"Taina Sfintei Spovedanii" – 17661 rezultate
0.03 secundeMeilisearchTaina
Inca nu am reusit sa ma definesc
37 poezii, 0 proze
Arhip Cibotariu
Au innebunit salcamii De atata primavara, Umbla despuiati prin ceruri Cu tot sufletu-n afara Si l-au scos de dimineata Alb si incarcat de roua Cu miresme tari de ceruri Smulse dintr-o taina noua Au innebunit salcamii Si cu boala lor odata S-a-ntamplat ceva imi pare Si cu lumea asta toata Pasarile aiurite Isi scot sufletul din ele Pribegind de doruri multe Calatoare printre stele S-a-mbatat padurea verde Nu mai e asa de calma, Tine luna lunguiata Ca pe-o inima in palma Nu-mi vezi sufletul cum iese In haotice cuvinte, Au innebunit salcamii Si tu vrei sa fiu cuminte?
0 poezii, 0 proze
Emil Gârleanu
(1878 – 1914) S-a născut la Iași dintr-o veche familie moldovenească. Încă din copilărie l-au încântat peisajele moldovenești, lumea plină de taină “a celor care nu cuvântă”, frumusețea basmelor. Opera sa este alcătuită din schițe și nuvele. În unele, Emil Gârleanu înfățișează aspecte din viața țărănimii, a intelectualității. În culori pline de gingășie zugrăvește universul gâzelor, plantelor și animalelor. Aceste povestiri sunt strânse în volumul Din lumea celor care nu cuvântă.
7 poezii, 0 proze
antonina maudiere
m-am nascut intr-o familie unde visul face parte din realitate si de multe ori realitatea era dura ca un vis fara realizare.din copilarie am incepur sa port povara unei boli incurabile:dorinta de a cutreera lumea,de a sonda noi civilizatii si de a dezlega taina existentei umane. pasiunea pentru limbile straine m-au facut sa plec la facultate.intre anii 1995-2000 am facut studii la facultatea de limbi moderne la universitatea "Aleco Russo" din orasul Balti, Republica Moldova.Acolo orizonturi ale literaturii franceze si engleze mi s-au deschis si am inceput sa scriu in limba franceza si engleza.
37 poezii, 0 proze
Clipca Elena
Sunt o domnisoara ce tind la mai mult.Creind ma creez pe sine insumi,aflind tot odata sensul propriei mele vieti.In sufletul meu exista un punct ,prin care incerc sa-i descopar taina menirii sale si sper ca anume din acest punct imi voi marca inceputul viitorului meu.
7 poezii, 0 proze
Magdalena Vaida
redactor la Ziarul Faclia Cluj (www.ziarulfaclia.ro) Volume: "Teste de afectivitate" (proza scurta, Editura Albatros, Bucuresti 1990), "Taina cea mare" (povesti, Editura Alux, Bucuresti, 1993), "Femina lente" (proza scurta, Editura Nord, Quebec, 1996), "Colierul fermecat" (povesti, Editura Limes, Cluj-Napoca, 1999), "Dejul in presa" (antologie, Editura Astra, 2005) Proza in antologiile: "10 prozatori" (Albatros, 1996), "cu zambetul pe buze" (Albatros, 1988), "La Beclean pe Somes, candva..." (Editura Clubul Saeculum, 2004), "Anotimpul cailor" (Editura Clubul Saeculum, 2006), "Saeculum, dincolo de nostalgii" (Editura Eikon, Cluj-Napoca,2006) Colaborari la revistele: Luceafarul (Bucuresti), Astra (Brasov), Vatra (Targu Mures), Zburatorul(Onesti), Tribuna (Cluj), Minerva si Miscarea literara (Bistrita), Luceafarul romnesc (Canada)etc.
17 poezii, 0 proze
Nicolae Avram
Licențiat în drept Cântece de sinucigaș ( cartea I ) - Mesagerul 2000 Litanii pentru diavol - Ideea Europeană 2006 Cântece de sinucigaș ( cartea a doua ) – Vinea 2008 Îngrijitorul ediției „Iată cina. Iată taina” – poeme de Aurel Onișor – Eikon 2007 (avrampoems@yahoo.com) „Avem de face cu un poet adevărat, Nicolae Avram, din Beclean, Bistrița – Năsăud, un poet al cărui „cinism” liric, de mare forță frizează tragismul existențial, altminteri decât în „joaca de tragicul” întâlnită din abundență la mulți postmoderniști de profesie” Constantin STÃNESCU în „Adevărul literar și artistic” „Nicolae Avram nu e, cu certitudine, un ludic postmodernist și se află la polul opus modelului „optzecist” ; el scrie o poezie intens tragică ( și în descendența marilor poeți tragici ), pe care aș numi-o post-agonală. Vechile teme moderniste ale răului universal și ale sinuciderii, uzitate până la demonetizare, capătă a proaspăt – întunecată splendoare în poezia lui Nicolae Avram. ( …) Nicolae Avram...
