarta`ma… Ma Invidiezi? Incearca Sa Fi Mai Bun…Ce Te Intereseaza? Ai Zis Ce`ai Vrut? O Sa Si Ascultzi Ce Nu Vrei. Ca Sa te Multzumec? N`o Sa Ma Schimb Never` Rau? Cu Cine Merita. Tzi-am Zis Ca Te Iubesc? Am Fost Sincer… Bunul Meu Simtz? Depinde De Al Tau…. Copilaros? Da.Pentru Ca Asha Vreau. Matur? Cand Vreau. Prietenii Mei? Cei Mai Tari Oameni.Vrei Sa`mi Fi Prieten? Demonstreaza Ca Meritzi… Te Urasc? mi-ai Dat Motive. Ignoranta? Cand Nu Vreau Sa Vorbesc Cu Tine...

3 poezii, 0 proze

Dan WaniekDW

Dan Waniek

AutorAtelier

Am educat mâna stângă pentru șoriceii ce-mi mișună pe masă... Am zis apoi j'ai vécu, aproape ca abatele acela, bun la inimă ca un medic de plasă... Ce să zic? La capăt de drum nu mai sunt decât începuturi eterne a capella, nu însemnări, n-ai nici casă... Necum biografii, muieri, ori plângeri spre Cruella. Aplauzi doar din dreapta, cine să te mai descoasă ? Autorul locuiește și lucră la Paris ( în Francia, dar visează doar la Navarra... ). Dan Waniek este medic român ( cu numele cel meseriaș ce vine de la protovasconicul *bade, întregitor, care după Vennemann a dat deponentul - căci nu are pasiv - și defectivul - căci nu are perfect - Lat. mederi, a vindeca, verb dual, pentru că are complement atât cu dativul cât și cu acuzativul :-).

7 poezii, 0 proze

Mitra RalucaMR

Mitra Raluca

AutorAtelier

Copil bălai născut în miez de iarnă sub zodia care a dat cele mai mule genii. Și cei mai mulți nebuni. 1986. Către ce converg eu? Către viață și dincolo de ea când va fi vremea (poate am sa vă vizitez). Suflet dual, am trecut pe la cifre ca în prezent să mai am un an juma' de litere. Pe unde o să ajung? "La mine" - spune-mi tu. Cred în Doamne-Doamne și-n minuni nu-de-om-făcute. Și-n copii, în flori, în fluturi. Tu crezi? sunt doar curioasă. Scriu cu stiloul, mai puțin la examene: acolo am pixuri norocoase pe care e inscripționat 1 nume. Ei da! am corupt și eu minori. Se fue de-acum... Vreau un E.T. ca mine și să văd lumea. Așa... o bucățică, cât să-mi înec dorul de aripi, să domolesc vântul de larguri din mine (și nu, n-o plagiez pe Olguța). Cum face trenul? Uuu... te duc... te duc... te duc... Mai vrei să vin?

9 poezii, 0 proze

Anghel ElenaAE

Anghel Elena

AutorAtelier

Sunt om cu calitati si defecte, bineinteles. Sunt..o oarecare ,nu ma consider vedeta dar nici papusa ta caci nu sunt marioneta. Sunt..un personaj din cartile de povesti caci ma detesti knd ma citesti.. ca de o carte te feresti. Nimeni..nu ma cunoaste cu adevarat si orice ar zice lumea sunt o prea buna fata. Ambitioasa sunt, m-am nascut a fii, nimeni nu-mi sta in cale. Sunt un trandafir pe care furtuna nu-l poate lasa fara petale. Asculta bine si retine ca ce fac nu-i de fatada ,las'sa se citeasca-n ochii mei, las' sa se vada ca viata mi-a dat multe..da mai multe mi-a luat

2 poezii, 0 proze

TL

Tanasa Alina Loredana

AutorAtelier

sunt un suflet ca oricare altul...care a suferit,a iubit....care incerak sa treca prin lume ca un nor pe cer...care are o mie de intrebari cu raspuns neinteles shy alte o mie de intrebari fara raspuns...dar dak ma gandesc...intrega noastra viata e plina de intrebari...shy toate incep cu de ce.....shy nu numai intrebari...mai sunt shy regrete...Regret un cuvant nespus, regret o vorba aruncata cu rautate, regret un gest nefacut, regret o mangaiere neoferita, regret timpul pierdut, regret anticipat timpul pe care il voi pierde, regret cearta aceea stupida, regret ca nu spun "te iubesc" suficient de des unei persoane, regret ca nu am acum pe cineva langa mine, regret un telefon dat, regret un mesaj scris, regret o zi pierduta, regret o ocazie unica pierduta pentru totdeauna, regret ca am fost proasta cand nu trebuia, regret ca inca mai sunt, regret ca imi pasa cand ar trebui sa dau cu piciorul, regret ca vad mai mult decat ar trebui, regret ca nu sunt ignoranta si regret ca regret atat de...

