"Sunt un străin ce înțelege" – 21762 rezultate
0.04 secundeMeilisearch
Delicventa_juvenila
M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]
de oricealtceva
Dragoș Carabăț
M-am născut, în data de 06 ianuarie 1976, în orașul Brăila. Sunt absolvent al liceului teoretic: ″Mihail Sebastian″,promoția 1997, profil uman, secția filologie, limbi străine, engleză avansat și franceză începător, din orașul Brăila. De asemenea, sunt absolvent al unui curs de operator computer, din anul 1998, la un colegiu particular de informatică aplicată din orașul Brăila. În anul 2000, am absolvit un curs de limba engleză pentru avansați la institutul european de cursuri prin corespondență:″Eurocor″ din București. Între anii 2003 și 2005,am fost cooptat în programul "Phare-Coeziune Economică și Socială.Teatrul ca viață. Pledoaria tinerilor cu dizabilități care tânjesc după înțelegere", desfășurat, în orașul Brăila, în incinta teatrului: "Maria Filotti", unde am jucat într-un spectacol de pantomimă regizat de domnul actor Alin Florea și în piesa de teatru: "Caut un prieten” regizată de domnul actor Liviu Pintileasa. În prezent, îmi public creațiile mele literare în revista:...
23 poezii, 0 proze
mircea trifu
A fi poet nu e dacit întâmplare . Trebuie să știi însă, Prețioaso , că numele acesta de poet , foarte puțini îl merită , așa că eu unul nu-s dacit un iubitor al poeziei , iar pentru ceea ce-mi face trebuință , nu mă duc nici să cer , nici să caut versuri străine : cele pe care le am , sunt ale mele, dar asta nu înseamnă că sunt poet. Poezia trebuie folosită ca un giuvaier foarte prețios, pe care stăpânul lui nu-l poartă in fiece zi și nu-l arată oricui , nici la orice pas , ci numai când se cuvine si are temeri să-l arate. Poezia e o prea frumoasă domnița , neprihănită , cinstită , cuminte , iscusită , sfioasă si retrasă între hotarele înțelepciunii cele mai înalte. E prietena singurătății , îi țin de urât izvoarele, o mângâie pajiștea , îi descrețesc fruntea copacii , o învelesc florile , și-n cele din urma, ea însăși îi desfată și-i instruiește pe toți cei ce se împărtășesc dintr-însa. MIGUEL DE CERVANTES SAAVEDRA NUVELE EXEMPLARE "TIGANCUSA".. Publicat doua volume de...
812 poezii, 0 proze
Maria Sideanu
Sunt un om si ...totusi tind spre lumi straine de a mea...poezia ma destinde, ma face mai fericita, imi da putere sa inteleg viata...nu voi fi niciodata o mare scriitoare, ci doar o mare visatoare! ;) Have fun!
9 poezii, 0 proze
L. R.Claudia
....am parul de culoarea frunzei adormite, am ochii stravezii, locuiesc la malul marii, iubesc: frumosul, viata! ...sufar, citesc, scriu, lucrez, ma plimb... ma intreb daca pomii infloresc singuri sau trebuie sa fie casatoriti inainte de a lega rod, ma intreb cand a aparut sentimentul, sensibilitatea, zambetul, sarutul... oare au fost inainte de noi, dupa noi...sau odata cu noi... ma intreb cum reusesc unii sa traiasca fara ele... ma intreb daca diavolul este un strain fara chip sau este de printre noi... ma intreb daca frunzele vorbesc intre ele... ma intreb de ce pe unii oameni reusim sa-i scoatem din noroi dar nu reusim sa scoatem noroiul din ei... ...................................................... sunt corecta, punctuala....dar am un mare defect: vreau ca toti oamenii sa fie la fel..... Sunt omul care doresc dincolo de necesitatea momentului actual si stiu ce am de dat si ce am de primit. http://www.trilulilu.ro/folkforever/35b254a58ae034
13 poezii, 0 proze
Dan Giosu
REPERE, Nr.116 29 ianuarie - 5 februarie 2002 Vine o vreme în viața unui individ (fie el masculin, feminin sau, la alegere, androgin) când doar cărțile mai sunt în stare să calmeze și să liniștească tot ce au tulburat ceilalți. Și când spunem cărți, spunem \"Scândura lui Afansol\" a lui Dan GIOSU. Unul dintre prozatorii care ar putea cu ușurință să fie încadrat la optzeciști de către o istorie riguroasă a literaturii. Un simplu cititor, însă, străin de periodizări sau clasificări savante - ar remarca, fără îndoială, că proza scurtă la care s-a înhămat Dan Giosu, se bucură de puternice accente de umor și absurd, ceea ce pentru noi înseamnă deja mult, dacă nu cumva totul. Ioana BRADEA Un prozator neobișnuit Proza poeților sare de obicei peste cal. Și fie că acest cal este un cal de lemn, cal de bătaie, cal beat sau treaz, ea poate fi bună, proastă, realistă, fantastică, suprarealistă, avangardistă, expresionistă, metaforică, sarcastică, absurdă, toate la un loc; poate fi oricum, poate...
