"Suferință…" – 14420 rezultate
0.01 secundeMeilisearchCiprian Cioiulescu
M-am născut și am copilărit în Brașov. Am locuit în extreme: cartierul Steagul Roșu, actual Astra și Calea Poienii. Grădinița și școala generală le-am facut “la nemți”, liceul “la români”, la Info – Revoluția m-a prins într-a zecea. Am participat fără să vreau la revolta din Brașov din ‘85, mergeam în Prund la meditații de Română. Mi s-a părut distractiv, deși pe undeva mi-era teamă. Deși eram de mic pasionat de calculatoare, am studiat Medicina la U.M.F. – Informatică știam deja destulă, iar Pishologia mi se părea cu aplicare prea limitată. Mi-am dat seama însă repede că n-am ce trebuie ca să devin medic. M-am mirat că mulți colegi care aveau și mai puțin din acel dar, nu-și dădeau seama. Majoritatea spuneau că este “o meserie bună”. Ciudat. Am terminat Medicina și am creat … o firmă de soft, în București. În 2000 am plecat cu tot cu mica mea echipă în Germania, cu Greencard. Am suferit, am învățat, m-am însurat. Am călătorit mult. M-am specializat în Project Management și am văzut...
2 poezii, 0 proze
Arici Alexandra
Suferinta desarta pentru un scop necunsocut!
3 poezii, 0 proze
Ionelia Tugui
Suferința nu însumează altceva decât momentul unic în care se instalează. Apogeul ei este demn de a fi simțit și atât, căci orice intenție de a povesti sau reaminti de acel moment va fi degradantă. Vei vrea să povestești a doua zi cuiva, și mânat de dorința de a expectora acea trăire înecăcioasă, îți vei căuta cuvintele potrivite. Și chiar de cuvintele nu ar fi cele potrivite, chiar de ai exagera, tot nu o să te înțeleagă nimeni, căci a simți nu este egal cu a povesti. Vei fi privit cu o milă tâmpă, zi mersi și de aia, și cel din fața ta te va considera patetic sau mincinos sau nebun sau câte puțin din toate. Agonia acelui moment nu înseamnă nimic din ceea ce dai afară atunci când povestești, sau din ceea ce explodează poate fără voia ta, ci înseamnă să realizezi că esti un Cineva pe care nimeni nu îl va putea vreodată înțelege, și din acest motiv să te suporți și să te asculți pe tine însuți. A povesti ceea ce suferi este o ofensă la adresa acelor simțiri, căci interiorul nimănui nu...
14 poezii, 0 proze
Schiopu Lucica
Suferinta Amor si suferinta, Pasiune si dispret, Iubire desarta In asta poti sa crezi? In lumea asta mare, De dor m-am ratacit. Si seara, zi si noapte, Imi par un infinit. A ta faptura draga As vrea s-o intalnesc, Sa mangai a ta tampla Si-apoi tu poti sa pleci. Sa pleci spre infinituri Unde sa intalnesti, A mea iubire sincera Si sa n-o parasesti. S-o iei de mana-n graba Si sa te joci cu ea, Sa-i spui ca e frumoasa Ca un rasarit de stea.
5 poezii, 0 proze
Roxana Mihailescu
1977 - prezent : Suferință tu, dureros de dulce...
3 poezii, 0 proze
Sabadas Mihai
Pe a mea planeta se respira suferinta/ strop din Iov-destin,ce luat-am si eu fiinta,/ sa iubesc adevarul, dar lumea ma vorbeste/ caci nu ma comport la fel de omeneste.
14 poezii, 0 proze
maia rizescu
Oamenii nu stiu sa renunte la suferinta. De teama necunoscutului prefera suferinta, care le este deja familiara. Thich Nhat Hanh Id: maiarizescu@yahoo.com
6 poezii, 0 proze
Badea Viorica
La temelia Universului se afla o vointa oarba,omul nu se poate elibera de suferinta decat prin stingerea vointei de a trai,nirvana.