17 poezii, 0 proze
Camil Baltazar
Camil Baltazar (n. 25 august 1902, Focșani, d.27 aprilie 1977, București) este pseudonimul literar al lui Leibu Goldenstein (sau Leopold Goldstein) și desemnează un poet român evreu din perioada interbelică. Poetul cultiva versul tradiționalist și poezia intimistă. Deși în perioada 1947-1976 a publicat alte 8 volume de versuri, poetul a intrat, treptat, într-un con de umbră. Vecernii, 1923 Flaute de mătase, 1923 Reculegeri în nemurirea ta, 1925 Biblice, 1926 Strigări trupești lângă glesne, 1927 Cina cea de taină, 1929 Poeme vechi și noi, 1931 Întoarcerea poetului la uneltele sale, 1937 Tărâm transparent, 1939
10 poezii, 0 proze
Ioan Teologul
Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol și Evanghelist Ioan este cunoscut și ca Ioan Teologul. A fost unul din cei Doisprezece Apostoli și a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice: I Ioan, II Ioan, și III Ioan și Apocalipsa. Prăznuirea sa principală este în 8 mai, apoi împreună cu cei Doisprezece Apostoli în 30 iunie, iar adormirea sa în 26 septembrie. Sfântul Ioan a fost fiul Salomeei mironosița și al lui Zevedeu, un pescar. Fratele său a fost Sfântul Iacov, un alt apostol. În Evanghelia sa, el se prezintă ca fiind "ucenicul prea iubit al lui Iisus" mai degrabă decât cu numele. El a fost cel mai tânăr din cei Doisprezece Apostoli și foarte apropiat Domnului. Această apropiere este adesea reprezentată în icoanele cu Cina cea de Taină, unde Sfântul Ioan se sprijină de Mântuitorul. El a fost de față la Schimbarea la Față a Mântuitorului împreună cu Petru și cu fratele său Iacov. Sfântul Ioan a fost exilat în insula Patmos de către Împăratul Domițian între...
5 poezii, 0 proze
dragoi andreea cristina
LUI EMINESCU Rasare,apune,in lacrimi de stele Un geniu din neguri de ere... Sta straja la cumpana veacului sfant Si-si cauta-n tihna un tainic mormant! E steaua singuratatii cazuta Pe sfant pamant romanesc. O raza abia aparuta, Dar stinsa in tacere pe veci! Eminescu,altarul poeziei, rostita In limba dulce si clara, Iubire si taina mereu harazite Sa bucure un popor si o tara!
1 poezii, 0 proze
Taina Sfintei Spovedanii
de Cleopa Ilie
Taina Sfintei Spovedanii - Părintele Cleopa Taina Sfintei Spovedanii O cunoaștem din predanii, Cât de mare rol anume Are, pentru-ntreaga lume. Pentru ea, Mântuitorul A vorbit la-ntreg poporul, Că nu...
Predică la Duminica Tomei
de Cleopa Ilie
Predică la Duminica Tomei (Despre îndoiala în credință) Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut (Ioan 20, 29) Hristos a înviat ! Iubiți credincioși, În prima zi a Sfintelor Paști, seara, ne spune...
Subt scutul amurgului (motivul umbrei în poezia și aforistica lui Blaga VIII)
de Corneliu Traian Atanasiu
Dacă umbra a fost recuperată și convertită din culpabilă și păcătoasă ispită în oază de taină prielnică vieții umane, este firească pentru poet tentația contemplării momentelor ei de superlativă...
„Lucrarea”, o carte emblematică pentru devenirea noastră
de Cornel Galben
În Postul Paștelui, una din conferințele ASCOR Bacău ne-a prilejuit întâlnirea cu autorul primului curs de psihologie creștin-ortodoxă din România, Cornel Constantin Ciomâzgă, gazetarul ce a realizat...
Cristina Lițoiu [Deisis] - într-un dialog imaginar
de Maria Prochipiuc
Prietene , e iarasi toamna afara si printre atatea umbre nu ti-e bine, eu ma-nfior si plang in prag de seara cand ma gandesc prietene la tine... * Îți scriu, în anotimpul trezirilor miraculoase,...
Educația prin Dogmă: „Drepți! Spre mântuireeee… Marș!”
de Victor Potra
Vroiam să scriu acest text grav, detașat, cu argumente, motivație și documentație. Documentându-mă, am aflat că există suficiente luări de poziție echilibrate, susținute logic, sociologic, cultural...
Heruvimul sau despre taina spovedanie
de Adrian Mihăescu
Să mergem să ne spovedim, fiindcă tot suntem în postul Crăciunului. Se-ncolăcesc păcatele ca iedera peste suflete. Ajungem să umblăm pe stradă măcinați de malaxorul gândurilor, întunecați și supărați...
Despre postire
de Cuviosul Ioan de la Valaam
19 februarie 1948 Mă bucur că ați primit Sfintele Taine ale lui Hristos. Spovedania făcută părintelui X te-a lăsat în îndoială. Ce-i de făcut? Trebuie să înduri și să nu te descurajezi. Într-o...
"E plină de fiare țara asta"
de Dumitru Sava
S-a așternut o liniște mormântală. Oamenii n-au mai așteptat până la sfârșit, au plecat derutați, cu capul în pământ, către casele lor. Dar eu, poate ca pe o nevoie de ispășire, am continuat,...
Împărăția Domnului
de Jianu Liviu-Florian
Împărăția Domnului Împărăția Domnului e-n tine; în gândurile tale, mila ta, în mugurele frământat de bine ce l-ai făcut, din suflet, altcuiva - Împărăția Domnului e pâine Ce-ai dăruit-o celui prea...