0 poezii, 0 proze
dan liberman
Nascut pe 16 iunie 1968. Contact: dan.liberman1968@gmail.com Profil: Sensibil, rece, brutal, strain in propriul destin. In cautare de altceva, de acel ceva ce poate schimba fie si pentru o clipa tortura cotidianului. Mult prea legat de timp, de forta clipei care ma zdrobeste. Timorat de finitudinea inexorabila. Intr-o viata viitoare, poate un fluture albastru. Azi, aici si acum, o incercare, un gand, o clipa, o bataie de aripa. Asta sunt eu.
5 poezii, 0 proze
Felicia Mariana Orban
"Nu sunt ce par a fi - Nu sunt Nimic din ce-aș fi vrut să fiu! Dar fiindcă m-am născut fără să știu, Sau prea curând Sau poate prea târziu... M-am resemnat, ca orice bun creștin, Si n-am rămas decât..." Cea care sunt!... Mai concret: Numele meu este, așa cum scrie in caseta de sus, Felicia Mariana Orban. Data nașteri: 7 februarie 1978. 1993 – 1997 Liceul Teoretic "Al. I Cuza" – Ploiești (profilul Chimie – Biologie) 1998 – 2002 Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității "Spiru Haret" București, specializarea Engleză – Germană. Momentan… visătoare. În viitorul apropiat… profesoară. Mai târziu… time will tell! După cum se vede, n-ar fi prea multe de spus despre mine. Cum am început să scriu: îmi aduc vag aminte că am scris câteva poezii prin clasele primare (parca erau despre mama…), dar la modul serios am început să scriu în liceu. O părere negativă m-a făcut însă să renunț la un moment dat și am reînceput să scriu acum un an și trei luni, adică prin februarie...
91 poezii, 0 proze
Radu Dorela
Nu stiu daca o biografie este foarte relevanta in cazul meu, dar ceea ce pot spune despre mine este ca sunt in clasa terminala intr-un liceu de limba germana din Sibiu..pana sa ajung aici am studiat in orasul meu natal, Deva.Trecutul meu nu a fost plin de evenimente iesite din comun..n-a fost nici roz si nici negru asa ca nu voi povesti prea multe despre mine. De mica am avut inclinatii spre literatura, in special poezie.De scris am inceput sa scriu de pe la varsta de 13-14 ani. Am studiat si mai studiez limbile straine...probabil pe viitor tot asta voi face. Momentan vorbesc cursiv 3 limbi straine(germana, franceza, engleza) + romana, dar prima si vesnica pasiune va ramane poezia si literatura. Cam asta ar fi de spus despre mine. Sper doar ca poezia mea sa fie apreciata...daca nu, inseamna ca nu am stofa de poet si asta este, incercarea n-are moarte...
13 poezii, 0 proze
Silvia Van
(van_silvia@yahoo.com) Nascuta in Arges, Liceul German in Pitesti, Facultatea de Limbi Straine (germana-franceza) in Bucuresti; profesoara un timp, in prezent, redactor pe probleme de politica externa la Observatorul Militar; volumul de poezii "Obsesia Iubirii" a aparut in mai 2006, iar cel intitulat "Dansand cu timpul" in iunie 2010 la Societatea Scriitorilor Militari. Biografie, altfel Am avut privilegiul sa-mi petrec copilaria intr-un colt de rai, asa cum sunt nenumarate in tara aceasta, un loc a carui existenta abia daca o poate banui un orasean si mai ales un bucurestean, daca nu are norocul sa aiba bunici sau alte rude la tara. Nu era un sat propriu-zis, ci o colonie muncitoreasca plantata intr-o comuna suburbana. Dar asezata la poalele unui deal, pe o fosta mosie boiereasca, - Florica lui Bratianu - un taram fermecat, ce si-a lasat amprenta in intreaga mea fiinta. Stateam intr-o casa impunatoare, un fost conac nationalizat care apartinuse lui Virgil Madgearu, cunoscut economist...
