"Simt lacrimi" – 20281 rezultate
0.01 secundeMeilisearchArdelean Mihaela
Sunt lumina, sunt întunericul…sunt un pas în noroiul morții și al lacrimilor, sunt un pas în noroiul vieții și al zâmbetelor, sunt o sculptură nereușită, pentru că am prins viață atunci când creatorul meu m-a scăpat din ochi, sunt exact ceea ce simt și nu mă ascund decât când îmi doresc să fac asta, pentru că pot să fac orice oricând vreau in a mea lume.
20 poezii, 0 proze
Apati Vasile-Cornel
"E liniste iarasi, eterna speranta, Cand cuvantul cade in genunchi si atinge durerea ce inunda ochii limpeziti de lacrimi." Prin promisiuni ma vad pe mine in aceeasi oglinda cuprinsa de spaima de nevazutul chip de ceara ce cuprinde miezul unei calmitati monotone. Se aseamana momentul desfatat de rodul sangeriu al unui trup de zmeura cu atingerea ta blanda ce era sa ma culeaga din obscurul inamic al meu numit captivitate. Prins intre doua lumi, cei ce au aripi si cei ce stiu sa zboare pentru ca aripile-mi cad precum fluturelui toamna, somnambul de vise tomnatice intrat in deriva intr-un peisaj venit odata cu vremurile grele cand coltii demonilor hazardati vor sa strapunga vlaga oricarui zburator. Plecati va spun!Eu inca stiu sa zbor si munca de creatie o fac dupa propriul gust dupa o cerinta divina care ma cheama prin vibratiile celorlalti frati.Simt detaliul oricarui cuvant sau replica unei fraze privita prin ochi buni clari, povesti triste ce vor lasa riduri vor imbatrani privirea...
4 poezii, 0 proze
oana blandiana betlevy
Ca fiecare , a trebuit sa fiu mai intai nascuta , deprinsa cu primii pasi , sa fiu iubita , sa iubesc, sa fiu dezamagita in rasfatul ce ma caracterizeaza, sa ma trezesc dupa un somn cuprins de lacrimi, sa invat ceva despre oameni , sa continui ceea ce nu mereu inteleg : viata. Asa cum in cateva ocazii din graba pasilor ceva m-a tintuit in poluatele intersectii , ademenindu-ma cu iluzia ca voi fi spusa cu secretul existentei , tot astfel mi-au pus ganduri in vorbe scrise si penel in mana pentru a le face vazute citirilor. Nu am o “biografie”, sunt o femeie care isi uita poeziile pentru ca nu le crede ale sale; dar recunosc ca simt o altfel de fericire trecand emotional prin ele; Sunt nascuta in Bucuresti, si traiesc monologuri voite a fi lirice pe scena virtuala a site-ului Agonia . Multumesc.
13 poezii, 0 proze
ion cranguleanu
Pustiu de tine Graunte de lumina,lacrimile tale Sint risipite lumii la picioare Si se prefac ganganii sau petale Ce-mi curg pe umeri si spinare N-a fost noroc nici bucurie multa In sarutarile tarzii ce mi le-ai dat Iar inima,din despartire,smulta In zvarcolire de-ntuneric s-a-necat. Prin umeri si prin crengi incepe primavara Cu balbaieli,in ametiri solare,- Acelas vierme mersul si-l strecoara. Din rana unui dor,spre mare. Pe malul apei,cainii imi petrec Bratul pustiu de tine,la inec.
0 poezii, 0 proze
Ciprian Simut
-nascut in 1983 pe 5 mai, in Oradeea -clasele 1-4, terminate la Scoala Generala nr 16, -clasele 5-8 la Liceul Aurel Lazar, -clasele 9-12 la Liceul Teologic Baptist Emanuel, toate in Oradea... M-am nascut intr-o familie de oameni simpli, dar cu o baza etica, spirituala si morala atat de solide incat nu puteam sa trec prin cei cativa ani de viata fara sa fiu si eu zidit pe aceasta stanca! Mama, tata, fratele meu imi sunt forta, ghid, suflet, incurajare, dragoste, lacrima, indurare, zambet, eliberare...imi sunt familie! De curand viata a primit o noua infatisare cand fratele meu s-a casatorit si acum am si un nepotel! Cei care sunt in situtia mea ma inteleg! Hobby-ul meu este cautarea, iar dupa ce caut imi gasesc implinire in cuvant, desen, gand, imaginatzie, prietenie, durere, bucurie, in adiere, in suspin, in incercari, in lacrimi, in privire...iar acum caut DRAGOSTEA! ...si iata: viata continua sa suspine, continua sa cante, continua sa... traiasca...
6 poezii, 0 proze
Ion Moldoveanu
Ion Moldoveanu (10 ianuarie 1913, Lechința, județul Bistrița Năsăud - 17 mai 1939, Săvădisla, județul Cluj) este un poet. Este fiul Suzanei (născută Jucan) și al lui Gheorghe Moldovan, țărani. Se mută de pe meleagurile natale la Cluj și are norocul de a-l întâlni, ca elev la Școala Normală, pe profesorul Dimitrie Goga. În ultima clasă acesta îl recomandă celor de la revista „Hyperion", care îi oferă, de altminteri, și prilejul de a debuta cu poeziile Cărăruie, cărăruie și Lacrimi. După absolvire este învățător în câteva localități rurale, mai întâi în Așchileu Mare și Vișinelu, apoi în Sălcuța și Luna de Sus. Atent la ceea ce se întâmplă în peisajul cultural al vremii, continuă să scrie și să colaboreze frecvent, cu note, recenzii, articole și poeme, la „Freamătul școlii", „Vatra", „Eu și Europa", „Gând românesc", „Symposion". Totuși, se simte mai atașat sufletește de prietenii săi de la Mediaș, care promovează în paginile revistei „Lanuri" o poezie de o sensibilitate incontestabil...
