triptic - gulagul din mine

prizonierat nașterea m-a aruncat într-o temniță de carne și-am lăsat orice speranță de-a scăpa, de evadare carnea ochilor apasă disipând lumina brută transformând eternitatea într-o noapte neîntreruptă raiul nu-i decât lumina care intră în celulă celor ce își poartă carnea fără a-i găsi vreo vină iadul este noaptea-adâncă zămislită în adâncuri ce-ți apasă suferința și strivește, ca o stâncă dăruit să-mi port povara prin deșertul de cenușă eu speranță, carnea lanțul adăstând lângă o ușă purgatoriul este drumul ce mă poartă pe pământ căci sfârșitul e speranța pentru un nou legământ dependență tot ce ai de făcut de-a lungul vieții e să te încastrezi în zidul convențiilor acceptând toate consecințele de cele mai multe ori tăcerea te-nsoțește privind condescendent căderea, înveninarea sau simplul ascendent redă-mi doar libertatea si voi cădea oftând sub cruda-i greutate nu sunt decât cuvânt diferența dintre sclavie și libertate se reduce la aparență și independență redă-mi cârja dependenței lasă-mi reazemul aproape invaliditatea doare dar nu-i ca urâta moarte ce te-aruncă în uitare eliberarea degeaba-ți e lumina de nu te-înfrupți din ea la fel degeaba noaptea de n-o poți răsfira în van și libertatea când zidurile strâng degeaba și răscoala când sângele e-n gând Doamne cheia la celulă e adânc zidită-n mine mă dezbrac de carnea moartă sufletul ofrandă-aduc pregătind eternitatea ou dorit în cuib de cuc zborul nu-i zbor e plutire într-o mare de lumină muzica mă însoțește cu iubirea ei deplină oare rostu-mi pe pământ e-împlinit sau rătăci-voi între ziduri de uitare ca o frunză moartă-n vânt