Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Suflet românesc"20216 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Riana IrimieRI

Riana Irimie

AutorAtelier

Elevă în clasa a IX-a la Colegiul National Moise Nicoară Arad. Am publicat două volume de versuri, primul în 2002 intitulat Copacul sufletului meu, cel de-al doilea în 2003 intitulat Dă-mi timp... , editura Viața arădeană.Am obținut locul doi pe țară cu eseul intitulat Trup european,suflet românesc, concurs cu tema Europa în școală.

32 poezii, 0 proze

luis ionut popaLP

luis ionut popa

AutorAtelier

Absolvent al Universității “Constatin Brâncuși”, secția Contabilitate și Informatică de Gestiune. Am aboslvit masterul în cadrul Universității ”Constantin Brâncuși”, secția Economie și Finanțe Europene. Membru al cenaclului ”Columna” din Târgu-Jiu, al cenaclului online ”Noduri și semne” din Galați și al cenaclului online www.lira21.ro Locul III la Concursul de Creatie literara "LIRISMOGRAF" 2014; Premiul special oferit de Revista Confesiuni, revistă editată sub patronajul Centrului de Cultură și Artă "Constantin Brâncuși" în cadrul concursului de poezie lirică patriotică "Suflet românesc", ediția a III-a, 2014. Locul III la concursul Juventus 2014. Am publicat în: - Gorjeanul; - Revista Jiul; - Revista Vibrați Spirituale; - Revista Miracol la Brădiceni; - Caietele Columna; - Poezia Iași; - Ceașca de cafea; - Tradus în limba germană de poetul Mircea M Pop pentru revista literară a românilor din Germania. - Antologia "Reverența cuvintelor" publicată de Asociația...

70 poezii, 0 proze

Ștefania PușcalãuȘP

Ștefania Pușcalãu

AutorAtelier

născută într-un decembrie cu zăpezi polare – 9 decembrie 1984, Onești licențiată în Științe Economice Activitate poetică: - autorul volumului de versuri "“măr copt de iubire"”, Ed. karta.ro, Onești, 2013 - autor cuprins în șapte antologii de versuri: “Iubire, lumină, poezie” Ed. Lumen, Iași, 2003 "Zalmoxes gratia, ab Romania condita” Editura 3D, Drobeta-Tr. Severin 2007 “Izvoarele vieții” Ed. Lidana, Suceava 2009 “Arta de a fi” Ed. Anamarol, București 2009 “Universul bucuriei” Ed.Lidana, Suceava 2009 * diplomă de excelență pentru creațiile din volumul antologic “Universul bucuriei” “Spre tine, Doamne!” Ed. karta.ro, Onești 2013 “Suflet românesc” Editura Maiastra, Târgu Jiu 2013 - apariții în: “Cafeneaua literară”, “Poștașul” , “Literaria”, “Constelații diamantine”, “Impact cultural”, Revista “Singur”, “Regatul cuvântului” , “Expresia ideii”, “Revista Bucovina, Plumb, ziarul Ora25 Onești, Onești...

175 poezii, 0 proze

TP

Traian Păunescu-Ulmu

AutorClasic

PÃUNESCU-ULMU, TRAIAN Profesor, poet, publicist N. 14 oct. 1903, Craiova - m. 1983, București. Cursurile primare și secundare le face la Colegiul Național Carol I din Craiova; Facultatea de Litere și Filosofie din București (1926) cu Magna cum laude; specializare în filologie romanică la Paris (1928). Din 1926 este profesor de limba română și franceză la Liceele Carol I, Gh. Chițu, D.A. Sturdza, Frații Buzești din Craiova până în 1939, când este transferat la București, unde a funcționat la mai multe școli până în 1967. Bibliograf principal la Serviciul bibliografic al Bibliotecii Academiei (1964-1969). În 1932 face o călătorie la Constantinopole și pe coastele Asiei Mici. Pe lângă activitatea didactică și de creație, susține și o activitate publicistică. Împreună cu alți scriitori olteni (precum Vasile Voiculescu sau N.I. Herescu) a fondat și a condus revistele Flamura (1924-1925); Suflet Românesc (1926); Pleiada (1927-1928). Face parte din comitetul de conducere al revistelor...