1 poezii, 0 proze
Dick Bulan
"Simt ca mor de singuratate, de iubire, de disperare, de ura si de tot ce lumea asta imi poate oferi"(E.Cioran) "Faptul ca exist eu dovedeste ca lumea n-are nici un sens"(E.Cioran) "Fiecare om poarta nu numai viata sa, ci si moartea sa."(E.Cioran)
6 poezii, 0 proze
Elena-Cristina Bărzoi
Simt nevoia să scriu...fără explicații de prisos. Atât știu : am adunat buchete de gânduri. Unele amestecate cu altele : cu gânduri personale, cu trăiri, cu clișee deja știute. Poți picta tabouri cu culori sau poți zugravi viața dând sens și viață cuvintelor. Pentru că la inceputul lumii a fost Cuvântul, vreau să cred ca noi suntem povești, nu oameni. Citiți-mă ca pe o poveste, nu ca pe un om. Poveștile sunt mai frumoase decât oamenii!
6 poezii, 0 proze
ivan ion ovidiu
Mă simt ca un uliu însetat de mine. Mă mușc, îmi curge sângele, degeaba. Durerea e prea mică Mă mușc încontinuare, îmi rumeg pripria-mi carne, Sângele îmi alunecă pe haine, nu mai contează, Încerc să aflu ce e durerea. Nimic nu ajunge să mă facă să uit, totul mă doare, Sufletul îmi e rănit, e zgârâiat acolo unde nimeni nu poate ajunge. Corpul nu mai înseamnă nimic, e doar un morman de carne și oase. Ce gust bun are sângele! Sufletul meu e doar un coș de gunoi plin de sentimente, Greutatea iubirii mă copleșește, nu mai fac față plăcerii de a ma scrijeli. Vreau gheare de uliu să pot ucide viața din mine, Vreau cioc de vultur să-mi pot smulge urechile și ochii, Să nu mai aud, să nu mai pot vedea ploaia de ură și de ignoranță ce mă udă. Cuvintele nu mai au viață, viața nu mai are cuvine. Totul e doar imaginația mea, viața nu exista, nimic nu e real, Doar durerea face totul vizibil. Ura îmi înțeapa neființa, infinitul devine vizibil. Ura se masoară în momente de singuratate, Viața se...
2 poezii, 0 proze
daniela burlibasa
De simt cum a ta vraja,imi sfasie mania Voi curge, prin tacere,spre noile deschideri. Voi aduna comoara,si voi lasa furia Sa zaca-n alte jocuri;in alte vagi deprinderi... Ocean de frumusete...si lauri.Multumesc!
2 poezii, 0 proze
Simt lacrimi
de C. Zale
Simt lacrimi de îngeri pe chipuri pătate De aspre tristeți și gânduri deșarte, De vise tulburi și moarte speranțe, Se-aud sunete melancolice de romanțe.
Simt
de Gabriela Cernat
Simt pământul prea moale Și carnea-nnegrită De fumul cel negru, De pâinea-otrăvită. Simt trupul și viața Mereu tot stârpită De zâmbet amar, De-un cântec prea clar. Simt vise deșarte Șoptite de...
Lacrimi pe geam
de Lohmuller Beatrice
Ce tristă este ziua când Afară-i mohorât și plouă, Când vezi frunzele căzând Și ceasul bate ora două. Ating fereastra ca să simt Lacrimile, ce se scurg- Pe fața sticlei și sclipind, Fac geamul casei...
Lacrimi de toamnă târzie
de Udrea George
Picură des și mărunt, Ca o ceață de apă, Șoptind ne-ncetat a pieire Molcom îngropând pentru sine Durerile vieții și cântecul ei Pe-o gamă monotonă Și disperant de tristă. Lacrimi de toamnă târzie Se...
Oamenii care au învins lacrimile...
de Oana Izbașa
Vreau să vorbesc cu oamenii care au învins lacrimile. Vreau să îi ating... să îi vad pe cei pe care i-a durut atât de tare încât nu au mai putut... atât de tare încât și-au mușcat buza până la sânge...
Nu plinge...
de Valentin Pana
Plingi.......iti simt lacrimile Au in ele tristetea timpului ce trece, Nefericirea clipelor Au in ele,... pe mine. Te vad cum plingi As vrea sa-ti fiu ochii, Sa nu mai las lacrimile sa-ti curga.......
Exilul unei raze
de orfeu
Cât de aproape trebuie că sunt de stele De vreme ce le simt lacrimile Arzându-mi obrajii... Și de vreme ce tristețea lor mută Îmi picură în suflet Stropi de durere, Înseamnă că sunt aproape de ele......
Pariu pe o lacrima
de Vasile Adrian-Daniel
Și azi te aud melodic suspinând, Și azi îți simt lacrimile în palma mea picurând. Ieri, în brațe când te-am strâns, Sudoarea frunții mele pe pieptul tău s-a scurs. Sfârâind pe pielea ta încinsă,...
Amprenta gandului....
de Dorutza de la Vega Romanov
În jurul meu sunt doar ecouri. Mă învăluie noaptea Și-mi simt lacrimile reci.... Privesc în spate . -dorindu-mi să văd Amprenta gândului meu.... . -TU....
E umbra aceea pe care...
de Amur Vasilian
Îți văd umbrele, îți simt povara tăcută, vino și lasă-ți cuvintele pe umerii mei, voi rămâne să le port până ce se vor risipi. Voi fi farul tău în mijlocul furtunii, focul care nu se stinge, liniștea...
