"Suferința din umbră" – 14415 rezultate
0.02 secundeMeilisearchSabadas Mihai
Pe a mea planeta se respira suferinta/ strop din Iov-destin,ce luat-am si eu fiinta,/ sa iubesc adevarul, dar lumea ma vorbeste/ caci nu ma comport la fel de omeneste.
14 poezii, 0 proze
Ionelia Tugui
Suferința nu însumează altceva decât momentul unic în care se instalează. Apogeul ei este demn de a fi simțit și atât, căci orice intenție de a povesti sau reaminti de acel moment va fi degradantă. Vei vrea să povestești a doua zi cuiva, și mânat de dorința de a expectora acea trăire înecăcioasă, îți vei căuta cuvintele potrivite. Și chiar de cuvintele nu ar fi cele potrivite, chiar de ai exagera, tot nu o să te înțeleagă nimeni, căci a simți nu este egal cu a povesti. Vei fi privit cu o milă tâmpă, zi mersi și de aia, și cel din fața ta te va considera patetic sau mincinos sau nebun sau câte puțin din toate. Agonia acelui moment nu înseamnă nimic din ceea ce dai afară atunci când povestești, sau din ceea ce explodează poate fără voia ta, ci înseamnă să realizezi că esti un Cineva pe care nimeni nu îl va putea vreodată înțelege, și din acest motiv să te suporți și să te asculți pe tine însuți. A povesti ceea ce suferi este o ofensă la adresa acelor simțiri, căci interiorul nimănui nu...
14 poezii, 0 proze
Mihaela Claudia Condrat
Din ce-am scris, o definitie: lucrurile se întâmplă pentru a se simplifica întâmplându-se viața nu are decât două încăperi printr-una trece ziua prin alta noaptea printre din când în când un cal bătrân un cartof e mai mult decât suficient dar o fântână blestemată mai puțin locul devine rău și trebuie schimbat o imagine poate urma unei zile pământul a-ngropat cerul soarele pesemne locuiește altundeva ca vorbirea oamenilor acestea două au ceva în comun de exemplu te pot orbi suferința însă e mereu trează ca lumina lămpii care se micșorează viața durează la fel pretutindeni șase zile a șaptea e pentru plecări și întoarceri toate se pot îngrămădi într-un cufăr zise calul torinez și se duse puțin să înnebunească ...
9 poezii, 0 proze
rusoiu raluca
Textele mele...sa ma gandesc ...ce pot sa spun despre ele?!Sunt cuvinte rupte din suflet,scrise in urma unei lovituri demonice.Cicatrice am inca si azi...tot ce am scris am simtit pana in adancul sufletului,am trait pana in adncul maduvii si am gandit ...poate... pana in adancul neuronului.Acestea reprezinta "Moartea unui inger" dupa cum am si o proza, trecerea d la speranta la deznadejde,suferinta, dezamagire, si, in sfarsit, la moarte.Poate suna prea dur moarte, dar nu ma refer la moartea trupeasca, ci la cea sufleteasca, ceea ce este si ma dur.Poeziile mele sunt lopeti d pamant puse una peste alta pentru a-mi ingropa viata.Prin poeziile mele si proze sper ca lumea sa invete ceva din ele si sa nu faca aceleasi greseli ca acele "personeje lirice".Totul incepe frumos, la inceput cuvinte frumase, inaltatoare, dar treptat, treptat duc spre morminte , demoni, iad etc.Insa in spatele acestor cuvinte se afla cel mai amar sentimet-dragostea.Ce a fost dragostea pentru mine?!moartea ingerului...
60 poezii, 0 proze
Cotia Ana-Maria
Sunt nascută in Iasi...Sunt in zodia gemeni.Mereu m-a pasionat necunoscutul si scriind poezii ma regasesc!Mi-e frica de suferinta si urasc minciuna!imi place sa sfatuiesc pe cei din jurul meu si sa-i ajut daca pot...
2 poezii, 0 proze
Bivol Vasile
Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...
0 poezii, 0 proze
Deac Radu
Sunt in cls a XII-a la Colegiul National "George Cosbuc", profil mate-info, Cluj-Napoca. Imi place teatru si activez in trupa de teatru a scolii. Am inceput sa scriu din cls a II-a, cei drept niste basme copilaroase. Din pacate, sustin cu tarie faptul ca, pentru a putea creea ceva interesant, pentru a putea scrie ceva demn de luat in seama, trebuie ca suferinta interioara a unui autor trebuie sa fie destul de puternica, asta pentru a putea fi transformata in arta, in poezie, in exprimare desavarsita.
11 poezii, 0 proze
andrei lazăr
Născut pe 10 noiembrie 1984, în Iași Debut literar în revista liceului, cu poezii – înca din primul an de liceu – 1999. Decembrie 2004, debut cu poezie pe un site local „La trandafirul proaspat” de unde este izgonit din anumite motive pe care le păstrează secret; Ianuarie 2005 debut cu poezie pe „club literar poezia” - [http://incercariliterare.club.ro], club în care este membru activ și în present. Sfârșitul lunii februarie a anului 2005 i-a adus debutul literar pe site-ul de literatură www.poezie.ro, cu poezia “Sortirea”. Scriitor romantic, a elogiat suferința și iubirea așa cum el însuși a trăit-o.
