"Scaunul gol" – 2287 rezultate
0.01 secundeMeilisearchMircea Diaconu
Volumul \"Scaunul de panza al actorului\" ( 1985) Volumul de proza: \"Sugubina\" ( 1977) \"La noi cand vine iarna\" ( 1980)
2 poezii, 0 proze
Hovanes Erzâncați
Hovanes Erzâncați (1225-1293) Născut în provincia Echeghiaț (actuala câmpie Erzânca). A studiat filosofia, cosmologia, gramatica, muzica, medicina, științele naturale, artele. Creația poetică se constituie din imnuri, șaracane, lamentații, catrene gnomice, poeme, fiind dezvoltată în trei direcții principale: științifică, laică și religioasă. Este înmormântat sub scaunul episcopal din biserica Sf. Nâșan din Erzânca.
5 poezii, 0 proze
Darie Novăceanu
Darie Novăceanu (n. 8 mai 1937, Crasna, Gorj) este un cunoscut traducător român, dar și scriitor. Novăceanu a absolvit Facultatea de Filologie, secția „Limba și literatura spaniolă". Vocația hispanistă l-a apropiat de familia fostului premier Petre Roman, a cărui mamă, Hortensia, s-a născut în Spania, unde a trăit și primii ani ai vieții. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, Novăceanu a devenit directorul ziarului „Adevărul", deși nu mai avusese legătură cu presa cotidiană. Cei care l-au sprijinit au fost „emanații" Revoluției, în frunte cu Petre Roman și cu Silviu Brucan. Scaunul lui Novăceanu a început să se clatine în momentul în care relațiile dintre Ion Iliescu și Petre Roman au devenit tensionate. În martie 1991, Novăceanu a fost retras de la conducerea celui mai mare ziar al vremii. Munca sa asiduă, din intervalul ianuarie 1990 - martie 1991, nu a fost însă în zadar. După ce a părăsit redacția „Adevărului", Novăceanu a fost trimis ambasador în Spania, funcție pe care a...
1 poezii, 0 proze
Scaunul gol
de razvan ducan
Pe Eugen Ionescu l-ai ajutat să scrie piesa de teatru \"Scaunele\". Pe Marin Sorescu l-ai inspirat să adune într-o poezie, toate scaunele și să le citească versuri. La mine, Doamne, ai tras în ultima...
Astă seară sunt un greier
de catalina marincas
cald deschide ușile aruncă hainele alea de lângă mine vreau scaunul gol! culcă-te jos lasă-mă să te ud ai genele fierbinți. când ai început să-mi tai părul? era atât de negru prea lung... greierii?...
plecarea
de Petru Teodor
viața într-o scrisoare părăsită-n cutie drumurile ce se resorb în fața casei scaunul gol în pridvor când aștepți și noaptea casa cu ferestre-ntunecate tace tristă lăuzie uneori mai răzbate ecoul de...
Pop-Corn și alcool
de Andrei Hategan
Te iau de mânuță Mergem la cinema La matineu întunericul e gratis Scaunul gol și lumea puțină Filmul e prost, dar noi nu jucăm Imaginea tremură, mâna la fel Actorii sărută ecranul Eu aș vrea pe tine...
lecția de răbdare
de Mondea Adrian
amintirea mirosului de pâine proaspăt făcută mă invită la masă. stau pe scaunul gol tremurând uitându-mă prin ce a rămas din ferestră nu mai departe de casă la chipul alb al pământului, o reflexie a...
m-aș fi băgat sub masă
de paparuz adrian
să-ți număr tocurile firele lycra lacrimile căzute discret ți-aș fi intrat sub fustă până în inimă să-mi găsesc cumva nemurirea murită pentru tine de prea multe ori ți-aș fi intrat în suflet de jos...
fac și eu ce pot
de Florentin Cristian
Să-mi spui că e grea lupta cu cel rău Țin sfert de decădere aproape de Stix Șuierător țipă trăncănind că e nemernic Că i-ar trebui o mână întinsă familiar Vrea să fie sigur că-și poate spune Părerea...
gesturi
de Anne Marie Oprea
Am vazut astazi narcise. Galbene, stralucitoare, parfumate amintiri din anii trecuti au inceput sa ma gadile pe dinauntru. Contrastul dintre buchetul imens si rosul scaunului de metrou. Trista soarta...
Pustiu de decembrie
de Nicoleta Tase
Ning peste noi colinde noi și uneori un gând. Ler scump se-apleacă-n despletire peste tâmplă. Duios amurgul se răsfață-n vânt. Și-ncet se-așterne iarna asta simplă. Cu gest închis, o candelă târzie...
ce facem noi, Igitur?
de Ioan-Mircea Popovici
primește semnele mele de arcade pontice, ceva din povestea cu ceasul, țoiu și Tițoiu, poem în culorile serii dintâi din anul boului de pământ. mă așteptam, nu-ți zic de reproș, (că din astea ai...
Suras fugar
de Țenche Mircea
In ochii tai vreau sa gasesc Un ghiocel, ceva firesc Sa uit de lumea fara porturi Si sa ne alergam in corturi. In gandul meu te vei uita Iar primul fulg ce va cadea Va sta topit in parul tau Caci nu...
căutări
de daniela rodica rus
deseori trece narcis și îți face cu mâna ca un ucenic pe iisus îi promiți să-l urmezi simon din tine trece în petru din tine amândoi sugrumați cocoșul înainte de zori locuința ta e în sala oglinzii o...
1000 de oameni în jurul meu mă simt atât de
de Neagu Raluca
boaba de strugure pe jumătate coaptă e chipul bătrânei care-mi șoptea rugăciuni pe firul viței de vie nodurile sunt bătături vinul orașului are gust metalic sânge putred dragostea mamei se...
Doi cititori comuni și un fotoliu
de Sorin Stoica
Când ajungeam dimineața la bibliotecă el era întotdeauna acolo, așteptând să se deschidă. În câteva zile am început să ne salutăm din priviri. Fără zâmbete. Doar priviri. Priviri din ce în ce mai...
Doarme și somnul
de Silvian Costin
Lumina coboară asfințind ruginie Cresc umbre topindu-se încet spre infinit Iarba închide ochii legănată de vânt Adoarme ascultând șoaptele frunzelor Palide raze îmbrățișează pământul Curgând agale...
Muschi de padure
de Viorel Gaita
Rasfoi caietul din fata lui. Nu se regasea in niciuna din foile scrise. Nimic din gandurile, din cautarile, din obsesiile lui. Le privea detasat. Foile contineau relatari seci ale unor intamplari la...
si toate se transforma in scrum
de Cristina
Și toate se transformă-n scrum. Pulberi de vis se destramă. Chipul se stinge, trupul se frânge…Mâna, aidoma unei minți diabolice, descrie încă un dans divin cu degetele încleștate. Degete lungi...
