"Sfarsitul care intra" – 20110 rezultate
0.07 secundeMeilisearchJohannes Sommer
Ioan Sommer, în latină Ioannes Sommerus, (n. Pirna, 1542 - d. Cluj, 1574) a fost un învățat umanist transilvănean, originar din Pirna (în Saxonia, pe malul Elbei). A fost directorul colegiului umanist înființat de Despot Vodă la Cotnari (1562 - 1563), apoi profesor și director (1565 - 1567) al școlii de la Brașov întemeiate de Honterus, iar din 1570 directorul școlii unitariene din Cluj. În scrierile sale polemice a demonstrat caracterul irațional al dogmelor catolice și luterane, sprijinindu-se pe critica filologică și istorică a Bibliei. A fost primul umanist european care a dezvăluit izvoarele filozofice păgâne ale unor noțiuni ale teologiei creștine (ex. logosul). Sommerus este și autorul unei biografii a lui Despot-Vodă („Vita Iacobi Despotae”, 1574, publicată în 1587) și al unor elegii latinești în stilul poeților antici („De clade Moldavica elegiae XV”), în care narează întâmplările legate de sfârșitul lui Despot și de propria lui fugă la Brașov, și cântă, în spirit umanist,...
1 poezii, 0 proze
Manuel Bandeira
Manuel Bandeira (Recife, 19 aprilie 1886 — Rio de Janeiro, 13 octombrie 1968) a fost un poet, scriitor și critic literar brazilian care a trăit între anii 1886-1968. Manuel Carneiro de Souza Bandeira s-a născut la Recife (Pernambuco) pe 19 aprilie 1886 ca fiu al lui Manuel Carneiro de Souza Bandeira și al Francelinei Ribeiro de Souza Bandeira. În 1890 se mută împreună cu familia la Rio de Janeiro. Petrece două veri în Petrópolis. A studiat la actualul Colegi Național Colegiu Pedro II. În 1903 se mută cu familia la Sao Paulo unde se înscrie pentru a-și continua studiile la Școala Politehnică. De asemenea studiază desenul și pictura cu arhitectul Domenico Rossi la Liceul de Artă. Se angajează la birou, la Calea Ferată Sorocabana, unde tatăl său lucra ca funcționar. La sfârșitul anului 1904 Bandeira se îmbolnăvește de tuberculoză și este nevoit să se mute din São Paulo în Rio de Janeiro datorită climei tropicale. În 1922, după o îndelungată ședere în Europa unde cunoaște importanți...
1 poezii, 0 proze
Andrea Ilies
Am venit pe lume la sfarsitul lunii lui Cuptor intr-un orasel de la poalele muntilor Calimani (Toplita, jud. Harghita). Fiind primul copil in familia mea si prima nepoata de altfel, am fost foarte mult indragita si chiar resfatata de tot neamul. Imi aduc aminte de zilele de la cresa si de prima tabara la mare (Navodari) aveam vreo 4 anisori si plangeam in fiecare seara dupa mami si tati, numaram pe degete zilele care ma desparteau de ei. Anul 1989 ma gasea intr-o camera de garda la spital cu injectia de penicilina in plina actiune, imi aduc aminte ca asistentele au inceput sa tipe, si tata m-a luat repede si am plecat, fugea cu mine in brate si nu intelegeam de ce. Pentru varsta la care eram atunci revolutia nu a facut nici o diferenta. De prima zi de scoala imi aduc aminte ca de un vis scaldat in emotii si teama. Simt si acum parfumul invatatoarei si mana ei calda.Anii de primara au trecut foarte repede, gimnaziul a fost mai diferit, nu imi placea matematica si stiu ca tremuram...
2 poezii, 0 proze
saracut ardelean andrei florin
- m-am nascut intr-o zi, intr-o zi a mileniului trecut pe data de 20 ianuarie 1993 intr-un loc obisnuit: Oradea - in prezent sunt liceean tot in Oradea - primele poezii le-am scris in 2004:Sfarsitul verii si De la 1 pan' la 7. -debutul meu a fost unul simplu, la inceputul anului 2008 in revista Zodii in Cumpana tot din Oradea cu poeziile: Poezie, Miracol Alb, Iubire. -am mai incercat sa public cateva veersuri la finele anului 2008 dar rezultatulunui critic literal din Cluj a fost inpublicabile -in prezet pentru ca sunt doar la inceput de drum si mai am mult de invatat cuget, si aspir la mai mult, astept ziua in care voi fi in reverie, sau poate intr-o bucurie de nedescris.
