Praful
11.10.2005
Praful drumului de țară
Îmi intră-n suflet, se depune
Îl urăsc știind că e
Praful de pe stiva de volume.
Îl privesc uimit :
Se ridică-ncet și zboară
Gânduri trecute
Privesc copacii înmuguriți,
Oameni apăsați de griji,
Pășind grăbiți pe aleile murdare
Urmând mereu același drum—
Drumul pavat cu speranțe deșarte.
Ura arde mocnit in jurul meu
Si văd
Fum
Picură des și mărunt,
Ca o ceață de apă,
Șoptind ne-ncetat a pieire
Molcom îngropând pentru sine
Durerile vieții și cântecul ei
Pe-o gamă monotonă
Și disperant de tristă.
Lacrimi de toamnă