"Sonetul CV" – 5040 rezultate
0.01 secundeMeilisearchZaharia Stancu
Zaharia Stancu s-a născut în 1902 în localitatea Salcia-Teleorman. După ce a abandonat scoala la vârsta de 13 ani, a lucrat în diverse meserii până-n 1919, când și-a continuat studiile de literatură și filosofie la Universitatea din București. După absolvire a devenit jurnalist. În 1926 publică sonetul Viața, în revista Țara noastră, condusă de Octavian Goga, pentru care este premiat de Societatea Scriitorilor Români. Adevăratul debut este în 1927 cu volumul Poeme simple, premiat, și acesta, de Societatea Scriitorilor Români. În 1931 îsi încheie studiile liceale și se înscrie la Facultatea de Litere din București, pe care o termină cu examenul de licență(după unele surse, Zaharia Stancu nu și-ar fi încheiat studiile). În 1932, la începutul anului, apare revista Azi, avându-l ca director pe Zaharia Stancu, la care au colaborat scriitori străluciți interbelici și postbelici: Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Vladimir Streinu, Ion Pillat, Ion Vinea, Gib Mihăescu, Alexandru Sahia, Geo Bogza....
62 poezii, 0 proze
Ecaterina Chifu
Am studiat la Lic. M. Eminescu din Buzau si la Universitatea din Bucuresti, la Facultatea de Limbi Straine. Sunt profesoara de limba franceza si am publicat 8 carti mentionate in "Dictionar de Scriitori Contemporani", edituraonline, reteaua literara. Am cateva texte pe site-ul Asociatiei Romane pentru Patrimoniu la edituraonline. Am in manuscris doua carti "Emigranta" varianta romana si franceza si "Noi doi", ultima inspirata din drama elevului si a profesoarei de limba romana, in romana si franceza si alte romane de calatorie"Croaziera pe Mediterana" "Concediu la munte","Concediu la mare".Caut editura profilata pe carte pentru tineret. Acum trimit niste sonete CHIFU ECATERINA Pseudonim: SPERANȚA CARTEA SONETELOR SONETUL I DORURI Ard doruri în mine, doruri de foc, Gândesc la viața trecută, viitoare Mă întreb mereu de ce al meu noroc De-l am, prinde aripi spre alții să zboare. Iluzii ne facem mereu, tot mereu, Credem că alții ne iubesc, dar cât doare, Când vedem a lor înstrăinare Și ce...
1 poezii, 0 proze
Ion Frunzetti
FRUNZETTI, Ion (n. 20 ian. 1918, Bacău - d. 11 sept. 1985, București), poet, eseist și traducător. Este fiul Anei (n. Pandele) și al lui Const. Frunzetti, ofițer de carieră. Face școala primară la Târgu Ocna (1924-27), timp în care ia lecții de desen de la pictorul Stavru Tarasov, iar ceva mai târziu de la N.N. Tonitza; urmează liceul în diverse orașe, în funcție de mutările de garnizoană ale tatălui: Galați (unde îi este profesor de franceză Anton Holban), Oradea (timp în care, în 1933, publică epigrame în revista locală "Flori de crâng" și apoi un sonet, în "Adevărul literar și artistic"), Timișoara, Focșani. Colaborează la revista de avangardă "13" din Focșani; sonetul Nevroză e distins cu premiul întâi la concursul inițiat de redacția revistei (1934). Ultimele 2 clase de liceu le urmează la Timișoara (bacalaureatul în 1936), publicând poezii și în câteva reviste de aici: Crai nou, Colț de țaraă, Fruncea. Se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din...
1 poezii, 0 proze
Kass Mark David
"Sunetul imi suna din nou a surzenie..fumul si paharul imi par din nou bucati pierdute de tine, din tine..odihna e cosmarul zilei de maine cand voi putea gandi..din nou! - te rog, du-ma la dezintoxicare! "
1 poezii, 0 proze
Otvos ildi
Când soarele a aparut cu zâmbete și visurii, Iar cerul a început sunetul cel dulce al primăverii, Natura fericită ne-a cântat Iubirea dulce a timpului. Cu miere-n suflet și în inimii, Natura ne-a rostit Cântecul tainic de iubire Mirosul florilor de mai, Recită încet,cu duioșie Versul lin al dragostei; Spunându-ne cu dor secretul primăverii.
1 poezii, 0 proze
Gheorghe Pituț
Gheorghe Pituț (n.1940 - d.1991) a fost un poet și prozator român. A scris printre altele Călătorie în Uriaș Antume 1966 – (debut) Poarta cetății, Ed. Tineretului, București, 1966, Colecția Luceafărul 1968 – Cine mă apără, Ed. Tineretului, București, 1968 1968 – Frunze – Pomi – Arbori, Ed. Tineretului, București,1968 1969 – Ochiul Neantului, Ed. pentru literatură, București, 1969 1969 – Sunetul originar, Ed. Tineretului, București, 1969, Colecția Albatros 1970 – Fum, Ed. Eminescu, 1970, București (cu milesimul editorial 1971) 1977 – Stelele fixe, Ed. Eminescu, București, 1977 (Premiul Uniunii Scriitorilor) 1982 – Noaptea luminată, Ed. Albatros, prefața Mihai Ungheanu, București, 1982, colecția „Poeți români contemporani” 1982 – Locuri și oameni, scriitori și parabole, Ed. Cartea Românească, București, 1982 1983 – Aventurile marelui motan criminal Maciste, Ed. Sport - Turism, București, 1983 Postume 1995 – Stelele fixe (Antologie), Ed. Eminescu, București, 1995, (colecția Poeți români...
