"Te mai iubesc" – 20202 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIoana Nastase
M-am născut în București într-o după-amiază de februarie în care ningea cu niște fulgi incredibili...(semnul norocului?!).Cea mai mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o în Blaj, oraș aflat în inima Ardealului, loc unde am devenit Om și am învățat că nimic nu e mai de preț pe lumea asta decât să fii întâmpinat în pragul casei de chipurile zâmbitoare ale celor care te iubesc necondiționat.Mai târziu, întorcându-mă în București, am învățat că e mai greu să rămâi Om, decât să devii.Am urmat cursurile Universității Tehnice de Construcții București, devenind un inginer căruia-i stă mintea numai la scris, deși în prezent îmi profesez meseria.Însă fiecare om e destinat a-și urma chemările, indiferent cât de departe...
7 poezii, 0 proze
Darjan Tanta
Pe tine te iubesc ca pe o rană, În care-am fost complice și chirurg, Pe tine te iubesc ca pe-un amurg, Sau ca pe-o jefuire de icoană. Cât apele spre mări încă mai curg Și ochii stau în cuiburi de sprânceană, Eu, totuși, te iubesc ca pe o rană, Și ca pe-o remușcare de chirurg. Tu nu ești rana ta, ești rana mea Atâta doar ca trupul tău o poartă. Pe tine te iubesc ca pe o poartă Ce-aș sfărâma-o ca să pot intra. Iar restul cât se poate întâmpla Sunt ciorne la o operă de artă. Preluată pentru că mi-a plăcut mult din biografia Dianei Slavu.
75 poezii, 0 proze
Razvan Dragu
Nascut in Bucuresti pe 3 mai 1987. Am absolvit scoala generala nr. 56 "Jose Marti" din Bucuresti. Am absolvit in 2009 Facultatea de Teatru, sectia Actorie la clasa doamnei Lucia Muresan. Imi place foarte mult poezia iar poetul meu preferat este Nichita Stanescu. Iubesc viata pentru ca este o sansa de a te apropia de Dumnezeu dar si de a-i ajuta pe oameni.Cred ca trebuie sa profitam de fiecare secunda sau ora,de dragostea si speranta pe care le avem in prezent!
26 poezii, 0 proze
CSF
Ce înseamnă a te scrie într-o biografie? Nu e nimic altceva decât a-ți resemna trecutul, a semna un contract, oarecum, declarându-l - pe el, trecutul - trecut. Ce-a fost a fost și așa a fost, zică-se. Scrisul, ca pasiune, nu a trăit decat în mod temporal în mine. Nu am cunoscut încă atemporalitatea acestui amor. E greu, sincer, fiindcă nu le este multora "la'ndemână". Pentru asta e nevoie de ceva mai mult. Din punct de vedere lumesc, sunt absolvent al liceului Nikolaus Lenau și am pus de-un BSc de la Imperial College London în studiile management-ului aplicat. De când scriu, am dat cu condeiul pe la mai multe competiții, agățând pe ici, pe colo câte o remarcă mai amiabilă și câte un premiu. Dintre cele trei graiuri principale în care sunt fluent, le iubesc pe toate pentru ceea ce îmi oferă: româna o ironie tandră, germana un cinism flegmatic/contemplativ și engleza un sarcasm copilăresc. Cuvinte rotunde, dar presărate cu bune intenții, ca tot în lume.
39 poezii, 0 proze
Simona Ariton
"a fi..nebunie si trista si goala, Urechea te minte si ochiul te-nseala. Ce-un secol ne zice alti zeci o dezic, Decat un vis sarbad, mai bine nimic" (Eminescu) Biografie: M-am nascut in luna Mai.Cand toti teii si trandafirii din Copou se pregateau sa infloreasca. Ei, Soarele, Pluto si Mercur sunt vinovati! Au conspirat si m-au facut un om mult prea singur, mult prea las si mult prea ascuns. Nu ma iubesc. Nici macar nu ma respect. Stiu ca pot..dar nu am curaj.. Stiu ca exista Dumnezeu, cred in ingeri..dar sunt o necredincioasa.. Nu am nimic si nu vreau nimic...Iubesc oamenii dar nu ii las sa intre..nici macar sa ma caute.
