Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Târfă și vestală"19306 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
41 rezultate

poezii-din-tara-lui-elian

ColecțieEbook47 texte

Poezii din tara lui elian

de Dana Banu

Gheorghe EneGE

Gheorghe Ene

AutorClasic

Profesor, poet, prozator, traducător, publicist, reprezentant al textualismului, curent literar românesc promovat de „Generația ‘80” (în proză scurtă, texte epistolare) și „Desant ’83”. S-a născut la 16 octombrie 1950, în satul Căldărești, comuna Pogoanele, județul Buzău, După terminarea liceului din Pogoanele, se înscrie la Facultatea de Filologie a Universității din București, secția română-franceză, absolvind în 1973. În anii studenției participă la numeroase activități literare: membru-fondator al grupului Noii din cadrul Cenaclului „Junimea”, condus de Ov. S. Crohmălniceanu, redactor și colaborator al revistei-afiș Noii (1970-1973), alături de Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Gheorghe Iova. Debutează tot atunci la Luceafărul, cu poezii de factură modernistă. Deși figurează în antologiile Tineri poeți (1969), Semnul că nu cunoaștem eclipsa (1978) și în volumul colectiv de proză scurtă Desant ’83, își publică prima carte, placheta de poezii Intrarea în Europa sau Târfa și...

4 poezii, 0 proze

florin predescuFP

florin predescu

AutorAtelier

nascut in sibiu debut literar in sibiu si apoi aparut in publicatii in tara si in germania si canada si sua absolevent de filologie studii in germania si canada un poet exilat la tropice amintind nostalgia si tristetea din pontice

6 poezii, 0 proze

dan pinticanDP

dan pintican

AutorAtelier

am crescut undeva,la confluenta dintre dulcele aer traditional de la tara si strictetea impusa de parintii mei. refugiul meu divin era imbratisarea mirosind a busuioc a bunicii mele.dinsa ne priveste acum din neantul fara dureri al celor buni si drepti. am absolvit un liceu cu profil filologic(Ady- Sincai,Cluj-Napoca).actualmente, activez ca si director-executiv in cadrul unei firme de constructii. am inceput sa valsez pe aleile poeziei inca din scoala generala.prima poezie a fost in limba franceza.in liceu, la cererea colegilor, scriam poezii pe care ei le foloseau ca si arme redutabile in campaniile lor de cucerire a fetelor. paradoxal e ca eu nu am reusit niciodata sa fac "cuceriri" cu ajutorul poeziilor mele.am publicat o singura data citeva poezii in ziarul NATIONAL(septembrie 2001) si am fost invitat la doua emisiuni radiofonice, avind ca tema poezia de dragoste, pe postul de radio RENASTEREA(redactor Flavia Teoc). din pacate, scriu cam rar.dar,fara a-mi cauta scuze, cred ca...

9 poezii, 0 proze

Alexandru DepărățeanuAD

Alexandru Depărățeanu

AutorClasic

Alexandru Depărățeanu (25 februarie 1835 - 11 ianuarie 1865) a studiat în țară și apoi la Paris, unde și-a însușit idei revoluționare. Amestecat în mișcarea politică a ajuns deputat în Camera care a urmat după lovitura de stat (1864), dar a murit tânăr. A lăsat totuși pe lângă o dramă Grigore-Vodă o colecție de poezii, care s-a tipărit pentru prima dată în 1861 sub titlul Doruri și amoruri. E sigur că avea talent, dar natural, el n-a ajuns decât în faza de imitație și de inspirație după maeștrii săi, mai ales francezi. Influența aceasta se vede chiar în vocabularul întrebuințat de el, fapt care-l apropie de Heliade, care pare a-i fi fost maestru, dar îl face neînțeles azi. Probabil că nimeni nu i-ar fi reținut numele bietului Depărățeanu, dacă Topîrceanu nu l-ar fi parodiat memorabil în Vara la țară. De altfel o parte din scrierile lui aflate la moșia din Deparați a fost arsă la răscoala din 1907. Să remarc totuși talentul lui Alexandru Depărățeanu, care promitea, dar nu se copsese...