8 poezii, 0 proze
anefi noris saihan
In a fi eu asa cum credeam ca sunt am gasit mai mult decat o simpla persoana , am inteles si am vazut prin mine mai mult decat ceea ce am crezut ca sunt, am vazut mai multi de eu fiecare mai diferit axat pe ceva mai special am inteles am aflat am studiat si am apreciat ca nu doar durerea razbate in inima mea distrusa de ganduri.Ravasit complet , insa , intr-o lume intunecata de nepasta poluorii si a distrugerii , prea oarba pentru a simtii si a intelege ca se mai poate daruii iubire m-am izolat intr-un colt umbrit ferit de lumina pentru ca oamenii sa nu il poata vedea.Cuvintele sunt multe dar prea putine insa pentru a povestii viata unui om cu toate ca sunt atat de putine un autor se straduieste .Un somn lung pare cam am trait intr-o lume necunoscuta parca candva din care acum in sfarsit trezit de sunetul disperarii si agoniei umane , in sfarsit trezit de tot ce era odata de tot ce visam intrepatruns printre randuri de pagini in care aratam totul , am ajuns sa inteleg ca a simtii...
3 poezii, 0 proze
Liviu Gogu
-M-am născut la data de 14.09.1963, în localitatea Poșta Cîlnău, județul Buzău. -Am urmat cursurile școlii generale din localitatea natală, între anii 1970-1978. -Din 1978, studii militare superioare și carieră militară, până în 2006. Din 2006, activități de consultanță pentru management și afaceri. -Am început să scriu proză pe la începutul lui 2008 și epigramă, ceva mai târziu. -Sunt membru al cenaclului literar „Noduri și Semne” din Galați. -Sunt membru activ pe site-urile: „Rețeaua literară”, „Negru pe Alb”, „Esențe”, „Bocancul literar”, „Cronopedia”, „Confluiențe literare”, „Sunetul Muzicii”, „Agonia” etc. -Sunt redactor-șef al revistei literare online „Negru pe Alb” și al revistei socio-culturale și de spiritualitate locală „Renașterea rușețeană”. -Sunt membru al Cenaclului Umoriștilor „Nicolae Grigore Mihăescu - Nigrim”, Buzău. -Sunt...
34 poezii, 0 proze
Sonetul CV
de William Shakespeare
Iubirea-mi n-o numiți idolatrie Iar pe cel drag să nu-l priviți ca zeu, Dacă în cînt și-n lauda mea vie Făptura sa o preamăresc mereu. Iubind și azi și mîini la fel de dornic, Statornic într-un vis...
Sonetul CV
de William Shakespeare
Nu, dragostea nu-mi e idolatrie cel ce mi-e drag nu-i idol nicidecum, la fel mi-e cantecul si-i dat sa fie doar unuia-nchinat, oricand, oricum! Iubirea-i blanda azi si maine-i blanda mereu...
Sonetul CVI
de William Shakespeare
Cînd văd în hronicul de altădată Slăvindu-se trecute frumuseți, În stihuri vechi domnițe lăudate Și cavalerii chipeși și semeți, Atunci îmi spun că și picior și mînă Și buze, ochi și frunte, le-au...
Lansare de carte la Iași - Adrian Munteanu
de Maria Prochipiuc
Cateva date despre autor: - în 2004 a luat decizia de a scrie sonete, ajungând la concluzia că această specie literară se potrivește cel mai bine cu structura lui interioară. A inițiat un proiect...
Sunetul trăirii noastre
de cvc
Sunetul trăirii noastre Într-un abis de cântec Acolo m-am născut Iar cântecul erai tu. Eram ca și-o vioară Ce vâjâie pe strune Lumina ta divină. Eram ca și o harfă Ce cânta în iubire, În...
Sub răchita lui Nichita
de Dragoș Vișan
În sunetul iubirii sub mansarde dintr-o Cameră dublă prin cvartetele camerelor inimii de poet plouă sub cerul oval Răchita se zbate adesea trunchiul își scoate pe suflet contorsionist mâinile de...
Teorii privind rolul mass-mediei în societate
de Claudiu Dobre
Introducere: Lui Harol Laswell i se datorează schema clasică a comunicării: \"Cine ?; Ce spune ?; Prin ce canal ?; Cui ?; Cu ce efect ?\" , reductibilă la cvintetul: emițător - mesaj - mijloc de...
Agonie, arhaisme, poezie, film, muzică și extaz.
de Radu Herinean
Primul eveniment desfășurat în Cafe Mike, duminica trecută, a avut câteva probleme de organizare, pe care, cu concursul lui Mike, cred eu ca le-am rezolvat. Astfel, pot să vă promit că sunetul va fi...
QUIDAM
de Gheorghe Aurel Pacurar
Legile si proorocii au fost intarite si nu schimbate.“Dito!“ Ah, eu nu pot sa ascult numai ploaia, Ploaia cazand… Nu pot sa-mi tai degetul cand o ating Si nici ea nu alearga in urma unei calesti…...
Nea Nae
de nicu brezoianu
1 octombrie Am plecat la Brezoi. Dinspre asfințit Soarele îmi ataca fotonic retina, ceea ce mă făcea să conduc cu poticneli. Alergam mai mult melcește spre miezul fierbinte al unei sfere de foc...
Delirul pianistei
de Ionut Acrudoae
...picătura de transpirație atinse marginea exterioară a concertului în D Minor. Era punctul maxim, orgasmul melodic atins prin claviatura dublă, albă și... altceva. Așteptase un semnal luminos,...
La spital...
de Raluca Oana Helgiu
Există lucruri pe care e bine să nu le spui nimănui. Poate nici mamei. Și, dacă ai putea, nu ți-ai spune nici ție. Iar acel ceva este legat de soțul tău, de faptul că s-a îmbolnăvit groaznic și tu nu...
