Poezie

E umbra aceea pe care...

1 min lectură·25 august 2025

Mediu

Îți văd umbrele,

îți simt povara tăcută,

vino și lasă-ți cuvintele pe umerii mei,

voi rămâne să le port până ce se vor risipi.

Voi fi farul tău în mijlocul furtunii,

focul care nu se stinge,

liniștea care veghează

când valurile îți sfâșie corabia inimii.

Cafeaua rece îți ține loc de somn,

ochii goi privesc spre nimic,

iar tăcerea îți înfige în tâmple

aceleași ace de întuneric.

Știu, ai râs altădată,

ai avut un chip luminat de bucurii,

dar de atunci ai îngropat zâmbetele

sub straturi groase de tăcere și mândrie.

Spune-mi doar ce doare,

nu te teme,

chiar dacă rănile tale mi-ar sfâșia pieptul,

tot aș rămâne.

Îți văd monștrii și nu fug.

Îți simt lacrimile și nu plec.

Îți îmbrățișez disperarea și aleg să rămân.

Nu există alt drum decât prin întuneric,

dar în noaptea ta voi fi lumină,

în golul tău prezență,

în prăbușirea ta brațul care te ridică.

Și de vei cădea iar,

voi cădea și eu,

dar în cădere îți voi fi sprijin,

iar în ridicare mărturie.

Căci niciun monstru nu rezistă

când cineva alege să te iubească

fără teamă.

00348

Amur. “E umbra aceea pe care....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/amur-vasilian/poezie/14193525/e-umbra-aceea-pe-care

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.