"Spune-mi cine" – 20349 rezultate
0.01 secundeMeilisearchNecula Florin Danut
Dacă aș vrea să-mi pun viața într-un jurnal, nu l-ar încăpea nici Cartea de nisip. Atunci cum să scriu o biografie? O, cititorule, nu împlinisem încă 18 ani cînd îl traduceam pe Baudelaire. Dar ce spun eu, nu împlinisem 12 ani precînd eram fascinat de poezia lui Nichita Stănescu. Asta nu mă împiedica, dimpotrivă, de a fi cel mai bun la matematici în clasele pe care le-am absolvit. Facultatea de Matematică, secția Informatică am și terminat-o, de altfel. Spun am terminat-o pentru că nu acolo au fost singurele cursuri superioare pe care le-am urmat. Am fost admis la Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerț la care am renunțat după un an de zile. Am fost profesor de Informatică la un liceu din urbea natală. De 20 de ani lucrez în Finanțe la compartimentul IT, tot în urbea natală. Dar să revenim la preocupările mele literare. Am citit enorm, cred că cine mi-a lecturat scrierile și-a putut da seama de asta. Chiar și cine citește această confesiune (i-aș spune mai degrabă decît o...
186 poezii, 0 proze
cristian oprea
IERTARE Am pe cineva,un prieten,care se simte atunci cand iarta ca o gaura intr-un zid. “E un zid inalt ? “,il intreb. “Mai degraba o ruina”,tine el sa-mi limpezeasca nedumerirea. “Si atunci ce-ti pasa,dragul meu,oricum o sa se prabuseasca intr-un fel, nu?”. “Mi-e frica”,spune el,”sa nu ma obisnuiesc cu spartura...” LINISTE “Cum poti sa traiesti fara DUMNEZEU?”,am intrebat-o. Paream amandoi dealtfel,destul de mirati de intrebarea mea.... “Traiesc si-atat,am un rost,o lume in jur de suportat,si as complica inutil jocul asta cu o pedeapsa in plus‘’,mi-a strecurat printre dinti aproape dintr-o rasuflare. O prapastie grea imbracase parca,de tot,cuvintele...Am insistat: “atunci de ce imi spui mereu ca ma iubesti?”. “Pentru ca vreau‘’,zise ea ridicandu-se de la masa,’’sa te stiu linistit...” SA NU DAI NUME RAULUI Sa ii dai buna dimineata,si sa-l trezesti la timp.Sa-l tii pe langa tine si sa-l asezi la masa.Sa nu-l vinzi.El te va cumpara oricum.Sa nu-l lasi totusi sa tuseasca cu zgomot.Iti...
2 poezii, 0 proze
Ela Solan
...toate au un sfârșit îmi spune tristețea eu zâmbesc mă dezbrac de mine cuvânt cu cuvânt rămân o rană în aerul viu mă gândesc poate ăsta e sufletul poate undeva în substanța lui ruginie mai e vreo sămânță de om neatinsă de șmirghelul lumii cineva a smuls o aripă și clipa s-a prăbușit cineva a crestat lumina și din ea s-a lățit o baltă de întuneric eu încerc să deslușesc în vociferarea lor seacă o zvâcnire de inimă sau câteva raze cu care să-mi leg rana dar nu găsesc bătrâne decat mâinile tale și curg înspre ele curg ca un râu spre ocean...
320 poezii, 0 proze
Apostu Mihaela
NU o sa insirui pe unde am fost si ce am facut. Pentru multi oameni a isi spune biografia e un lucru foarte simplu, mie mi-au luat 31 de ani ca sa pot raspunde la intrebarile, unde te-ai nascut?,cine sunt parintii tai? esti casatorit sau nu?, aveti copiii?, care e starea dvs. de sanatate?. Si inca nu am raspuns la toate intrebarile sau doar jumatati de raspuns. Cata munca si suferinta poate insemna sa aflii cine esti. Iar logoreea din scris se explica prin faptul ca eu nu vorbesc despre mine in viata de zi cu zi cu oamenii si toate cuvintele nerostite au iesit intr-o logoree in poezie, pentru ca nu am facut lucrul asta de ani de zile.... Semnele de punctuatie atat de multe, is pentru toate sentimentele, simtamintele, trairile, exprimarile care nu le-am exprimat poate nici macar la nivelul limbajului trupului. Iar cuvantul "cur" nu mi-a placut niciodata cum suna. Viata mea a fost plina de contradictii, de lucruri, intamplari pe care nu am reusit sa le inteleg, sau le dau un sens. Si...
