Regrete

Am văzut în ochii tăi acea scânteie de fericire și încântare, ce mie nu mi-a fost acordată încă și-am știut că eu voi fi cea care ți-o va șterge. M-am văzut pe mine, mai puternică, mai feminină, mai frumoasă și m-am înfiorat... Am înțeles că ceea ce părea inevitabil putea fi evitat și că urma să dărâm tot ceea ce tu percepeai ca fiind frumos. Dar am creat confuzie, o confuzie care urma să mă înghită și pe mine în vâltoarea ei neiertătoare, iar pe tine...să te dărâme. O clipă de fericire scăldată în remușcări înnabușite și amintirea tot mai pală, ce își croiește drum spre tărâmul uitării. Un gând, un sărut. O minciună. O floare. O ultimă zvâcnire ce se stinge în suspinate regrete. Te-am vrut din egoism și pe axa valorilor morale am retușat standardele. Nu le mai schimb, de frică să nu se strice foaia... Nu-mi plâng de milă, dar stau tăcută și mă întreb dacă m-ai iertat sau dacă m-ai dat uitării, dacă te mai gândești la mine sau ai abandonat amintirea unui colț întunecat al minții tale...Ne-am spus că suntem amândoi de vină și totuși, acum o mai pot zări doar pe a mea. O mică pată neagră, ce strică tot farmecul unei rochii de un alb imaculat. Credeam că e un simplu joc, că tu îi poți schimba oricând regulile cărora te supui. Un joc din care puteai ieși oricând. Ceea ce n-am știut a fost că eu eram cea care trișam. Þi-am înșelat sentimentele, ți-am ucis acea bucurie inocentă cu care mă apucai de mână, dorindu-mă aproape. Știu asta, o simt, pentru că ți-am întâlnit din nou privirea, de-acum străină mie. Ochii tăi păreau a spune multe, dar acum nu-i mai pot citi... Transced însă timpul și te văd din nou fericit, zăresc din nou lumina în ochii tăi și mulțumesc tacit persoanei responsabile de acest \"delict\". E singurul lucru ce mă poate face să mai zâmbesc, gândindu-mă la tine. Te vreau fericit!