Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Sufletul fulgi de nea"20409 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
saveta ititescSI

saveta ititesc

AutorAtelier

Saveta Ititesc, pseudonim Liliana Moga(fulgiarginti). Când fulgi ning castani fără frunze, iarna vine, vara a trecut, primăvara e doar amintire. Născută în județul Alba, în localitatea Blandiana ce-a dăruitoare de har literar, la 30 noiembrie 1947. Peste anii copilăriei a nins cu povești spuse de părinți, la gura sobei, în nopțile lungi de iarnă. Așa s-a născut în sufletul meu nevoia de poveste și bucuria de-a povesti. În anii 80' am fost membră a cenaclului Panait Istrati din Petroșani, condus pe atunci de regretatul scriitor Dumitru Dem Ionașcu. În anul 1988, am obținut Premiul Uniuni Tineretului la Concursul de creație literară pentru copii "Elena Farago" desfășurat la Craiova. În anul 1989, m-am numărat printre laureați Festivalului Național "Cântarea României" obtinând premiul al -IV-lea la faza republicană. În anul 1995, am publicat în cotidianul local "Unda de Șoc" scurta povestire "Pustietatea unei vieți", sub pseudonimul Liliana Moga. În anul 2004, mă număr printre...

7 poezii, 0 proze

Irina CiurezIC

Irina Ciurez

AutorAtelier

“Sufletul omului indura amaraciune, indura umilinta, indura jignirile. Dar mai greu decat orice, golul si mai ales golirea. Golirea sufletului nu te omoara, dar te sleieste.”Ileana Vulpescu – De-amor, de-amar, de inima albastra

1 poezii, 0 proze

CF

COMAN FLORINA

AutorAtelier

Sufletul omului vibreaza la auzul unui cant de pasarea, la mirosul unei flori...la atingerea dragostei! Nu-i pacat sa nu cantam aceste minuni lasate de Dumenezeu, sa se bucure si alti de ele?! Iubiti-va, dragii mei si nu uitati mai intai de toate ca suntem OAMENI!!!!!!!!!

4 poezii, 0 proze

OA

Oltean Alina

AutorAtelier

sufletul meu

1 poezii, 0 proze

CB

claudiu banaru

AutorAtelier

cand sufletul iti este in durere, lacrimile devin creatie!

1 poezii, 0 proze

BG

Balica Galina

AutorAtelier

Poezia e sufletul meu... Numai prin ea imi exprim trairile intr-o versiune atat de reala incat, atunci cand ies din lumea ei, nu mai am puterea sa ma recunosc...Si, totusi sunt eu!

6 poezii, 0 proze

Maria Magdalena FrandesMF

Maria Magdalena Frandes

AutorAtelier

O simpla tanara cu sufletul complicat, nascuta in Toplita, cu o viata sinuoasa intr-o zi tarzie am creat inspirata fiind de depresie si de un poem al unchiului meu.

6 poezii, 0 proze

SatisS

Satis

AutorAtelier

Trupul este neimportant...sufletul...este aici de cand lumea:) Limbajul Universului mi'a spus asta. Am incetat a mai intelege oamenii, ma multumesc doar a iubi in fiecare secunda.

5 poezii, 0 proze

A

alice

AutorAtelier

imi descopar,timid,sufletul,zambind

12 poezii, 0 proze

Sanda  DanielaSD

Sanda Daniela

AutorAtelier

Scriu poeme pentru sufletul meu și simt că prin ele mă eliberez. Astfel, scriind,îmi exteriorizez avalanța de sentimente. Lucrurile care mă inspiră sunt minunile cu care viața ne întâmpină zi de zi, iubirea, prietenia, natura și oamenii care au știut să lase în urma lor lucruri memorabile care să ajute omenirea în progresul ei.

21 poezii, 0 proze

Sufletul fulgi de nea

de balint bogdan-iulian

Se-asterne iarna in viata mea, Si fulgii mi-acopera gandul, Ma uit cat de alb e pamantul Iar sufletul s-a facut fulgi de nea. Prin zare te caut pe tine, Sa ma asez pe pleoapele tale, Dar tu clipind...

PoezieAtelier

Ninge cu fulgi de nostalgie

de Rodica Lupu

Cu un zâmbet afișat ca-ntr-o poveste din basmele cu spiriduși, privesc afară cum ninge iar fulgii mari de nostalgie îi simt cum se întind peste perdeaua de ani. Omătul crește văzând cu ochii. Încă o...

Atelier

Fulgi de zahăr ars

de Alice Diana Boboc

Iarna s-a dat peste cap Cu o scuturare de gene și a scăpat într-o avalanșă de cuvinte prinse pe vată de zahăr Mi-e frig mă spăl cu zăpadă pe mîini dar mă usuc cu fulgi de omat prinși de streșini cu...

PoezieAtelier

Cad fulgi...

de Minza Alina

Cad fulgi de nea Peste-amintiri Și eu, mă ierți, aș vrea Cu mine aici să fii... Prind cîte un fulg În palmă, Doamne, Ce repede se topesc Ca și iluziile mele din toamnă... Acum plutesc fulgii...

PoezieAtelier

Amurg de iarnă

de Razvan Claudiescu

Amurg de iarnă cu fulgi de nea, Cad pe treptele gerului cumplit, Cad câte un glonte ghiunea, Ca să fiu un om fericit. Pământ a început să îmbătrînescă, S-a albit atît de rău, săracu, Este timpul să...

PoezieAtelier

Salt in neant

de Oana Cristache

Un ocean de foc, o mare de gheață, un cer albastru sângeriu, doi fulgi de nea. Totul e copleșitor, amețitor. Lumea se învârte și culorile vieții se întrepătrund dincolo de înțeles. Lumina...

ProzăAtelier

Promisiuni de primavara

de Korner Robert Paul

Ce daca a venit primavara, Eu iti ofer fulgi de nea... Din ultima ninsoare a lumii, Ce se topeste-n palma ta... De ce nu pleci cu tot cu primavara ta Si doar a mea sa fie curtea noastra... N-ai decat...

ProzăAtelier

Strigat de ajutor

de gigi masina

Vântul bate printre plopi, Inima îmi este înghețată, Doamne, dă-mi iubirea înapoi, Să aduci sufletul la viață. Fulgi de nea cad amețiți, Îngerul meu se depărtează, Urme adânci rămân prin zăpadă, Însă...

PoezieAtelier

Visul unei îmbrățișări de iarnă...

de Feli Marinescu

E iarnă și e frig. Poate m-am săturat să te tot strig... M-am pus în liniște în pat. Sufletul terminat-a de țipat ... Cad fulgi de nea pe gri asfalt În cadru citadin închis. În minte-apare-un gând...

PoezieAtelier

Salveaza-mi sufletul

de mircea trifu

Am luat puțin jăratec din inimă și am aprins un foc, E așa de frig, în jurul meu cu fulgi de nea se plânge, Zăpada lor mă-njunghie și sufletul îmi frânge, Am devenit un sloi, durerea rece mă ține în...

PoezieAtelier