12 poezii, 0 proze
Alina Grozea
Geamană, de mijloc de zodie. Duală, se spune. Sfâșiată între doua euri, spun eu. Deloc parșivă - sper - contrazicând astfel prejudecățile legate de configurația planetelor. Ingineră - printr-o conjunctură de sfârșit de ani comuniști. Editor cu sufletul, dar si pe salariu. Tristă. Nu pentru ca e inteligent și la modă, ci pentru că nu pot să mă abțin. Cinică - pot să ma abțin, dar nu vreau. Sarcastică. Îmi iese, câteodată, însă e un joc cu focul. Isteață - mai degrabă speculativă, decât spontană. Cu tupeu - nu-mi doresc, deși aș avea nevoie. Orgolioasă - prea mult și prea cu cine nu merită crizele mele de personalitate. Mândră - cât să mă umflu în pene, de multe ori, și să mă simt nedreptățită, de la fel de multe ori. Frumoasă - spun cei care mă iubesc, și stim că iubirea nu stă bine cu vederea. Rea - neintenționat. Răutăcioasă - intenționat. Optimistă - mereu. Pesimistă - de câte ori mă întreabă cineva. Timidă. Punctuală. Luptatoare. Leneșă - la modul boem. Harnică - atât cât să-mi...
14 poezii, 0 proze
Silviana
Vreau ceva consistent! Palpabil! Adevărat! În afară de cuvinte, n-am nimic! Cuvintele sunt cea mai mare bogăție a mea…restul e tăcere…vid…întuneric și nimic . Nu mă încarc cu regrete. Știu cine sunt. Dar toată lumea spune ca sunt nebună. Irațională și haotică. So what if I’m so…? It’s funnier ! Not to care and struggle…not to worry and have doubts….It’s heaven here! E much much better! Pentru că nu-mi pasă decât de tot ce e frumos și bun. Dau toxicul la schimb pentru zen. Și zen-ul ăsta e bun. E zen-ul meu, în care pot fii așa cum vreau, fără să-mi pese. Și nu-mi pasă…drept pentru care continui să fiu așa. Nimic interzis, nimic dubios…nimic nu e imposibil la mine pentru mine. Sunt cine vreau să fiu, și mă simt extraordinar de bine în compania mea . Ce praf sunt, am uitat să mă prezint…
3 poezii, 0 proze
Doru Lascarache
Doru Lascarache ing. ...de ceva timp in Giurgiu 47 ani / 20/01/1965 delascarache@yahoo.co.uk Scriu de plăcere, pentru că este de unde. Cu bănuiala mai trăiești, cu certitudinea mai greu. Cat trăiești,înveți - apoi mori și uiți tot. Timpul există ca să nu se intample toate deodată. Acasă este acolo unde ești imbrătișat. Cand l-am anunțat pe tata ca mă insor mi-a zis "Bine, dar să nu se mai repete". In viată e bine să fii cuminte, dar să nu exagerezi ! Dragostea, hrana si un loc unde sa poti locui, astea fac oamneii fericiti. Daca vezi pe casa un coș, nu da fuga la dermatolog. Viata ne ofera de toate ...dar nu ne este permis sa luam chiar ce vrem. Sunt cine vreau, oriunde, oricand..!! Bogat e cel care nu-si doreste mai mult de cat are. "Libertatea este dreptul de a le spune, oamenilor, ceea ce nu vor să audă !" - George Orwell
182 poezii, 0 proze
Otilia Cazimir
Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț - d. 8 iunie 1967, Iași) este pseudonimul literar al poetei Alexandra Gavrilescu, cunoscută și ca autoarea unor versuri pentru copii. Acest pseudonim i-a fost ales de către scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut noul nume după cum spune: "Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi pe care am întâlnit-o în viață - fetița cu care am stat în bancă în clasa primară - era proastă, grasă și buboasă...". Era cel de-al cincilea copil al învățătorului Gheorghe Gavrilescu. Și-a petrecut copilăria în satul natal și a început să scrie poezii de când era mică. A urmat cursurile liceale și universitare la Iași, oraș în care și-a petrecut întreaga viață. A debutat în anul 1912 în revistă "Viața românească", în care își va...