6 poezii, 0 proze
doru alexandru
sunt un simplu om care nu vrea decat sa se afirme dar sa nu fie criticat de cei care nu stiu ce este o poezie ma aplec cu turpul caut o stea ma inailt cu privirea stau si ma intreb:oare unde o fi ea? te caut pe tine cea mai iubita femeie-iubita de mine sa stii ca te astept ,te astept si o viata cum sa urasc un trup ,un suflet,o inima te tine TE IUBESC tu esti cea mai aleasa sa-ti dau tot ce am sa-ti dau toata iubirea unde esti acum? de-mi caut eu mangaierea? DOAMNE CAT TE IUBESC! cu tine in viata.... stiu ,ca pot sa reusesc iar pt tine doar mai am speranta o lume mizera fara rusine doar cu dispret o fericire ce-i doar efemera nimic nu are pret mai putin dragostea!!! eu am nevoie de tine tu te gandesti acum? oare gandu-ti e la mine? sa fiu eu oare singur la capat de drum? te rog te implor iti cer si iertare caci nu mai vreau sa mor atunci nu mai am sperante cum oare sa fac cum oare sa ajung ca de durere sa scap sa nu mai plang cum ra razbesc sa uit de necaz,sa-l uit de ce exist de ce...
1 poezii, 0 proze
slavu diana
.....doar o femeie cu frica de Dumnezeu si dragoste de frumos, in toate formele lui.... Rana mea Anonimă Pe tine te iubesc ca pe o rană, În care-am fost complice și chirurg, Pe tine te iubesc ca pe-un amurg, Sau ca pe-o jefuire de icoană. Cât apele spre mări încă mai curg Și ochii stau în cuiburi de sprânceană, Eu, totuși, te iubesc ca pe o rană, Și ca pe-o remușcare de chirurg. Tu nu ești rana ta, ești rana mea Atâta doar ca trupul tău o poartă. Pe tine te iubesc ca pe o poartă Ce-aș sfărâma-o ca să pot intra. Iar restul cât se poate întâmpla Sunt ciorne la o operă de artă. ...preluată pentru că mi-a plăcut mult-jos pălăria, merci.... â ă î ș ț
90 poezii, 0 proze
Tanasa Alina Loredana
sunt un suflet ca oricare altul...care a suferit,a iubit....care incerak sa treca prin lume ca un nor pe cer...care are o mie de intrebari cu raspuns neinteles shy alte o mie de intrebari fara raspuns...dar dak ma gandesc...intrega noastra viata e plina de intrebari...shy toate incep cu de ce.....shy nu numai intrebari...mai sunt shy regrete...Regret un cuvant nespus, regret o vorba aruncata cu rautate, regret un gest nefacut, regret o mangaiere neoferita, regret timpul pierdut, regret anticipat timpul pe care il voi pierde, regret cearta aceea stupida, regret ca nu spun "te iubesc" suficient de des unei persoane, regret ca nu am acum pe cineva langa mine, regret un telefon dat, regret un mesaj scris, regret o zi pierduta, regret o ocazie unica pierduta pentru totdeauna, regret ca am fost proasta cand nu trebuia, regret ca inca mai sunt, regret ca imi pasa cand ar trebui sa dau cu piciorul, regret ca vad mai mult decat ar trebui, regret ca nu sunt ignoranta si regret ca regret atat de...
1 poezii, 0 proze
George Vasilievici
„de o vreme înotai într-un zid. azi ai găsit ieșirea, pe partea cealaltă. eram cu tine când mi-a venit în cap asta: Te iubesc, moarte. Eu tot la tine mă întorc. Viața e doar o simplă aventură. Te iubesc, viață. Eu doar cu tine vreau să fiu. Moartea e doar o căsnicie aranjată. ai râs, tu ai fi inversat strofele. fie, le inversez, întoarce tu zidul”. (Mugur Grosu) A murit George, cu îngerii lui cu aripi de lame de ras care fumează pe la spatele lui Dumnezeu și îi aprind lumânări în față. A murit George, cu copil cu ochi bătrâni, care a privit prea mult în interiorul lumii și a scos de acolo urâtele și frumoasele, fără să aleagă. A murit George, petrecut de necredința prietenilor în dispariția sa... în Săptămâna luminată... „Acum aproape patru ani făceam cunoștință cu George Vasilievici. A trebuit să-mi spună atunci cea mai cruntă veste. Că a murit tata... Nu am putut atunci ajunge acasă și am făcut stenciluri cu Tatăl Nostru în neștire, supravegheat de George, Mugur, Miki, Alina......
