Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Sibiul la începutul lui noiembrie 1945 în care am fost orbit de-o grenadă"1795 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
40 rezultate
Manolache Liviu SergiuMS

Manolache Liviu Sergiu

AutorAtelier

Biografie Liviu Sergiu Manolache - Născut la data de 1 noiembrie 1951, în localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor, România; - Căsătorit din anul 1979, am o fiică și o nepoată de la aceasta; - Am absolvit Liceul Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași, în anul 1971, fiind prima promoție a școlii nou înființate; - Licențiat în Drept, la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, promoția 1991 - 1996 a Universității ”Petre Andrei” din Iași; - Membru al Cenaclului Epigramiștilor de pe lângă ziarul ”Flacăra Iașului”, devenit ulterior Academia Liberă Păstorel Iași; - Membru fondator al Cenaclului literar ”Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos, județul Iași, care are și o revistă proprie, la început numindu-se ”Lumina”, iar în prezent se numește ”Ecouri”. Pentru activitatea intensă desfășurată în cadrul cenaclului, unde am avut și funcții de conducere și de colaborare, am fost recompensat în luna martie 2014 cu...

36 poezii, 0 proze

Emil CioranEC

Emil Cioran

AutorClasic

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franța. Emil Cioran s-a născut la Rășinari, județul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană. Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua aparută la începutul...

87 poezii, 0 proze

Daniel Puia-DumitrescuDP

Daniel Puia-Dumitrescu

AutorAtelier

M-am nascut in Brasov, am absolvit liceul tot aici, Pedagogic, Facultatea la Sibiu, am absolvit in 2003 si am studiat in Anglia, pentru diploma de master, am lansat si volumul meu de debut, "mugur de stanca"...si inca nici nu am inceput...

300 poezii, 0 proze

Andrei MureșanuAM

Andrei Mureșanu

AutorClasic

Andrei Mureșanu (n. 16 noiembrie 1816 în Bistrița - d. 12 octombrie 1863 în Brașov) a fost un poet și revoluționar român din Transilvania. S-a născut în Bistrița, într-o familie de țărani. A studiat filozofia și teologia la Blaj, a fost profesor la Brașov începând cu 1838. A început să publice poezie în revista "Foaia pentru minte, inimă și literatură". A fost printre conducătorii revoluției din 1848, participând în delegația Brașovului la întrunirea de la Blaj din mai 1848. Poemul său "Un răsunet", scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), a devenit imn revoluționar - a fost numit de Nicolae Bălcescu "Marseilleza românilor". Din 1990, el a devenit imnul României. După revoluția din 1848, Mureșanu a muncit ca traducător la Sibiu, a publicat în revista "Telegraful Român", operele sale având tentă patriotică și de protest social. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea precară a murit în Brașov în 1863. Andrei...

9 poezii, 0 proze

RD

Radu Dorela

AutorAtelier

Nu stiu daca o biografie este foarte relevanta in cazul meu, dar ceea ce pot spune despre mine este ca sunt in clasa terminala intr-un liceu de limba germana din Sibiu..pana sa ajung aici am studiat in orasul meu natal, Deva.Trecutul meu nu a fost plin de evenimente iesite din comun..n-a fost nici roz si nici negru asa ca nu voi povesti prea multe despre mine. De mica am avut inclinatii spre literatura, in special poezie.De scris am inceput sa scriu de pe la varsta de 13-14 ani. Am studiat si mai studiez limbile straine...probabil pe viitor tot asta voi face. Momentan vorbesc cursiv 3 limbi straine(germana, franceza, engleza) + romana, dar prima si vesnica pasiune va ramane poezia si literatura. Cam asta ar fi de spus despre mine. Sper doar ca poezia mea sa fie apreciata...daca nu, inseamna ca nu am stofa de poet si asta este, incercarea n-are moarte...

13 poezii, 0 proze

Zorica LațcuZL

Zorica Lațcu

AutorClasic

Zorica Lațcu s-a născut pe 17 martie 1917 într-o familie de ardeleni refugiați în Ungaria, în timpul Primului Război Mondial. Copilăria și tinerețea și le-a petrecut la Brașov. Între anii 1936-1940 a făcut facultatea la Cluj, studiind filologie clasică - limba greacă și latină - și, pe lângă aceasta, a urmat cursurile Facultății de litere, limba și literatura franceză. După terminarea studiilor, a lucrat ca preparator principal la Institutul Român de Lingvistică din Cluj. Aici a colaborat la Dicționarul Limbii române al Academiei Române, coordonat de Sextil Pușcariu. Zorica a început să scrie încă din perioada adolescenței, iar din 1941 ajunge să publice la revista Gândirea, întâi poezii inspirate din mitologia greacă și, mai târziu, cu tematică creștină, pline de vibrație mistică. Primul său volum, intitulat Insula Albă, a apărut în 1944, la Editura Dacia Traiană din Sibiu. Patru ani mai târziu apare Osana Luminii, Editura Episcopiei din Cluj și, în 1949, Poemele Iubirii, la Editura...

