Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Scriptură"5531 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
serb ilieSI

serb ilie

AutorAtelier

intalnindu-ma cu moartea,m-am rugat lui Dumnezeu sa nu ma lase in mana ei pana nu voi citi macar o data Sf. Scriptura.

42 poezii, 0 proze

Sf Ioan Iacob HozevitulSH

Sf Ioan Iacob Hozevitul

AutorClasic

Unul dintre sihastrii romaini canonizati de Biserica Ortodoxa Romana, la 20 Iunie 1992, este Sf. Cuvios Ioan lacob de la Neamt - Hozevitul. S-a nascut la 23 Iunie 1913 la Crainiceni, langa Botosani, dintr-o familie de tarani credinciosi, numindu-se din botez Ilie. Dupa terminarea liceului, in 1932, a imbratisat viata monahala, fiind primit in manastirea Neant de staretul de atunci, Nicodin, viitorul Patriarh, la 15 August 1933. Cum scria un cercetator al vietii sale, Arhiepiscopul Lucian al Constantei, frumusetea slujbelor, mai ales a celor de noapte, blandetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor si darul Sf Duh care se odihnea in inima lui, l-au legat pe acest tanar fericit de viata monahala. Manastirea Neamt a devenit pentru rasoforul Ille o adevarata scoala a evlaviei. Ajunge si la manastirea Turnu, isi satisface stagiul militar, apoi revine la Neamt, unde este numit bibliotecar, aprofundand Sfanta Scriptura si studiind Parintii Bisericii. La 8 aprilie 1936, este tuns in monahism....

1 poezii, 0 proze

Ion GheorgheIG

Ion Gheorghe

AutorClasic

◊ GHEORGHE, Ion (16.VIII.1935, Florica, Buzău), poet. ◊ Cărți publicate: Pâine și sare, București, 1957; Căile pământului, București, 1960; Țara rândunelelor, București, 1963; Cariatida, București, 1964; Nopți cu lună pe Oceanul Atlantic. Scrisori esențiale, București, 1966; Zoosophia, București, 1967; Vine iarba, București, 1968; Cavalerul trac, București, 1969; Mai mult ca plânsul. Icoane pe sticlă, București, 1970; Megalitice, București, 1972; Avatara, București, 1972; Poeme, pref. Marin Mincu, București, 1972; Cultul Zburătorului. Opiniile autorului despre lumea miturilor autohtone, București, 1974; Noimele, București, 1976; Dacia Feniks, București, 1978; Proba logosului, pref. C. Stănescu, București, 1979; Cenușile, București, 1980; Elegii politice, București, 1980; Zicere la zicere, București, 1982; Scripturile, București, 1983; Joaca jocului, București, 1984; Și mai joaca jocului, București, 1985; Condica în versuri, București, 1987; Zalmoksiile, București, 1988;...

8 poezii, 0 proze

Eugen SimionES

Eugen Simion

AutorClasic

Ioan Eugen Simion (n. 25 mai 1933, Chiojdeanca, Prahova) este un critic literar, editor, eseist, filolog, profesor universitar român, membru al Academiei Române și președinte al acestui for din 1998 până în aprilie 2006. Volume Proza lui Eminescu, 1964 Orientări în literatura contemporană, 1965 Eugen Lovinescu, scepticul mântuit - (Eugen Lovinescu, the Redeemed Skeptic), 1971 (ediția a doua, 1994) Scriitori români de azi, I, 1974 (ediția a doua, 1978) Scriitori români de azi, II, 1977 Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian, 1977, (a doua ediție, 1979, a treia ediție, 1986), 1983 - ediția în limba maghiară Dimineața poeților, 1980, (a doua ediție, 1995, a treia ediție, 1998). Întoarcerea autorului, 1981, (a doua ediție, 1993) Scriitori români de azi, III, 1983 Sfidarea retoricii, 1986 Scriitori români de azi, IV, 1989 Moartea lui Mercutio, 1993 Convorbiri cu Petru Dumitriu, 1994 Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, 1995 Fragmente critice, I, Scriitura publică,...

1 poezii, 0 proze

Drăgan SebastianDS

Drăgan Sebastian

AutorAtelier

licentiat in Drept,universitatea Bucuresti,2000 ziarist presa scrisa,radio,TV 1994-2000:secretar de redactie,redactor sef adjunct-ANCHETE,editorialist, redactor sef "Jurnalul de Dambovita";realizator emisiuni si editorialist Radio "D",realizator ANTENA 1 Targoviste avocat Baroul Dambovita/cabinet de avocatura autor al volumului de poezie"DE SAPTE ORI SAPTE PACATE",Editura CETATEA DE SCAUN 2005 membru fondator al Societatii Scriitorilor Targovisteni membru fondator al Colegiului Revistei"Climate literare" redactor "Climate literare" http://sebastianart.blogspot.com/ e-mail : dragansebastian@gmail.com avocatdragan@yahoo.com Liber, pana la robia finală

15 poezii, 0 proze

OL

Oltean Bianca Larisa

AutorAtelier

Sunt o iubitoare de arta:sculptura,pictura,pictez tablouri si portrete,scriu poezii si proza.recent am inceput un roman.sper sa va placa daca ajungeti sa-l cititi.mai multe despre mine deduceti din textele mele.