7 poezii, 0 proze
Erdei Sergiu
Am trecut prin focul mocnit al infernului, prin povara indelungata a agoniei si suferinta necrutatoare care cu cruzime si-a infipt pumnalul in inima mea. In aceste poezii mi-am deschis sufletul au reusit sa aduca lumina si caldura in viata mea inconjurata de intuneric si clipe reci. In privinta talentului meu consider ca sunt o piatra neslefuita, nu ma pretind un poet, mai degraba un muritor de rand care vrea sa traga un semnal de alarma privind lumea perversa, insensibila, egoista, superficiala si sadica in care traim. Dupa cum afirma demult apusul mentor "Friedrich Nietzsche":"Nu exista bine si rau, adevarat si fals... iubire si ura ci doar reactii si contrareactii la nevoile personale". Personajul meu se identifica cu societatea actuala, dar totusi sunt in contrast cu ea fiindca m-am nascut in epoca gresita.
16 poezii, 0 proze
Nicolae Rares
Nascut si crescut intr-o lume efemera ce m-a fortat sa iau supradoze de durere si suferinta , am ajuns la concluzia ca indiferent cat de rau iti este , tot va exista mereu un lucru oricat de mic pentru care merita sa lupti si sa zambesti !
9 poezii, 0 proze
Suferință…
de Stoian Matei
Mi-ai săgetat inima, frângând-o, omorând-o. Cuprins de durere sunt… Din ochii triști îmi izvorăsc cristale amare, Frângându-se în vânt… Trupul, vioi odată, dă semne de neputință. Ce suferință, ce...
înainte să te sărut…
de Lesenciuc Teodor
Durerea ei îl răni fizic, îl lăsă fără cuvinte și îl aruncă în cea mai teribilă și mai întunecată groapă a sufletului său. - Câtă suferință…, vocea lui îi surprinse pe amândoi. Mara se încruntă, iar...
S-a dus Crăciunul din sufletele lor…
de Ioan Stoenica
“De ce fac asta? De ce trebuie să se termine așa?” Nu demult fusese în centrul atenției, adulții aveau grijă de el și copiii îl iubeau, și toți se bucurau de prezența lui… Dar oare era așa...
Urmă...
de Roxana Anamaria Zeldea
Atâta suferință… Pictată în imagini distructive, Curbată de ridurile unui trup defunct, Scăldată în lacrimile morții… Atâta neputință… Încătușată în ramuri de salcâm, În vise prăfuite, în șoaptele...
In kinuri
de Gheorghe Laura-Luminita
Altceva…candva…poate vom putea ierta… suferința… Totul se rezuma la.. un nimic… și murim in fiecare zi…cate un pic.. Ridici capul…infrunți viața… Dar totul se termină cand iți pierzi speranța…...
orgoliu...
de B. Andreea
Linishte…sa sufle vantul… Șșșt…sa-mi aduc aminte suferinta… Caderea…rupta de o stanca… Grafit moale din vis infinit, Ce se sfarmă, se sfarmă mereu. Ah, si-s iara pe marginea stancii … Privesc in...
Autoportret
de Runceanu Adrian
Vând vise… Cumpăr iluzii… Fug de soartă… Alerg după Himere… Arunc fericirea… Adun suferința… Resping iubirea… Îmbrățișez ura… Renunț la suflet… Mă agăț de trup…
Esenta suferintei
de Godja Andreea Claudia
Suferinta=durere fizica sau morala…. Eu as spune ca suferinta este o cicatrice ce nu se vindeca niciodata. De multe ori m-am intrebat ce este mai suportabil :durerea fizica sau morala ?Ce as prefera...
Bai Mirceo!
de Ciprian Ciuciu
Gretoasa lume… lumea asta in care ne complacem, ca daca as spune ca traim, m-as contrazice de unul singur… Urata lume avem… in ansamblu… Lumea pe care am ajuns sa o cunosc mai mult sau mai putin, in...
Dureri
de Manole C.Alexandru
Ma trezesc……. Ma gandesc la tine….. Mai stau intins o clipa in pat…. Imi adun puterile pentru a ma scula… Si tot incerc..si incerc.. Si ma gandesc la tine….. Si reusesc… Ma uit pe fereastra si vad un...