39 poezii, 0 proze

DS

Daniel T. Suciu

AutorClasic

Daniel T. Suciu s-a născut la Sibiu la 2 ianuarie 1961. A fost elev al liceelor „Gh. Lazăr” și „Octavian Goga”. În iunie 1979 a intrat la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolzai din Cluj-Napoca, fiind admis al doilea cu media 9,45. Între septembrie 1979 și iunie 1980 își efectuează stagiul militar. Începe cursurile în septembrie 1981. La 11 iunie 1981, la orele 15,45, cade victimă unui accident de circulație pe str. Brașov din Cluj-Napoca, în apropierea casei Ion Agârbiceanu. Moare în zorii zilei de 20 iunie 1981. În 1978 și 1979 obține premiul I la concursul Tinere condeie . A publicat puțin în revista liceului, ziarul Tribuna Sibiului și revista Echinox . A lăsat multe texte dactilografiate și manuscrise, cuprinzând poezii, studii, note. S-au păstrat de la el lucrări închegate, scrise încă de la 14-15 ani.

2 poezii, 0 proze

malis denisaMD

malis denisa

AutorAtelier

nu pot sa spun ca am o biografie foarte interesanta.... M-am nascut in Sibiu la 3 ani m-am mutat cu familia in Avrig. Incepand cu clasa a doua am scris poezii dar la un nivel foarte restrans ,apoi prin clasa a 5-a am publicat intr-o revista poezia "Amintire" dupa care au urmat altele,dar "Amintire" a fost prima mea poezie publicata...

18 poezii, 0 proze

Catalina OdoleanCO

Catalina Odolean

AutorAtelier

Nascuta la Sibiu in anul 1984 imi urmez cararea vietzii ce-si poarta manta asupra mea. M-a binecuvantat cu mult talent si placere pentru artele placute auzului, ochilor si mintii. Traind o viatza minunata alaturi de prieteni, pe plaiurile romanesti am apucat sa simt sentimentul adevaratei prietenii, iubiri si mai ales dragoste fata de patrie. Acum ca sunt departe de patrie imi duc viata aici in America, dar cu promisiunea ca nu-mi voi uita niciodata radacinile!

4 poezii, 0 proze

MN

mihai nedelcu

AutorAtelier

Născut la Sibiu, 1978. Realizări literare: două plase de texte tipărite în tiraj restrâns la imprimanta proprie și citite cu entuziasm la familie și prieteni. Sunt încântat să-mi postez creațiile pe acest site deoarece în prezent familia nu le mai suportă iar prieteni nu mai am.

48 poezii, 0 proze

Sibiul la începutul lui noiembrie 1945 în care am fost orbit de-o grenadă

de Dragoș Vișan

Calea Dumbrăveni (pe dreapta) case cu curți (în spate) strada Școlii de Înot (alături) Parcul de sub Arini Pe marginea străzii erau niște muncitori – atunci era o stradă foarte puțin circulată –...

Atelier

Cenaclul Umoriștilor Sibieni „Nicolaus Olahus” – 35 de ani de activitate neîntreruptă (4)

de Rodean Stefan-Cornel

Notă: Textul de mai jos, precum și celelalte episoade postate sub acest titlu, reprezintă câteva fragmente din prima monografie a Cenaclului Umoriștilor Sibieni „Nicolaus Olahus”. Inițial, făcându-ne...

ProzăAtelier

Copiii scriu lucruri cumplite

de remus radu

Marii disidenti si personalitatile urmarite de Securitate nu ne ajuta sa vedem pina in ce unghere a intrat politia politica in viata noastra. Ne ajuta in schimb revoltatii anonimi, despre care nu se...

ArticolAtelier

Aparitie editoriala

de nicolae tomescu

O interesantă carte, în ediție bilingvă română și germană, a apărut recent la Sibiu, sub titlul Sibiul în anul 1790 /Hermannstadt im Iahre 1790/ Este o traducere a unui calendar pe anul 1790 editat...

Atelier

Spre necunoscut. Capitolul XII (15 )

de nicolae tomescu

Știi ce, Diaconescule? Mă vei lăsa și te vei duce, acum, cât mai ai timp. După ce au trecut cele două mașini nemțești și nu mai vine nimic din urmă, este sigur că rușii ne vor ajunge. N-are rost să...

ProzăAtelier

Aniversarea centenarului DADA la ICR Tel Aviv

de marlena braester

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, Editura Transignum din Paris și Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Franceză vă invită joi, 24 noiembrie 2016, ora 18:00, la sediul ICR Tel Aviv, la...

Atelier

Spre necunoscut

de nicolae tomescu

Cu umbrela într-o mână și lădița în cealaltă se îndreptă spre șoseaua ce se forma în stânga râului și-l însoțea până în Stațiunea Olănești-Băi. Se așeză pe lădiță așteptând să vină autobuzul lui...

ProzăAtelier

Brașov, 15 noiembrie 1987

de Camelian Propinatiu

Mișcarea anticomunistă de la Brașov nu putea fi organizată, “pentru detensionarea situației”, de către un serviciu inteligent, deoarece a început într-un mod stupid: aroganta conducere a...

EseuAtelier

Cred că poezia te poate salva. Restul sunt chițibușuri

de Ecaterina Ștefan

Radu Vancu (n. la 13.07.1978, or. Sibiu, România), este poet și doctor în Litere la Universitatea „Lucian Blaga“. A colaborat cu revistele: Transilvania, Euphorion, Vatra, Tribuna, Dilema veche, Ex...

Atelier

Străbătând ceața 36

de nicolae tomescu

A aflat, nu peste mult timp, câte ceva, Nuțu, despre încâlcitele treburi despre care i-a vorbit tușa sa, Mia. Din cărțile de pe policioara de sub icoane n-a aflat decât despre gândirea și acțiunea...

ProzăAtelier