1 poezii, 0 proze

Vali NițuVN

Vali Nițu

AutorAtelier

Absolvent al Facultății de Științe Juridice - Specializarea Drept și al Facultății de Științe Juridice Sociale și Politice - Specializarea Jurnalism - șef de promoție. Doctor Științe Economice - Management - Tema: Reengineering în media românească, masterat în Administrație Publică Europeană, profesor științe socio-umane. Realizator de talk-show-uri la televiziunea Columna. Editez și tipăresc o revistă culturală. Apare de 13 ani și se numește IMPACT Cultural, ca și societatea comercială pe care o conduc din 1992. Ziarul (revista) are 24 de pagini, format A3, coperți policromie. De 4 ani editez alte două reviste: Suplimentul Impact și Integrame Impact. Public in ziare și reviste din țară și străinătate: (Poezia-Iași, Vatra Veche-Tg. Mureș, Litere - Revista SST)etc , precum și în "Destine literare" din Canada,revistă a A.C.S.R., membru al A.C.S.R., vicepreședinte al Societății Scriitorilor Târgovișteni, membru al Academiei Internaționale "Mihai Eminescu", al Societății Culturale...

735 poezii, 0 proze

LB

lorena bujor

AutorAtelier

Manager,activitate de aproape cinci decenii in domeniul educational;numeroase participari,in tara si strainatate,la simpozioane/sesiuni de comunicari stiintifice;autor/coautor lucrari metodice/stiintifice, creație literară/poezie etc.

18 poezii, 0 proze

Andrei PleșuAP

Andrei Pleșu

AutorClasic

Absolvent al Academiei de Arte Frumoase, secția Istoria și Teoria Artei (1971). Doctorat în istoria artei (1980). Cercetător la Institutul de Istorie a Artei (1971–1979; 1984–1989). Lector universitar în domeniul arta românească modernă și istoria criticii de artă (1980–1982). Profesor la Facultatea de Filozofie (din 1992). SCRIERI: Călătorie în lumea formelor (Meridiane, 1974) Pitoresc și melancolie (Univers, 1980; Humanitas, 1992) Francesco Guardi (Meridiane, 1981) Ochiul și lucrurile (Meridiane, 1986) Minima morală (Cartea Româneascå, 1988) Jurnalul de la Tescani (Humanitas, 1993) Limba păsărilor (Humanitas, 1994)Despre îngeri, 2003 precum și numeroase articole în reviste din țară și străinătate.

6 poezii, 0 proze

Gavriluta IulianGI

Gavriluta Iulian

AutorAtelier

Nascut in Buzau, din parinti ardeleni si buzoieni, scoala generala in Buzau, la fel si liceul, apoi facultatea particulara de metafizica si astronomie, (numai 3 ani, abandonata), Facultatea de teologie ortodoxa, student sociologie/psihologie, Univ. Spiru Haret, 95-99, preot profesor in Buzau, Constanta, Columbus-Ohio, Detroit-Michigan, Chicago-Ilinois(SUA), am candidat ca deputat din partea PPP pentru Buzau, presedinte Fundatie Culturala, editor si Presedinte revista culturala "Vrednicia", Premiul I la concursul national de proza Vasile Voiculescu(2004), colaborari cu mai multe reviste din tara si strainatate, participare la diferite sesiuni si conferinte, am organizat ami multe conferinte pe diferite teme cu participare internationala, etc...