17 poezii, 0 proze
Sun Tzu
Singura sursa care a ramas cu privire la Sun Tzu, este biografia scrisa in secolul II i.Hr de catre istoricul Sina Qian, care il descrie ca un general ce a locuit in statul Wu in secolul VI i.Hr. Oricum, biografia nu este sustinuta de catre alte surse ale vremii respective si atat forma cat si continutul indica faptul ca a fost scrisa intre anii 400 i.Hr si 320 i.Hr. . - Lucrarea sa, "Arta Razboiului" ("Art of War") ofera un numar de indicii directe catre viata sa. De exemplu, carele de lupta descrise de el au fost folosite pentru o scurta perioada la sfarsitul secolului 4 i.Hr. , precum si alte lucruri care indica aceeasi perioada. - Niste studenti au dedus ca, de fapt opera lui Sun Tzu a fost scrisa de niste filosofi chinezi necunoscuti si ca Sun Tzu nu a existat cu adevarat ca si persoana istorica. - In 1972 un ser de texte gravate in bambus au fost descoperite intr-un mormant de langa Linyi in Shandong. Acestea au ajutat la confirmarea textului care era deja cunoscut si de...
2 poezii, 0 proze
Gheorghinete Elena-Diana
M-am nascut din vaporii de apa care si-au reluat ciclul in Dunare...trec printr-un continuu proces de sublimare. Am inceput pe la sfarsitul liceului sa tricotez un ciorap.Am luat sculuri de medicina si chimie, si intre timp am privit.Rezultatul? Neant...mi-am bagat piciorul in ciorap...era neterminat. Acum vreau sa reiau firul de medicina...e verde, asta-i culoarea mea, ma reprezinta. Poate voi termina ciorapul, poate nu. Cine stie? Eu nu. Stii tu?
2 poezii, 0 proze
iulian
Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit.Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete!Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand... Iubita mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau... sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. Iubita mea esti vis si... durere...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Te mai astept o viata... Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi caprui, frumosi si un zambet cald, care sa-ti calauzeasca pasii zi de zi! Cred ca o sa va placa...
19 poezii, 0 proze
Shalom!
M-am născut odată,spre sfârșitul unui anotimp sau mai bine zis la ingânarea dintre două anotimpuri...vara si toamna....Poate a fost o zi ploioasă sau o zi calduroasă....nu mai stiu....si nici nu conteaza ....dar stiu că Dumnezeu în bunătatea LUI, atunci a scris în Cartea Vieții și numele meu.....am luat ființă într-o lume în continuuă degradare dar nu cu scopul pentru a mă degrada împreună cu ea ci cu scopul de rămîne vertical în Cuvântul Aceluia care mi-a dat viață!!!
1 poezii, 0 proze
Franz Kafka
Scriitor S-a nascut pe 3 iulie 1883 la Praga, într-o familie evreiasca, fiu al comerciantului Herman Kafka si al Juliei Kafka, nascuta Loewy. Limba materna a lui Franz Kafka, în care a si scris mai târziu, era totusi germana, ca la ca. 10% din populatia ora*ului Praga în acea epoca. Dupa absolvirea liceului german, a studiat Dreptul, apoi a lucrat un timp la tribunalul din Praga si mai târziu ca avocat la o companie de asigurari (1908-1922. A parasit doar rareori Praga, traind intr-un "cerc strâmt" pâna catre sfârsitul vietii. In 1909, publica primele sale schite de proza în magazinul literar Hyperion, care aparea la München. Îmbolnavindu-se de tuberculoza (1917), a fost internat într-un sanatoriu din Italia. Starea sanatatii lui se agraveaza si, începând din 1922 nu mai poate lucra. Un nou tratament în sanatoriul din Kierling în apropierea Vienei ramâne ineficace. Franz Kafka moare în ziua de 3 iunie 1924. Dupa moarte, opera sa literara, care ramasese în cea mai mare parte inedita, a...