48 poezii, 0 proze
bizau
Povestea unei fete de 16 ani A fost odata o fata,care avea un prieten stabil,erau impreuna de aproape 1 an....Dar acest baiat era extrem de gelos,si nu ii permitea sa faca absolut nimic.Fata se certa tot timpul cu el....Deci sa zicem ca fata se numeste Alina,ea avea probleme cu mama sa,din cauza prietenului ei..deci sa zicem ca el se numeste Marian.Alina sa saturat de atatea probleme,de atata suferinta,probleme,lacrimi..etc... Ea a decis sa se inchida in sine...sa nu mai vorbeasca cu nimeni.....Din acea zi Alina a devenit o fata..cu care nu se mai putea vorbi......ea plangea,suferea ..dar nimeni nu stia.... Tot asa a durat un timp,de suferinta,si lacrimi.Alina se gandis-se ca sa fuga de acasa...si..chiar asa a si facut.....!!Fara sa stie nimeni intr-o domineata cand ea trebuia sa plece la scoala,si-a pregatit ghiozdanul cu haine si tot ce ami avea nevoie...si a plecat....A plecat de acasa... unde ea avea tot ce isi dorea...!A ales sa plece pe un alt drum...deoarece ea nu a mai putut...
1 poezii, 0 proze
Apostu Mihaela
NU o sa insirui pe unde am fost si ce am facut. Pentru multi oameni a isi spune biografia e un lucru foarte simplu, mie mi-au luat 31 de ani ca sa pot raspunde la intrebarile, unde te-ai nascut?,cine sunt parintii tai? esti casatorit sau nu?, aveti copiii?, care e starea dvs. de sanatate?. Si inca nu am raspuns la toate intrebarile sau doar jumatati de raspuns. Cata munca si suferinta poate insemna sa aflii cine esti. Iar logoreea din scris se explica prin faptul ca eu nu vorbesc despre mine in viata de zi cu zi cu oamenii si toate cuvintele nerostite au iesit intr-o logoree in poezie, pentru ca nu am facut lucrul asta de ani de zile.... Semnele de punctuatie atat de multe, is pentru toate sentimentele, simtamintele, trairile, exprimarile care nu le-am exprimat poate nici macar la nivelul limbajului trupului. Iar cuvantul "cur" nu mi-a placut niciodata cum suna. Viata mea a fost plina de contradictii, de lucruri, intamplari pe care nu am reusit sa le inteleg, sau le dau un sens. Si...
12 poezii, 0 proze
Suferința din umbră
de Teodor Dume
Tremur ca și cum mi-ar fi frică de umbra pitită sub fereastră. îmi țin respirația s-o aud când trece pervazul trag pătura peste mine și încet mă întorc de pe o parte pe alta aud zgomote inima mea...
Șterși de timp
de alina hrisca
Dacă aș vrea ca tu să mă atingi aș fi imposibilul; dacă aș vrea ca mereu ochii mei unși cu lacrimi uscate să îngenuncheze primii în fața eșecului aș fi posibilul; dacă aș vrea să fiu aș timpul. Acum,...
Nu mă simt rănit în orgoliu ci numai rănit în dragoste
de REMUS BRAD
Nu mă simt rănit în orgoliu ci numai trădat în dragoste și părăsit, dar nu o să-mi pun în piept fundă de doliu și nici cenușă pe cap, fiindcă tu nu ai murit. Ai plecat? foarte bine, îți urez cu tot...
Suferinta si tacere
de Constantin Gabriel
Suferință și tăcere Stau și mă gândesc,în liniștea nopții, Cum aș putea să las o ultimă dorință A sufletului meu, din umbra întunecată, Către lumina vieții, el să se întoarcă. Și doar pentru o clipă...
Suferința și beneficul. Peripețiile zâmbetului
de razvan rachieriu
Suferința nesusținută de boală, nefericire și durere s-a alterat a mucegăit și a lăsat în suflet secreții fetide și imunde Am curățat sufletul de suferința în descompunere și am presărat lacrimi în...
Suferința și beneficul. Peripețiile zâmbetului
de razvan rachieriu
Suferința nesusținută de boală, nefericire și durere s-a alterat a mucegăit și a lăsat în suflet secreții fetide și imunde Am curățat sufletul de suferința în descompunere și am presărat lacrimi în...
Povestea spiridușului din grădina mea
de Elena Marcu
Așa cum v-am povestit, Alandala a făcut pace între mine și păsări, gestul lui a fost unul cu adevărat admirabil, dar nu pot să nu mă gândesc și acum la faptul că slăbiciunea lui pentru zburătoare a...
Umbra penumbrei
de Cornel Alexandru
Þi s-a scurs ochiul pe pleoapa mea plăpândă și-o rază ți-a fertilizat privirea de focă adormită-n mare... Te-am înecat în mine ca să-ți adun nisipul pe care urmele adânc tu le-ai oprit în umbre...
Ioan Mărginean și anotimpul din patmos
de florin caragiu
În volumul „anotimpul din patmos” (ed. Brumar, 2010), părintele Ioan Mărginean dezvoltă, sub semnul apocalipsei, o poezie într-o tradiție ardelenească „vizionară” (Nichita Danilov),...
reflecții în lumină
de FLOARE PETROV
trăiesc transcendența tristeții din umbră voalează suferința căderii în moarte elanul comprimat rupe tăcerea sumbră sunt consecventă visului în lume să mă poarte. reflexii albastre ca arcurile se...