1 poezii, 0 proze

Secarã AndreeaSA

Secarã Andreea

AutorAtelier

"De-as afla ca te-am pierdut Marea am sã o ascult, Sã îmi spunã de-am gresit cândva..." IRIS

2 poezii, 0 proze

carlova andrei-aCA

carlova andrei-a

AutorAtelier

Am vrut sa opresc sentimentele mele punand lacat pe inima mea dar n-am putut legatura noastra este atat de puternica incat nu poate fi rupta IUBIREA ESTE UN RESORT SPLENDID AL VIETII UMANE-NOI2 TREBUIE SA NE TRAIM ACEASTA IUBIRE SI SA FACEM CA FIECARE CLIPA SA FIE SPECIALA:* IN FIECARE ZI SIMT NEVOIA SA TE AM APROAPE SI SA ITI FIU APROPAE CEEA CE SIMT PENTRU TINE SE AMPLIFICA DIN ZI IN ZI Tu pentru mine esti soarele in noapte Esti precum oceanul in pustiu, Esti aproape dar si departe Si devreme si tirziu… Eu cu tine am sa fiu

38 poezii, 0 proze

Te-am dat uitarii

de Marian Senchiu

Ne ameninți visele mereu, distrugi tu vieți cu nemurirea ta, împarți păcate printre oameni și-aduci tristețea când ne-mpotmolim în tristul tău final... Dar eu, te-am dat uitării și-n vis te-am...

PoezieAtelier

Suflet Pierdut

de Stratulat Claudiu

Suflet pierdut prin infinit Numai la tine s-a gandit Si zici ca nu mai are rost Ca tot ce-a fost s-a terminat De parca nici nu te-am iubit De parca eu te-as fi mintit... E vina mea Si nu stiu ce sa...

PoezieAtelier

Sfanta Glie

de Petrescu Iulian

Sfanta glie a lui Hristos, Acum e doar o clipa, Priveste omul manios Cum in pacat el se afunda. Chear si de traditii am uitat, Caci Iisus pe pamant a calcat. Ne este doar un vis Acel mos Craciun de...

PoezieAtelier

O floare !

de Jiroveanu Elena

Crinul cu spini Chiar daca ziua s-a sfârsit Eu înca ma gândesc la tine, Caci esti un albastru infinit, Un zefir venit sa ma aline. Mireasma ta ma-nvaluie Si ca-ntr-un dans surd ma întind Pe-a cerului...

PoezieAtelier

Visul unei nopti de toamna..

de olteanu ioan-corneliu

Visul unei nopti de toamna.. De Olteanu Ioan-Corneliu Am avut un vis!.. Un straniu vis, Ce pana si acum il simt Ca un fior de gheata.. Era o zi neagra de toamna.. Norii negri-ncet se adunau pe cer Si...

PoezieAtelier

Mi-am pierdut sufletul

de alexandra ionescu

Þi-aș fi spus tot dar n-avea rost Acum te vreau aproape Te-am risipit si mă simt prost Adânc închis in șoapte Adânc ucis sufletul meu Srăpuns de multe vorbe Zace acum întins pe jos Călcat de multe...

PoezieAtelier

stare

de Alexandru Corneliu ENEA

STARE Iar te-ai strecurat printre ruinele mele acoperite de liniștea uitării. Eu ți-am dat unealta să cauți. Speram să nu o faci, n-am comori. Te-am avertizat. Te-ai înmormântat printre scheletele...

PoezieAtelier

Regrete

de Ologeanu Alexandra

Am văzut în ochii tăi acea scânteie de fericire și încântare, ce mie nu mi-a fost acordată încă și-am știut că eu voi fi cea care ți-o va șterge. M-am văzut pe mine, mai puternică, mai feminină, mai...

Atelier

Adio

de Grebenisan Mihai Marian

Vorbe se aud în noapte Tu ești departe Nu mai vi Oricât mi-aș dori! Te am iubit odată, Ca un dor nebun Te iubesc și acum, Dar nu vreau să-ți spun. Eu închei a mea scrisoare Cu sufletul împăcat Poate...

PoezieAtelier

Arsi trandafirii

de Gabriela Marieta Secu

Arsi trandafirii de lacrimile ploii, de marea ce in ochii tăi plangea, spun vantului că te-as fi dat uitării... Te mai iubesc, dar in furtuni albastre pasii zburand spre tine in vis, nu-mi voi...

PoezieAtelier