1 poezii, 0 proze

SP

Spiridon Popescu

AutorClasic

Volume publicate: \"Oglinda dintre noi\", Ed. Spicon, Targu-Jiu, 1991 \"21 de grame de suflet\", Ed. Zodia Fecioarei, Pitesti, 1996 \"Supliment de existenta\", Ed. Punct, Targu-Jiu, 1997 \"Eseu despre glorie\", volum bilingv: romana/franceza,traducere Paula Romanescu Ed. Alcor, Bucuresti, 1998 \"Diavol cu coarne de melc\", Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003 \"Inger intre scaieti\", Ed. Ager, Targu-Jiu, 2004 Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania

0 poezii, 0 proze

SR

sturzu rodica

AutorAtelier

Sunt născută în 8 februarie 1963 într-un umil sătuc din Gorj. Mama a murit când aveam trei ani. M-a crescut bunica din partea mamei o perioada lungă de timp. Copilăria mea a fost frumoasă; tristă ca a oricărui copil orfan, dar frumoasă. Am studii medii, am publicat rar în ziarele locale poezie și proză, articole cu tentă socială. Îmi place mult să citesc, mai ales poezie românească, poezie pentru suflet. Sunt operată de inimă și pensionată pe caz de boală. Utilizez foarte greu calculatorul,sunt începătoare. Simt nevoia să-mi exprim gândurile, sentimentele,o parte din suflet. Sunt un om normal cu o viață banală, un om care vibrează la frumusețile și valorile acestui neam românesc. Citesc si recitesc plângând poeme pentru mama ale domnului Mircea Micu și simt că acele versuri sunt un balsam pentru suflet

12 poezii, 0 proze

SM

Sobi Marlan

AutorAtelier

tanar,plin de viata si de venin,suflet de o noblete sora cu prostia,putin paranoic dar fara tendinte maniaco-depresive,descendent dintr-o familie de rromi integrati in analele societatii romanesti de mai bine de un secol

5 poezii, 0 proze

laurentiu mihaileanuLM

laurentiu mihaileanu

AutorAtelier

CURRICULUM VITAE 1953, 10 noiembrie: Potlogi, Dâmbovita; pe nume întreg, Mihăileanu Laurentiu Eleodor; 1961-1972: Curs primar si liceal, Petrosani, Hunedoara; 1972-1977: Facultatea de Chimie, Iasi; Stare civilă: căsătorit (1975), un fiu (1976); 1978, debut absolut: Convorbiri Literare (proză scurtă, prezentarea lui Daniel Dimitriu); 1998, debut editorial: Pantofi de poet, poezie. 2000, membru U.S.R. Volume publicate: Pantofi de poet (poezie, Interval, 1998, Cluj-Napoca), Hăituiri de suflet (poezie, Limes, 1999, Cluj-Napoca), Ioan al nimănui (proză, Limes, 2000, Cluj-Napoca) și Dreptul la iarbă (LiterNet, 2002, format PDF); Ce dacă? (teatru, Cartea de Știință, 2007, Cluj-Napoca); În antologii: Antologia de proză 2002 (LiterNet, 2002, pdf); Repetitie fără orchestră – Antologie de proză scurtă românească din Mileniul III, coord. Horia Gârbea (Limes, 2004, Cluj-Napoca); Colaborări: Convorbiri Literare, Orizont, Vatra, Steaua, Tribuna, Al cincilea anotimp, Orașul, LiterNet.ro, Respiro.net,...