1 poezii, 0 proze

Laura Șoltuzu

Laura Șoltuzu

AutorAtelier

Laura Fărcaș a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (Sculptură) în 2003. A studiat cu maeștri ai artei ca Teodor Șalar din școala maestrului Ion Irimescu și Aurel Terec din școala maestrului Romulus Ladea. Este Art Director la Lorette.ro® Laura are o experiență îndelungată ca designer grafic și stilist. Într-ale scrisului nu se datorează îndrumării nici unui profesor sau personaj. E de una singură și nu-i pare rău.

41 poezii, 0 proze

Ancelin RosetiAR

Ancelin Roseti

AutorClasic

Ancelin Roseti (n. 25 mai 1967, Bârlad) este un poet și publicist român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cărți publicate Imperiul mâlului (Editura SCRIPTOR, Galați,1999) Împăierea lumii (Editura OPERA MAGNA, Iași, 2004) Fericit pe la colțuri (Editura OPERA MAGNA, Iași,2005) Premii În anul 2001 îi este premiat volumul Imperiul mâlului, la Festivalul Internațional de Poezie "Ronald Gasparic". În iunie 2006, la cea de-a V-a ediție a Premiilor "Eminescu", a fost nominalizat pentru medalia "Teiul de Aur".

4 poezii, 0 proze

Sanja Cristea TiberianST

Sanja Cristea Tiberian

AutorAtelier

Candva sudenta la litere in Cluj-Napoca, in Spania timp de aproape cinci ani, acum in Romania.Scriu si cant..Majoritatea poeziilor publicate pe acest site sunt si cantece care pot fi ascultate pe www.resursecrestine.ro sau www.youtube.com.Mi s-a publicat gratie editurii Scriptum un prim volum de poezii "Stropi de lumina" si pe data de 09.09 2010 va avea loc lansarea celui de-al doilea volum de poezii" Lumina de pe munte" sub egida Editurii Dacia, la Biblioteca judeteana "Octavian Goga din Cluj Napoca, orele 17 Sanja Tiberian este numele meu real. adresa mea de mail s-a schimbat sanjacristeatiberian@yahoo.com

92 poezii, 0 proze

Constantin BrâncușiCB

Constantin Brâncuși

AutorClasic

Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales postum membru al Academiei Române. Francezii îi pronunță numele Brancusi. Născut în data de 19 februarie 1876, Constantin este al cincilea copil al lui Nicolae și Maria Brâncuși. Prima clasă primară o face la Peștișani, apoi continuă școala la Brădiceni. Copilăria este marcată de dese plecări de acasă și ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi. După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă Școala de Belle-Arte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține "mențiune onorabilă", Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901, câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu...

4 poezii, 0 proze

Scriptură

de Nichita Stănescu

Să ieși în afară, să nu mai fii, să nu și nu, ca și cum nici n-ai fi fost. Efortul și munca de atunci și de acu, e pasăre fără zbor, fără rost. Bătrânul doarme-n risipire. E pescuit de sub pământ de...

PoezieClasic

Scriptura întâia

de Nichita Stănescu

Am zis: Bineînțeles că noi, adică oamenii, noi suntem cei mai vechi de pe lume. Am zis: Bineînțeles că arborii decad din melancolia noastră, din dorința, din dorul de verde, de înverzire, de...

PoezieClasic

Scripturalul destin al damnării

de Dragoș Vișan

Scripturalul destin al damnării Pe Ion Caraion îl vindem și-l damnăm gratis îl ostracizăm din literatură făcând pe placul oricărui gazetar pus să-l înfiereze îi scoatem scrierile la mezat literar cu...

PoezieAtelier

Scripturam

de JianuElena

Unul este faptul de a scrie pe foaie ca prilej de vanitate. Căci la alegerea distinsă a cuvintelor și la sensul obscur cu sunet melodios și complicat multe minți încearcă să pătrundă. Unul este...

Atelier

O Scriptura pierduta

de Constandache G. Ferid

Pierduta din vedere, prin nebagare de seama. Pierduta prin lipsire de importanta, prin tergiversarea intalnirii cu ea. Pierduta prin stereotipii, prin forme fara fond; pierduta prin manipularea...

EseuAtelier

Sfânta Scriptură.

de Robert Mihai

Acum câteva zile discutam cu cineva, care îmi spunea că nu are motive pentru care ar crede cuvintele scrise în Sfânta Scriptură, deoarece argumenta el, Biblia este doar o adunătură de fragmente care...

EseuAtelier

Sfânta Scriptură sau Biblia

de Sfântul Ioan Gură de Aur

Sfânta Scriptură sau Biblia Cugetări povățuitoare 1. Sfânta Scriptură trebuie să fie pentru fiecare din noi o carte de învățătură și cea dintâi carte de căpătâi pentru toată viața. Ceea ce este hrana...

PoezieClasic

citind scriptura

de serb ilie

De-aici de la masa pe care ades, Mă plec pe genunchi,Aceluia care, Putere să-mi dea și gânduri să țes Cuvinte spre Domnul-nălțare. Singur la drum niciodată nu sunt, La dreapta și stânga îmi este...

PoezieAtelier

sfînta scriptură

de Liviu-Ioan Muresan

scriau despre mine acu două mii de ani cică era mesaj divin și mîna li se plimba inspirată au ascuns unele pergamente în oale de lut mai tîrziu Brîncuș își sculpta pasărea și columna s-au găsit...

PoezieAtelier

Sola fide. Sola scriptura

de Mircea Robert

cad pereții grei de vise și clopotele bat în gol să plece caii bătrâni de grabă, și moară păcatele sub tropotul lor. plâng icoane părăsite de vântul care suflă prin altar, candelabre negre, afumate...

PoezieAtelier