42 poezii, 0 proze
Bangau Cristina Simona
hmm... i can be whatever you want me to be... ...ador zilele de toamna tarzii, in care simt ca e ultima zi cu soare care va mai exista... cred ca intr-un final vom ajunge cu totii sa suferim de depresii, degradandu-ne treptat, pentru ca aceea entitate suprema sa poata savura momentul in care ne vom autodistruge prin combustie interna... imi place teatrul de calitate, lectura, intr-o zi in care s-a intrerupt electricitatea din cauza furtunii, la lumina unor lumanari pe cale sa se stinga. imi place sa cred ca exista sfarsitul lumii... lipsit de paradis totusi. as vrea sa pot crede in basme cu creaturi fantastice, in care mai exista o farama de speranta in zambetele schingiuite de caldaramurile mizerabile. cand voi simti prima urma de fericire adimensionala, nedistorsionata, ma voi arunca de pe o stanca, in speranta ca voi reusi sa strang in gheare, nemurirea. pana atunci, iubesc...un nu stiu ce, nedefinibil, pe o margine de banca deformata de imaginea soarelui oglindit in ghetarul pe...
1 poezii, 0 proze
Sfarsitul care intra
de Florin DeRoxas
Intra sfarsitu-n noi cum intra-n fier rugina, inghite anii viata noastra cum inghite kilometri masina. Cum se usuca un copac, din creanga in creanga, asa se duc anii nostri si viata intreaga. Trece o...
Bunica
de Daniela Luminita Teleoaca
făcea ușor trecerea către mâine mirosea așa de frumos așa de cald aproape ireal a sanie și a fum a verdeață în orice clipă un brad se lăsa împodobit cu brațul de lemne într-o simetrie perfectă micuță...
La sfârșitul drumului pe care îl avem de parcurs aici, măcar să avem impresia că am făcut ce trebuia!”
de Andrei Novac
Deși foarte tânăr, cred că pot să spun asta, la 26 de ani, Andrei Novac, membru al Uniunii Scriitorilor din România, are deja cinci volume de poezii publicate (Poezii, Editura Newvest, Tg-Jiu, 2000;...
[desfrâul a început de la prima virgulă]
de Daniel Dăian
pe care inițiatul a dăruit-o cu nonșalanță celui care nu știe nimic nici măcar să urce scările liniștea nu este o virtute tinere domn ci o experiență de zeci de ani iar motivul pentru care nu îți...
Indigestie sentimentala
de Marius Manole
Astăzi am facut două lucruri pe care nu le voi mai face niciodată. Ultimul bulgăre din ultima zapadă, din iarna cea uitată, Și ultima poezie, din ultima iubire mult prea complicată. De data asta...
uite ce îți propun:
de Daniel Dăian
având în vedere că avem la dispoziție un trup oarecare în care ne ascundem toate visele necurate sugerez să găsim un moment de pace când tot ceea ce am reprezentat noi vreodată se lasă acoperit cu un...
Remediu pentru femei abandonate
de elena gheorghiu
Pentru că pocnesc toate în bucătărie și reumatismul la intersecția unor oase m-am gândit să dau niște sfaturi unor femei care intră în alertă dacă sunt părăsite de unii bărbați aflați în derută. Să...
Scoala spatelui
de Mircea Teculescu
ȘCOALA SPATELUI (T-HAIBUN) Sunt destui părinți care o fac, oarecum instinctiv: căci a-ți săruta copilul pe frunte înseamnă a-i atinge destinul - așa se spune; însă asta nu înseamnă, neapărat, că...
triptic - gulagul din mine
de Macovei Costel
prizonierat nașterea m-a aruncat într-o temniță de carne și-am lăsat orice speranță de-a scăpa, de evadare carnea ochilor apasă disipând lumina brută transformând eternitatea într-o noapte...
Efemeritate
de Nincu Mircea
Ieri, am fot să împărtășesc o muribundă care sta într-un pat așezat lângă fereastră într-o cameră. Până la ea, pe dreapta mea, într-un pat lipit de perete, în pielea goală cu picioarele deschise ca...