26 poezii, 0 proze
Cosmin C. M.
Am decis sa dau glas chemarii de a arunca intr-adevar cateva cuvinte despre mine. Viata mea este relativ banala, nimic deosebit fata de mii sau milioane de alti oameni. Copilaria a decurs in imaginatia si entuziasmul prieteniei, a strictetii impuse de parinti sau bunici si in vremurile bombardamentului cultural media post revolutionist. Si totusi, cand aveam vreo 14 ani, am pus mana pe o carte - obisnuiam sa mai citesc cate ceva. Cartea se numea Dune si e oarecum faimoasa. A avut un impact imens asupra conceptiilor mele si mai ales asupra preconceptiilor. A fost momentul in care am incetat sa mai cred tot ceea ce mi se spune daca eu nu concluzionez, pe baza logica sau fizica, acelasi rezultat. Am inceput sa-mi pun intrebari, intrebari care, in viziunea mea, erau esentiale: ce sunt? incotro ma indrept? ce imi doresc? ce este dumnezeu? ce este viata? ce este un deja-vu?... Totul s-a schimbat si s-a metamorfozat intr-o opinie solida a universului inconjurator... in timp desigur... mi-au...
12 poezii, 0 proze
daniel giurca
aceste cateva pagini mi-au ramas cu multi ani in urma de la un prieten. Eu le-am cercetat din vreme in vreme si le-am pretuit adesea,ma gandesc sa le vada si cineva avizat si eventual sa spuna cateva cuvinte despre acest sa-i spunem >jurnal< Despre acest vechi prieten nu se mai stie nimic si cred ca prin asta imi fac o datorie de memorie!
1 poezii, 0 proze
Spune-mi cine....
de Madalina Ionescu
Spune-mi cine-ți aduce-n suflet vara, Și cine te iubește când deseori greșești, Și cine-ți dă o mână când norii își fac iară, Din chipul tău de stele lumini de sori cerești? Spune-mi cine îți face...
Spune-mi cine
de Madalina Ionescu
Spune-mi cine-ti aduce-n suflet vara, Si cine te iubeste cand deseori gresesti, Si cine-ti da o mana cand norii isi fac iara, Din chipul tau de stele lumini de sori ceresti? Spune-mi cine iti face...
Cine poate spune
de Panainte Sveatoslav
„Cine poate spune” Cine știe, poate spune Dacă vom mai fi în doi Cînd soarele va apune Îl vom privi amîndoi. Tot aș da să fiu cu tine Ești ce am mai scump și drag Spune-mi cine oare cine? Mă va...
Cine esti tu
de fax alina carmen
Oare cine esti tu Soarele ce-mi mangaie sufletul zilele? Cine esti tu Luna care-mi oblojeste durerea noptile? Oare cine esti tu Luceafarul ce-mi alinta ochii diminetile? Cine esti tu Ploaia straina...
Sinceritate
de Traian Rotărescu
Spune-mi cine nu ești Ca să-ți spun cine nu sunt.
ura Glumii
de Ionut Popa
- Spune-mi cine ești ca să-ți spun cine ai vrea să fii. - Black Friday: doliu pentru bunul-simț. - Progresiștii sunt deschizători de progres. Conservatorii, de conserve! - Oamenii care se sapă au...
Patimi sălbatice la pândă
de Silviu Somesanu
Spune-mi cine-i cel ce nu știe câtă dragoste mai are să împartă, prigonește răbdarea, nu are nevoie de ea. În el se rânduiesc patimile sălbatice la pândă dincolo de verbe. Prinde între degete...
undeva… cândva
de Macovei Costel
spune-mi cine sunt? am întrebat noaptea și am aflat că sunt lumină și că nu sunt singur numai că becul luminează doar dacă este aprins deschide ochii, deschide-ți sufletul, primește miracolul și...
Fetita si Floricica
de Pascovici Dorina
Floricică frumișică Cine-ti dete viață oare Și culori strălucitoare Spune-mi cine te-a făcut Cine haină țe-a țesut? Cel ce-ți dete zile ție Tot el îmi dădu și mie El e tată-l tău si al meu Și se...
eon VII
de nicolae silade
spune-mi tu zefire tu care treci abătut peste viața mea veche suflând ușor ca într-o lumânare spune-mi tu care treci prin moarte cârmind spre lumină spre o viață nouă unde e trandafirul a cărui...
