Poezie
Lacrimi de toamnă târzie
2 min lectură·
Mediu
Picură des și mărunt,
Ca o ceață de apă,
Șoptind ne-ncetat a pieire
Molcom îngropând pentru sine
Durerile vieții și cântecul ei
Pe-o gamă monotonă
Și disperant de tristă.
Lacrimi de toamnă târzie
Se scurg în neștire
Pe obrajii lumii,
Pe obrajii mei...
Perdeaua cenușie acoperă vara,
Culoarea pământului ud e stăpână
Și plânge natura cu lacrimi de apă
Și plâng ochii mei măsurându-i destinul
Ca-ntr-un tablou terestru
Pictat de Maestru.
Doar rama-i e strâmbă
Un geamgiu plictisit
Stricându-i conturul.
Să-l semnez aș fi vrut
Dar,vai,semnătura
Maestrului Însuși
E ștearsă de vreme...
Geamgiu plictisit,nu știi tu
Cât preț pune El pe Lumină?!
Nu știi cât de mult Își dorea să-l semneze?!
Îl purta ne-ncetat în brațe de mamă
Și tu să strici totul c-o singură ramă?!
Simt lacrimi de toamnă târzie
Ștergând chipul Lui.
Îl iau și-l ascund în tăcere...
Ce lege respectă?!
Ce cale urmează de lasă
În urmă doar fum și durere?!
Le simt cum mângâie.
Le văd cum sărută pământul.
Le aud cum poartă cu ele
Puterile vieții spre mâine...
Opriți-vă,lacrimi!
Se strică tabloul...
Penelul e putred.
Cărbunele umed,
Maestrul e trist.
Iar poetul...
Poetul pornit să zgârie rama
În timp ce din pînză
S-aud picurând pe cutie
Neșterse de timp,
Neșterse de mult,
Lacrimi de toamnă târzie...
Udrea George, 23.08.2004
001.702
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Udrea George
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 214
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 52
- Actualizat
Cum sa citezi
Udrea George. “Lacrimi de toamnă târzie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/udrea-george/poezie/116830/lacrimi-de-toamna-tarzieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
