înainte să te sărut…

Durerea ei îl răni fizic, îl lăsă fără cuvinte și îl aruncă în cea mai teribilă și mai întunecată groapă a sufletului său. - Câtă suferință…, vocea lui îi surprinse pe amândoi. Mara se încruntă, iar lacrimile din privirea ei o făceau mai frumoasă, mai pură ca orice. Corry se trezi copleșit de o dorință imperioasă de se repezi asupra ei, de a-i mângâia părul, de a șterge lacrimile odioase de pe chipul ei… - Știi ceva? Poți renunța la prostia cu “simt tot ce simți tu…”, nu mai merge! Desigur că sufăr, de când te-am cunoscut parcă sunt altcineva, parcă m-am transformat într-o străină. Nu mai știu ce fac și nu mai știu cum să respir câteodată. Nu pot să pricep ce simt, și de ce doare atât, de ce ai apărut în viața mea? De ce?! Strigă ea renunțând la ultimele ziduri. - Cred că vreau să pleci? Scuipă, întorcându-i din nou spatele. Durerea provocată de acel simplu gest îi opri literalmente inima. - Mara! Se strădui din toate puterile să rămână în picioare. Întinse mâna spre ea dorindu-și s-o atingă, s-o convingă, să-i arate ce era în sufletul lui. Nimic nu era mai important. Nimic. Și, în acea clipă, știu exact ce voia să spună. - În prima zi…, trecând pe lângă mine, am fost năucit de complexitatea…, de adâncimea durerii tale. M-am trezit dorindu-mi să știu ce te doare, ce-ți face sufletul să sângereze? Mara se întoarse pe jumătate, citi în ochii ei că-și amintea. - Am vrut să știu dacă tot ce simte acea creatură…, pentru că nu păreai reală, dacă toate sentimentele ei au aceeași incredibilă intensitate. Iar, dacă era așa, cum reușeai să supraviețuiești…, cum putea trupul tău să îndure așa ceva? Clătină din cap. N-am înțeles atunci. Dădea tot ce avea și, când, cu ochi uimiți în care plutea o expresie pe care n-o putu identifica, dar care trimise un curent prin trupul lui, fata se întoarse spre el, continuă înfierbântat: - În zilele care au urmat am încercat să mă gândesc cât mai puțin la tine, râse amar. Dacă spun doar că n-am reușit, e o subestimare a modului în care ai rămas ancorată în mintea mea. Îmi doream să te văd, să rezolv misterul tristeții din ochii tăi, să… Apoi, când otrava îmi alerga prin vene, și îmbrățișam moartea fără speranța de a te mai vedea vreodată… ai apărut acolo și, în secunda în care te-am privit, am știut! Păși fără să-și dea seama spre ea. Mara începu să tremure haotic în fața lui și își acoperi buzele cu amândouă palmele, ochii continuau să-l privească hipnotizați. Nu părea conștientă de faptul că el era la doar un metru distanță. - Când lumea toată se prăbușea în jurul meu, tu mi-ai dat putere. Dacă încă mai trăiesc azi e numai daorită ție! Dacă asta e dragostea, continuă el aproape în șoaptă pierzându-se în ochii ei, dacă senzația de întregire pe care o am lângă tine, dacă inima mea se oprește când nu te văd, dacă nu știu cum să exist fără tine… Corry își coborî pleoapele covârșit de o mie de senzații ce-i explodau în trup. Apoi, le simți pe ale ei… Perfectă asemănare, ca și cum inima lui ar fi privit într-o oglindă. Se apropie încet, gradual, de ea. Își simți pielea împunsă de electricitatea ce se crease între ei și, dintr-o dată, tot ce reuși să vadă era sclipirea vieții din ochii ei. Văzu buzele despărțindu-se ușor și se aplecă inconștient spre ele. Inhală parfumul respirației fierbinți și uită de el. Mâinile ei se ridicară ezitând și, o clipă mai târziu, palmele ei îi atinseră timide degetele. Ca și cum abia atunci ar fi realizat că avea mâini, degetele lui le căutară înfometate pe ale tinerei. Pleoapele ei coborâră pe jumătate vibrând în așteptarea care devenea dureroasă și fantastică în același timp. Iubirea netăgăduită, pasiunea și disperarea, setea de a o absorbi, erau imposibil de înfrânt. Buzele lor se chemau tânjind, anticipând, atingerea ce trebuia să fie infinit mai mult decât un simplu sărut…