30 poezii, 0 proze

Nicolae DavidescuND

Nicolae Davidescu

AutorClasic

Nicolae Davidescu (n. 24 octombrie 1888, București - d. 12 iunie 1954, București) a fost poet, prozator și critic literar legat de mișcarea simbolistă. Poezia A debutat la revista Viața nouă cu poezii de factură elegiacă, amintind de Jules Laforgue, George Bacovia și Demostene Botez: 1910 - La fântâna Castaliei: poezii parnasiene cizelate ireproșabil , dar preferința pentru morbid și macabru nu este decât o poză, cum însuși autorul mărturisește. 1916 - Inscripții: imaginea unui suflet scindat între \"vârtejuri albastre de vise\" și resemnare; teme frecvente: toamnele tragice, plictisul duminicilor provinciale. Ulterior, versul său devine mai rece, mai livresc, în stilul cerebral și cultivat al parnasianismului. Un exemplu îl constituie poemul amplu Cântecul omului (1927 - 1945). Acesta este compus din șase părți, cuprinzând momente din istoria omenirii: Iudeia, Helada, Roma, Evul Mediu, Țara Românească, Renașterea. Modelul este Legenda secolelor a lui Victor Hugo, dar lui Davidescu îi...

9 poezii, 0 proze

Botezatu AdrianaBA

Botezatu Adriana

AutorAtelier

Despre mine pot sa spun ca sunt o fire foarte romantica iar in timpul meu liber imi place sa compun poezii. Toate poeziile compuse de mine vin din suflet si toate se refera la dragoste. \"FIINDCA DACA DRAGOSTE NU E NIMIC NU E!\"

1 poezii, 0 proze

Suflet românesc

de Mariana Duca

În durerea sufletească Dinți și pumni se încleștează; De atâta-ncrâncenare Glia din Carpați vibrează! Unde oare-i Eminescu Să producă un seism Căci cultura e lovită De un mare cataclism? Unde oare e...

PoezieAtelier

Trup european, suflet românesc

de Riana Irimie

E ceas de primăvară. E timpul ochilor de a-și întoarce privirea spre suflet... Tac și-mi ascult sufletul... apropie-te, Europă, mamă... de sufletul meu de copil... de sufletul tău. Aceste rânduri...

EseuAtelier

A murit marea oralitate a folclorului românesc?

de angela furtuna

A murit marea oralitate a folclorului românesc? Intr-o perioada cand procesul de branding de tara al Romaniei trece prin furcile caudine ale identificarii unui fabulouspirit minune, maestrul George...

Atelier

VÂNZÃTORII DE ÞARÃ

de florin iordache

VÂNZÃTORII DE ÞARÃ Vânzători, străini de Þară, Din Decembrie maltesc… Sunt românii jar și pară, Urile se răscolesc! Trădători de interese, Fără suflet românesc, Prea vreți totul pe alese...

PoezieAtelier

Gânduri intime

de Visan Tiberiu-Ioan

Gânduri intime Încercând să înțeleg tristețea lucidă și critica fățișă cu care Dl Horațiu Pepine a scris articolul „Armata și Biserica“ publicat în revista „22“ din 1-7 noiembrie 1995, m-am gândit la...

Atelier

Basarabia

de Elena Ratoi

Pe fruntea înălțată ți-au pus cununi de spini Și ca Hristos ai fost bătută tu pe cruce, În cupă-n loc de miere ei ți-au turnat venin Și-au vrut ca-n a uitării beznă să te-arunce. Dar clipa biruinței...

PoezieAtelier

Nu încercați să ne mințiți cu false mituri

de Cristian Petru Balan

Nu încercați să ne mințiți cu false mituri În lumea noastră plină de mistere, Căci Adevărul doar lumină cere, Nicicum miciuni cu aurite nituri ! Din occident, s-a strecurat, venind hoțește,...

PoezieAtelier

Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie

de Mihai Cinevescu

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie, Tara mea de glorii, tara mea de dor? Bratele nervoase, arma de tarie, La trecutu-ti mare, mare viitor! Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul, Daca fiii-ti mindri...

PoezieAtelier

Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie

de Florin DeRoxas

dupa Mihai Eminescu Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie, Tara mea de glorii, tara mea de dor? sa te trezesti odata din betie, sa dai la trecutu-ti mare, mare viitor! sa starpesti hotii care s-au...

PoezieAtelier

Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie

de Mihai Eminescu

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie, Tara mea de glorii, tara mea de dor? Bratele nervoase, arma de tarie, La trecutu-ti mare, mare viitor! Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul, Daca fiii-ti mindri...

PoezieClasic