Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezieurban

Scripturalul destin al damnării

dedicat vieții lui Ion Caraion

5 min lectură·
Mediu
Scripturalul destin al damnării
Pe Ion Caraion îl vindem și-l damnăm gratis
îl ostracizăm din literatură făcând pe placul
oricărui gazetar pus să-l înfiereze
îi scoatem scrierile la mezat literar
cu dedicațiile autorului pe volume
îl punem ciopârțit pe tarabe
le dăm buchiniștilor bune parale
ca să-i traumatizăm și sufletul din ele
Biografia adevărată a enigmei lui Artur
l-ar scuti pe Caraion de alte vâne-nsângerate
pe pielea sa de carapace crăpată cu infecții
ce-a inspirat rolul întemnițatului Victor Petrini
(dizidentul “fără voie” al amicului său Preda)
* * *
Ajunge în Peninsula cu 38 de kile
iar când să moară lent
reajunge la liman cu mai puține
Cel mai dezinhibat publicist protestatar
stă închis unsprezece ani pentru scris –
“Criza culturii românești”
sau “Criza omului” de tânărul Caraion
din “Jurnalul de dimineață” (1946)
au amorțit întregul val de simpatii
pe Continentul înroșit până spre Vest
la adresa revoluției admirate și de Sartre
sau a marxismului în top ce fu criticat apoi
la câtva timp chiar de Maurice Merleau-Ponty
prin cartea “Umanism și teroare” din 1947 și
în “Les temps modernes” (1950) din “Figaro”
“Omul profilat pe cer” din Est
ajunge-a fi tratat ca ultimul șobolan
de regimul dejist ce-l condamnă inițial
la moartea care-l ține un an în suspans
gata-n fiecare zori să-i vină execuția
Creația sa neînduplecată de încarcerat
îi este amanetată
furiei luptei
când cu moartea când cu viața
Umilitul trup de poet și publicist
se roagă să fie luat de ultimul tenebros îngheț
tăindu-și venele cu sânge rece
revoltat că are diafragmă și coaste rupte
și-i recidivează hepatita acută
cu care se-alesese
din prima sa detenție
Ion Caraion inventează în galerii
o inedită evadare din iadul amuțirii vocii –
vrând să versifice într-o revistă “Don Quijote”
calvarul său într-o serie cu adevărat princeps
publicată-n creion chimic pe sacii de cărat sterilul
la minele de plumb și alte neferoase
Cavnic și Baia Sprie
(cu tipografii și biblioteci naturale
pitite bine pentru colaboratorii săi la vagoneți)
I se aplică metodele de șoc
“tratament” ucigător
prescris și altor intelectuali
pe o axă de șapte bolgii:
Jilava Gherla Aiud Cavnic
Baia Sprie Periprava
culminând cu Auschwitz-ul
din comunismul mondial –
Peninsula ce-i lagărul exterminării –
fortărețe instalate în țară de Kremlin
pentru ca revoltații cei mai notorii
s-ajungă ori paiațe agresive
(“cobaii umani” revărsați din Pitești)
ori mumii-Golemi
ori Petrini-Caraioni
O strategie a Răului suveran cu multe brațe
ce inobservabil i se înfige înotând prin Acheron
prin torturi psihotronice cu lopețile-n piept
e pusă la cale de kominterniști
până ce el și ultimii deținuți politici
sunt forțați să lase ștacheta jos
prin botezul lui Faust
devenind informator
(suspectat apoi pentru sperjururi tot de nașu\' Secu’)
Caraion rezistă totuși până-n ’64
neatins de compromisul diabolic
de-a fi socotit om de serviciu secret
pentru ca apoi să dea cu greu apă la moară
doar strâns cu ușa ori filat până și-n casă
Perchezițiile în șoseaua Colentina
nr. 7 bloc OD 40 et. 1 ap. 5 București
curg mereu gârlă
nu ca oferta lui sărăcăcioasă
nesoldabilă cu-arestarea altor dizidenți
Ofițerii lui Iulian Vlad și Nicolae Pleșită
evaluează negativ notele livrate de Caraion zis Artur
deoarece sunt lipsite de încriminări directe
ale unor prieteni ori cunoscuți
dar abundau în schimb rechizitoriile dure
la adresa lui E. Barbu cu șleahta lui
ce forma garda iezuită a cenzurii ca “dulăi” supuși
vânătorului maestru Nicolae Ceaușescu (“Marele Rect”)
dobermani mustrați în redacția lor a “Săptămânii”
chiar de mai-marii securiștilor în 1982
pentru perniciosul lor exces de zel
cărora le-ar fi căzut victime și alți ereți eretici
Sub masca “răutății” lui Artur
citim dreapta mânuire-a dălții
pe sculptorul-pamfletar ce-i critică
mereu pe E. Barbu și chiar pe Ceaușescu
făcând la Mangalia în ’81 două busturi de acuze
(unul pentru Princepe iar altul pentru messerul urii)
ce-i înspăimântau atunci pe toți fruntașii U.S.R. -
ceea ce-l va mânia cumplit pe dictatorul maoist
care s-a jurat să le înfunde orice dizidență
să-i vâneze prin messer Barbu ca pe vrăjitori pe scriitori
iar “Jurnalul II” al lui Caraion dat deja la editură
să fie confiscat urgent
(și furat din casa nouă în care se mutase poetul)
Artur – astrul nocturn
Ion Riga de Pică în “Cântecele negre” din ’46-’47
alias Necunoscutul ferestrelor Ion Caraion
sabotează patru decenii regimul comunist
dar bălăcărește just și internaționalismul socialist
extins ca pecinginea pe Glob la jumătatea secolului XX
dă cu tifla abil prin orice scriere publicată
și orice volum al său parcă-ar dribla cenzura
El singurul dă mărturia care trebuia
și scuipătură din rărunchi pe cine merita
Caraion ajunge-acum mai des în inima celor ce-l știu
tot ca-n 1980 fiind Cel mai iubit dintre pământeni
sau un Zaharia Fărâmă – învățătorul pus să șadă
de către gazda sa la Paris din \'69 (Mircea Eliade)
Pe Strada Mântuleasa cea rămasă tot natală
Enigmaticul Artur pune mii de umori
militantului SCANDAL șoptit
sau declarat pe față regimului ceaușist
în zeci de volume cu poeme
eseuri critică jurnal
articole traduceri epistole
care și în prezent uimesc
întregul public instruit de el subtil
*Nota bene
În 1998 se declanșează
împotriva lui o orchestrată și acum
denigrare în “România literară”
pentru care muncise așa de mult
(după cum reiese în cartea sa din 2003
“Scrisori către Nicholas Catanoy”)
ce n-a fost potolită nici la intervențiile
Sandei Cordoș
Marianei Sipoș
lui Paul Goma
văduvei sale Valentina Caraion
(după criteriul cronologic)
și nici curând nu va-nceta
001589
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
893
Citire
5 min
Versuri
151
Actualizat

Cum sa citezi

Dragoș Vișan. “Scripturalul destin al damnării.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-visan/poezie/1830209/scripturalul-destin-al-damnarii