15 poezii, 0 proze

Mandra Ana-MariaMA

Mandra Ana-Maria

AutorAtelier

Pe 23 iulie 1986 m-am grăbit să ies în lume, să descopăr acele sunete pe care 7 luni le-am auzit și doar întruna m-am întrebat de unde vin. Copilăria a fost ca o minge de ping pong între viața la țară și viața la oraș, între natură și antropic. Școala generală m-a despărțit de prieteni și mi-a adus colegi. A urmat liceul. Prietenii eterne, clipe de vis. Anul 2005 a fost anul absolvirii. Pe scurt, v-am povestit 19 ani. Anexă: Scriu din plăcere, o mică pasiune care nu poate fi înăbușită. Nu zic că am talent. Iar dacă îl am, mai e până să îl fructific. Sper doar că veți înțelege ceva din ceea ce scriu. Dacă o singură persoană va înțelege, înseamnă că nu am scris degeaba.

328 poezii, 0 proze

NC

nadia chimion

AutorAtelier

M-am nascut intr-o zi cu mult soare , de aceea sint o persoana pozitiva , plina de viata si asta i-i datorez lui Adrian . Am vazut multe , am emigrat din tara in tara si abia acum imi dau seama ca nu inteleg sensul vietii . Dar sint optimista ca intr-o zi am sa reusesc sa-l descopar

1 poezii, 0 proze

Târfă și vestală

de razvan rachieriu

Mi-am tăiat ideile pliate peste un adevăr maleabil Și din ele au țâșnit sunetele unui dor inefabil, Împroșcând tăcerea și despicând aerul elastic Ce se întinde între sinele străveziu și un om de...

PoezieAtelier

Manifestațiile, Gerula și pretorienii

de Cucu Constantin

- Așa nu se mai poate! dădu glas Gerula evidenței care, după al 4-lea clondir de bere, ajunsese de o claritate uluitoare. Morhon, Glond încuviințară triști și tăcuți din cap. Doar Darheu nu mai zicea...

Atelier

Parfum de femeie

de razvan rachieriu

M-a strigat în vis o vestală mi-a rostit numele ca o atingere suavă a frumuseții de sublim era dorul de iubire ascendent crescut din izolare socială deghizat în fecioară cu gestul îndoielii am...

PoezieAtelier

La naiba, vrem happy end!

de Realdo Tokacs

Ca de obicei, iubesc o femeie. Ma extaziez sau agonizez doar in functie de ea. Avem nevoie de chestia asta, sa facem miscari de rotatie in jurul cuiva, a ceva. Ne place sa ne credem comete, desi de...

ProzăAtelier

Bună dimineața, tristă Românie!

de Cristian Petru Balan

\"Bună dimineața, Românie sfințită de dureri! Bună dimineața, frumoasă zeiță terestră, îmbrăcată în ie de câmpii doinitoare, respirând jale prin plămânii codrilor de-aramă și-ai pădurilor de-argint...

PoezieAtelier

Povestea zapezii

de Miron Manega

Era o țară-n care nu ningea... Cu oameni negri e povestea mea: Atît de negre lacrimi, și de triste, Înăbușeau în negrele batiste Încît, odată, un străin le-a zis (Avea străinu,-n brațe, un cais) C-ar...

PoezieAtelier

afrodita și păsărarul

de Cătălin Al DOAMNEI

nu reușisem să ajung la moartea afroditei și cel care secătuise o țară m-a chemat să-mi arate însemnele triumfale ale dezastrului și să mă roage să rostesc elogiul funebru al unei vieți trăite din...

PoezieAtelier

Educație

de Gheorghe Asachi

Copăceii încă tineri, ce de tot s-a părăsit La voință și-ntâmplare în salbatica pădure, Mai \'nainte de a crește, vor să piară nesmintit De a fiarelor calcare sau de barbară secure, Zăcând pedecă în...

PoezieClasic

Crez de vis... la Rege

de Daniel Aurelian Rădulescu

De la bunica ascultam prin’70 Povești cu o Regină din alt timp Ce cobora-n calești, cu har și nimb Pe-n drum de colb, la fel ca azi... poteci. Și tatăl meu, copil desculț, vedea Alai regesc în...

PoezieAtelier