Mediu
mă poți oricând trăda
dar nu o faci nicicând
și mă-ntreb
cum de ești
născută femeie
grav am
vorbele gurii tale
amprente în piele
în praf stelar
tu mă prefaci
și nu-mi faci totul
de mușc aerul cărnii
aprind focuri în tine
mă strângi mai ferm
ca să mă reforjezi la piept
ca într-un laminor
și-n tangoul atemporal
aerian ne-cercuim
ca viețile devenind pline
jos în lume nimic
să nu ne trișeze
acoperi taine de har
prea multe la număr
(fiind iscusită
să te arăți din ghiciri)
dar poate cam prostește eu te compar
cu cine nu vrei
pentru că ești cu totul altfel
decât prima iubire a mea -
apusă cândva
la aproape treizeci de ani
*
te-ai tulburat
când la-nceput mă jenam
să-ți fac din mine și să-ți devin
al doilea tău trup început
îmi venea într-un fel greu
când știam că mulți ani
ai crezut în datoria
de-a fi a altuia
(a fostului tău om)
dificila izbândă / neforțata ratare
ambele sunt piperate cu lacrimi
și nu-mi trebuie obsesia
(sentimentul trufiei rănite)
că voi reuși să iert
atât demonii tăi
cât și pe neuitații tartori
dați mie de aceea
pe care n-o mai iubesc
eu pe mine însumi mă iert
și de ce să mă învinuiesc
când nu există probe
să fiu culpabil de-o dublă culpă
(fiind rămăși noi fără de ei doi
suntem acuzați c-am fi liberi)
aș face culpa triplă
părăsindu-te ca un laș
pe ea dacă am exclus-o din viață
n-am făcut-o ca să admit că ești tu
nicidecum
după cum și el se-alungă
printr-un mine real
pentru tine
001620
0