"Tarif normal" – 12569 rezultate
0.03 secundeMeilisearchAndrea Bede
Sunt un copil în creștere. Biografia mea începe acum 17 ani, dar nu conține nimic relevant pentru o antologie, mai ales pentru că textele mele nu vor ajunge acolo. Sunt un copil anormal într-o școală cu mulți copii normali cu părinți normali, profesori normali și tot ce poate fi mai normal într-un oraș normal dintr-o regiune anormală a unei țări normale din Europa. Sunt voluntar și sunt mândră când pot spune că am organizat ceva pentru cei din jur din propriile forțe și cu ajutorul celorlalți voluntari. Iar ce fac eu nu e perceput ca "normal" de persoanele din anturajul meu (de care voi scăpa în curând). Tot ce am zis aici are un singur scop: să demnonstreze faptul că disprețuiesc cuvântul "normal" și tot ce implică el. Și faptul că o carieră strălucită mă așteaptă.
1 poezii, 0 proze
Matei Mihaela M.
M-am născut în vara anului 1981 într-un sat nemțesc situat la granița vestică a tării. Trăind acolo primii ani de copilărie alături de bunici, am avut norocul de-a fi pentru o scurtă perioadă de timp om "normal". Școala și educația mea sunt complet irelevante și nu merită nici o atenție. La 19 ani mi-a încept "aventura" pierdutului de timp prin birouri, ședințe și între colegi de-o mediocritate dureroasă. Până la momentul de față am călătorit într-o măsură acceptabilă reușind astfel să văd câteva țări și de curând mi-am schimbat radical viața dedicandu-ma călătoriei, trăirilor și artei.
16 poezii, 0 proze
trif mihai
sunt un baiat superb(din punct de vedere moral)
2 poezii, 0 proze
TRIF MIHAI
NU PREA SHTIU!
3 poezii, 0 proze
Trif Laurentiu
Iubesc deci exist
5 poezii, 0 proze
Mihai Trif
4 poezii, 0 proze
ROBERT TRIF
PASIONAT DE LITERATURA, POEZIE, FILOSOFIE, ISTORIA RELIGIILOR, SIMBOLISTICA, MISTICA.
71 poezii, 0 proze
Monica Trif
0 poezii, 0 proze
Liliana Trif
Volumul meu de debut "Dulce-Amarui" a fost editat sub egida Universul Prieteniei, la Editura PIM, Iasi, in ianuarie 2013. Am mai publicat doua volume de poezie impreuna cu bunul meu prieten, Ioan Grigoras, primul :"Esti poezia sufletului meu", Editura Rovimed, Bacau, 2014, iar al doilea :"Din Paradisul aproape pierdut", Editura PIM, 2015. Am publicat si in cateva antologii de poezie.
11 poezii, 0 proze
andrei-mircea trif
mda...
1 poezii, 0 proze
Tarif normal
de elena gheorghiu
Doar apeși pe trăgaci și cu o precizie nemaipomenită poți transforma orice spațiu într-o cușcă plină de iluzii. Glonțul ucigaș te transformă-n vită. Tocatul de gânduri este doar meseria ta. Salată de...
Bă dude
de Marinescu Victor
m-au dat afară de la duracell cică nu mă încarc cum trebuie îmi pâlpâie roșul din ochi și deranjează angajatele femeia spune că bateria nu mă mai ține scuipă din ce în ce mai puțin și foarte sărat la...
Șoarecele alb
de Cristina-Monica Moldoveanu
Au trecut anii ca într-o clepsidră de jucărie cu nisip roz. Încă mai am ceasul bijuterie de secol 17-18 de la bunica, dar cine ar fi avut bani să cumpere o clepsidră adevărată? Ceasul acela nu mai...
De dincolo
de Daniela Luminita Teleoaca
Într-un fel sau altul ziua începe. Aceeași deraiere de la anotimp, de mult intrată în normalitate. Aceeași absență. „Printre” tinde să intre într-un fond pasiv de semnificație. Căci vidul dislocă....
Lumea si eu
de Adriana Camelia Silvia Popp
M-apuca uneori privitu-n gol si ganditul la tot felul de chestii care, se pare, ca nu-mi prea sunt de nici un folos. Cateodata imi vine, asa, sa topai de bucurie si sa rad cu gura pana la urechi,...
din nemurire
de qasman
din nemurire se iveau meduze cu capul de serpi alaturi eroul ce curma repezile dorinti se credea nemuritor sintagme dealuri dorinti necrezute noua se aseaza la vale. uimita soarta in normalitatea ta...
curvăsăria e contagioasă
de Vasile Munteanu
orașul doarme cu curul (pardon de cacofonie) la fusul orar (care oricum e imp... pardon din nou e zero) – trezește-te mon cher din lăudat metaforele noi vedea-te-aș satisfăcut! sta-ți-ar în gât! îmi...
Memoriu catre Constiinta
de Tony
Initial am vrut sa trimit acest memoriu unor organizatii destinate a apara drepturile omului, apoi unor instrumente de lupta impotriva cenzurii si a anormalului din societatea romaneasca- brusc am...
este normal?
de nicu brezoianu
este normal să fii strivit de mașină pe zebră atomi de uraniu s-aduni an de an în vertebră prostia frivolă pervers să ne subjuge pe toți savanți galonați să nască sfinți din roboți este normal să...
Președintele țării din hârtia creponată...
de Eugen Galateanu
Președintele țării n-a existat niciodată România este o republică rutieră România este o republică a norilor, cu notar inclus Și numai în mintea bătrânei Maria A rămas o siluetă din hârtie creponată...
