Lângă un lac curat
Cuprins de munții falnici
Acolo-n depărtări uitat
De vrăjitoare apărat
Stă luna înghețată
De sus, din cer
Lumina își revarsă
Acoperind iar de mister
Intinderea
Când cetina obosită a unui brad măreț se pleacă
Iar porțile măiestre ale pădurii reci se-nchid
Și nori cotropitori, cu zale zuruind se regăsesc
Recompunând tabloul ce-n mine dăinuie de
Tristă ninsoare de ceruri se desparte
Și-mi cade la picioare, impresurându-mi crengile
O bucurie mută din scorburi mă apasă
În revederea dulce a unui prieten drag
Singur, pe câmpul urlând de