211 poezii, 0 proze
Tomița Andreea
Născută la Craiova, cu doar o lună înaintea căderii Comunismului, am fost un copil fericit, iubită fiind de părinți și soră. Am crescut într-un mediu călduros, înconjurată de o atmosferă de poveste. Să fi fost acesta izvorul imaginației mele? Dragostea pentru limbile străine m-a împins spre diferite cursuri ca într-un final să mă vad ajunsă studiind la nivel de bilingvă franceza și ca hobby multe altele. Cuvintele au inceput să mă atragă încă din școala generlă când, inspirată de lecturile de la clasa ori de cărțile ce "din întâmplare" îmi picau pe mână, am vrut să-mi testez propria capacitate de a crea. Nu m-am considerat niciodată suficient de pregătită pentru a duce la capăt o lucrare voluminioasă deși asta-mi este ținta supremă. Sunt sigură, însă, că timpul și experiența îmi vor fi tovarăși de nădejde și că visul de-a-mi vedea lucrările publicate nu va fi o simplă himeră.
6 poezii, 0 proze
Sunt un străin ce înțelege
de alice drogoreanu
sunt un străin ce înțelege ascuțind semne din adâncul pădurii războinici călăresc în luna plină acceptând un ritual plin de puterea mâniei în umbră atâta îndepărtare se desface rece ca un șarpe ca o...
Instructiuni de folosire
de Sorin Voinescu
Orice produs trebuie sa aiba instructiuni de folosire. Asa spune legea. Asa e normal. Citesc o poezie, doua, zece. Nu-mi pierd speranta, poate o sa inteleg mai mult decat o idee sau doua. Poate la...
Epistola de Dincolo
de Iulian Hermeziu
Epistola de Dincolo ,,...un nestiutor, un neica-nimeni, un mereu mancat in cur de atata curiozitate, ce s-asteapta sa descopere prin mine, pentru-a-cata oara... o questie, numita de tanatalai uneori,...
Străinul
de ARISS
Cel ce ma asculta acum pe mine E un strain, nu vreau sa-l cunosc Cu sufletul ma asculta el pe mine Chiar daca iarasi sunt un prost. Sa nu ma judeci tu, straine Incearca daca poti sa ma intelegi Si...
exilul îngerului
de lucaci sorin
trebuia să pleci așa că eu am rămas lângă papornița asta sleită de călătorii dupa cum ne-a fost înțelegerea stabilită în pavilionul de ceai pot să-ți răspund că eu sunt ceața bisericilor și totodată...
Monologul străinului
de Ovidiu Platon
Strada se agită sub tălpile mele, un furnicar de umbre care vorbesc o limbă necunoscută. Fiecare silabă e o enigmă, un sunet ce ricoșează în mintea mea ca o piatră aruncată în lac. Cuvintele lor îmi...
Andrei Goreci
de ciprian
Cu cat iubim mai mult, cu atat suferim mai mult si intelegem mai bine. Faptul ca Andrei a murit, ne condece la o reflectie. Eram cuprins de o curiozitate interioara sa privesc toata ceremonia...
Mergand cu gandul
de Mocanu Adrian
Mergând cu gândul (eul, drumul, muzica și imaginea sunt pentru gândire. 2012) (Un gand e a pune o foaie alba. 10.10.15) (Vointa de a gandi este tunul cu roti care scrie? omorand. 01.12.15) Mă duc în...
AN NOU
de vitalie sprinceana
AN NOU Aseara am rupt ultima fila Din calndar. Am aruncat-o in cosul De gunoi. Si am iesit undeva, Dar nu stiu de ce Frumusetea lumii,care Mai inainte ma fermeca- Mi s-a parut artificiala. Si am...