0 poezii, 0 proze
MARILENA MIHAI
Sunt nascuta in Galati,intr-o familie de omeni simpli si frumosi.Copilaria mi-am petrecut-o in Bacau,acolo unde am terminat o parte din studii.In prezent sunt educator puericultor si mamica unei fetite in varsta de patru ani.Am debutat pe hartie in Bacau,la varsta de opt ani. Declaratie Mi-as deschide aripile sa zbor, Sa ma inalt,sa te ating, Dar aripile se topesc In raza frumusetii tale. Mi-as agata privirea de ochiul tau, Dar este aruncata inapoi, De albastrul crud, In abis. Ti-as spune cuvinte de dragoste Dar toate se prabusesc La picioarele iubirii tale, Fara regrete,fara cuvant. Te iubesc! Si viata va calca Mai departe In nopti si zile fara sir. Iar atunci,candva, Sa stii ca toate acestea Sunt telul meu,inima mea Si varsta ta:o luna si o zi.
104 poezii, 0 proze
Te mai iubesc
de Valentin Boeru
Te mai iubesc! O spun cuprins de teamă, Să nu mă critici că vorbesc prea tare. Să nu-mi arăți că te-ndoiești, tu care, Consideri că poți măsura ce-nseamnă. Ne mai iubim, dar diferit de clipa Ce...
Te mai iubesc
de Monica Berceanu
- lui G . E - Ce înger să mai pierd în noaptea noastră , Ce stea să mai pot stinge de pe cer? Cui azi iubirea mea s - o dărui , Doamne , Cînd numai e nici înger , nici rebel ? Fantasme albe - s...
Te mai iubesc… (versuri)
de NIMENI
Te mai iubesc… Înaltă ca un zid În față-mi marea S-a răzvrătit La margine de vis. Aproape, lângă mine, Resemnarea Îmi surpă dorul Învătându-mă să urc Alunecoase trepte Înspre abis… În rest, e toamnă…...
Nu te mai iubesc
de Kiss Andrei
Nu iti mai aud soapta Iar dragostea ta nu ma mai incalzeste Vocea ta placuta, acum Nu ma mai trezeste. Dar mi-ai picurat un strop in suflet Din taina vremii de demult, Si plansul veacurilor duse...
Inca te mai iubesc
de necoara denisa cezarina
De-ar fi, să vii Chiar și-ntr-o noapte fără vis Eu m-aș visa în Paradis, Dar știu, că tu La mine nu te mai gândești Am ajuns să cred în povești! De-ar fi, să pot Să îți arăt cât te iubesc La tine...
Nu te mai iubesc
de Sorin Stoica
Îmi amintesc că ploua și picuri grași loveau cu ritm soios geamul ferestrei ce dădea spre tomberoane. Aici plouă întotdeauna, mereu la fel, mereu ca și cum așa ar fi normal, gândeam. În timp ce o...
Nu mai e nevoie sa te iubesc...
de Gabriela Marieta Secu
Dacă ai să treci pe strda Poeziilor, ai să vezi de ce nu mai e nevoie să te iubesc eu... Pe strada asta plopii fără sot clevetesc impreună sange argintiu de lună, evele se fc coasta de drac,...
...Eu nu te mai iubesc...
de Dorin Esinenco
Eu nu te mai iubesc in vorbe... E inima ce-n fiecare zi Þi-o dau in scris celulă cu celulă, Într-un final... a ta va fi...
stii, nu te mai iubesc
de aliona khalil
Stii,nu te mai iubesc,si nu ma mai gindesc la tine,si nu ma ia fiorul de placere cind vad in vis privirea ta..Si nu-ti mai caut pasii si zimbetul alene,si dulcea mingiere ce mi-ai lasat-o pe-ai mei...
Acum știi de ce nu te mai iubesc
de Ivășcan Horia
Pe mine nu mă mai minți cu verdele tău Deșertăciune Mi-am întârziat privirea pe ochii tăi Pănă când am reușit să intru Dincolo de cuvinte Înauntru Unde un gramofon Repeta în gol De pe o placă...
